Pentru Fisc nu există comunitate maghiară

Preşedintele PCM reproşează UDMR tentativa de a-şi asigura monopolul absolut în ceea ce priveşte administrarea fondurilor cuvenite minorităţii maghiare. În realitate nu e deloc aşa, proiectul de lege prevăzând alegeri interne pentru constituirea unui Consiliu Naţional ale Autonomiei Culturale, o autoritate administrativă autonomă, în componenţa căreia pot intra foarte bine şi reprezentanţi ai grupărilor rivale UDMR.

Dacă ne referim exclusiv la maghiari, un asemenea Consiliu ar cuprinde 91 de membri, adică suficient de mulţi încât să poate conţine toate nuanţele care nu sunt reprezentate în UDMR. E adevărat însă că aceeaşi lege oferă exclusiv UDMR sarcina organizării acestor alegeri, ceea ce poate fi un motiv justificat de gelozie şi suspiciune. Totuşi nu acestea ar fi adevăratele probleme pe care le ridică legea minorităţilor.

Preşedintele PCM atrage atenţia şi asupra unui aspect important, dar fără să ducă obiecţiile până la capăt. Potrivit proiectului UDMR, acest Consiliu al autonomiei este investit şi cu autoritatea de a institui taxe speciale în cadrul exclusiv al unei minorităţi naţionale. În viziunea lui Szász Jenő membrii comunităţii maghiare ar fi discriminaţi negativ, din cauză că ar plăti un impozit în plus pentru a susţine instituţiile comunităţii.

Proiectul UDMR prevede însă aceste impozite doar ca sursă suplimentară, fondurile principale continuând să vină de la bugetul de stat. Şi abia aici apare problema centrală. Pe ce bază s-ar face atribuirea banilor? Care ar fi criteriile după care din sacul mare al bugetului de stat s-ar tăia un buzunar distinct pentru cheltuielile administrate de Consiliile autonomiei?

Administraţia actuală repartizează banii pe ministere şi pe judeţe şi nu pe comunităţi etnice. Guvernul oferă anumite sume şcolilor din judeţul Harghita şi nu comunităţii maghiare. Iar dacă uneori guvernul decide să dea mai mulţi bani unor judeţe ca Harghita sau Covasna, e vorba de un criteriu politic implicit şi conjunctural, care nu poate deveni regulă de distribuţie.

Iată de ce, în momentul în care Consiliul autonomiei va pretinde să i se vireze o anumită sumă de bani, pe care să o administreze autonom, nu se va şti bine despre ce sumă e vorba. Cum va fi ea calculată?

S-ar putea, eventual, calcula o medie a cheltuielilor de educaţie şi patrimoniu din ultimii ani, dar ar fi un calcul incorect, căci nu ar fi legat de contribuţia reală a comunităţii maghiare la bugetul de stat, care ar putea fi mai mare sau mai mică. Şi de fapt intrăm pe un teren cu totul nesigur, căci, din punctul de vedere al economiei şi al fiscului, nu se poate vorbi de „comunitate maghiară”.

Pur şi simplu este imposibil să calculezi câte impozite varsă la stat maghiarii ca persoane fizice sau ca participanţi acţionari la societăţi comerciale şi, prin urmare, nu se poate calcula câţi bani ar reveni de drept Consiliului autonomiei. Dacă acest consiliu s-ar înfiinţa totuşi, am asista la cele mai penibile tranzacţii politice.

Nu este lipsit de semnificaţie că legea propusă de UDMR are la originea ei mai îndepărtată idei marxiste (formulate de Karl Kautsky, Karl Renner şi Otto Bauer) care au apărut în decorul unui stat autoritar şi birocratizat ca Imperiul Austro-Ungar. Într-o viziune socialist birocratizată, s-ar putea imagina o împărţire „proporţională” a tortului bugetar, bazată pe ponderea populaţiei, dar într-un stat liberal aşa ceva este cu neputinţă.

Se vede aşadar că o lege a autonomiei aşa cum au propus-o militanţii UDMR este imposibil de aplicat şi că soluţiile ar trebui căutate pe mai departe în descentralizare şi adâncirea autonomiei locale.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu