Penali, inutili, impostori și aroganți. Fauna guvernamentală
8 decembrie 2021Dar ceea ce vedem în Guvern e, pe alocuri, revoltător și de-a dreptul sfidător: penali, inutili, impostori și aroganți.
1.Din punct de vedere legal, dl Marian Neacșu nu are niciun impediment pentru a ocupa o funcție guvernamentală. A fost reabilitat în urma condamnării penale, deci e ca nou.
Dar când tu, PSD, ești partidul care a întors țara cu fundul în sus pentru un penal, când încă ai cătușele pe siglă, chiar nu găsești pe nimeni altcineva pentru funcția cheie de secretar general al Guvernului decât un fost condamnat penal?
Și nici măcar condamnat pentru o infracțiune din culpă. Ci pentru o infracțiune comisă cu intenție și cu impact asupra banului public. E adevărat, nu vreo mare inginerie financiară, ci o găinărie penală cu bani publici.
2.Pentru dna Firea a fost creat minister complet inutil din punctul de vedere al interesului public, dar care, pe bani publici, va fi un instrument de imagine pentru domnia sa.
Sigur că România are probleme demografice. Mari. Ele sunt provocate și de scăderea natalității, și de migrația masivă. Dar răspunsul nu este un minister al Familiei care să împartă tot felul de vouchere și nici o ministră pe post de Moș Crăciun.
Problemele demografice se rezolvă cu politici publice în educație, sănătate, economie, fiscalitate, justiție care să facă România o țară în care să îți dorești să trăiești, să faci și să crești copii.
Și culmea este că într-o asemenea țară nimeni nu investește bani publici într-un minister inutil menit să construiască voucher cu voucher și sută cu sută de lei statuia “mamei națiunii” cu ambiții politice foarte mari.
Existența unui asemenea minister, cu corespondență doar în Ungaria, după știință mea, este un simptom al țării din care să vrei să pleci și în care să nu îndrăznești să îți crești copiii.
3.Faptul că testarea națională Covid a elevilor se transformă într-o bășcălie națională, eșuată parțial pe OLX, parțial la coșul de gunoi, nu este numai vina ministrului Educației.
Toate autoritățile ar fi trebuit să pregătească în detaliu încă din vară această operațiune, de la teste ambalate individual, la proceduri certe de efectuare, care să implice și un control asupra rezultatului.
Dar apărarea arogantă a dlui Cîmpeanu nu acoperă fondul. Întrebat despre verificarea părinților, ministrul a răspuns: “Testul se poate asemăna și cu testul de sarcină sau cu tăierea unghiilor. Nu cred că cineva și-a propus să verifice veridicitatea unui test de sarcina făcut de o persoană sau cu tăierea unghiilor.”
În fata unei evidențe, dl Cîmpeanu putea răspunde simplu și sincer că nu există nicio modalitate de control, dar că alege să aibă încredere, pentru că altceva nici nu poate face.
Puteţi citi articolul integral AICI.