Parlamentul Moldovei a ratificat Acordul de asociere cu UE
2 iulie 2014În favoarea documentului s-au pronunțat 59 de deputați din totalul de 101. Opoziția comunistă a părăsit sala de ședințe, înainte ca proiectul să fie supus votului. Socialiștii au votat împotrivă. Votul a fost unul nominal. Fiecare deputat a anunțat de la microfon care este opțiunea sa de vot.
Acordul de Asociere a fost ratificat în prezența a doi foști președinți ai Republicii Moldova, Mircea Snegur și Petru Lucinschi, iar actualul șef al statului, Nicolae Timofti, a rostit un discurs. El a menționat că aisocierea politică și economică cu Uniunea Europeană este cel mai important obiectiv pe care Republica Moldova l-a avut în ultimii ani. „Avem nevoie de acest Acord cu Uniunea Europeană pentru a duce la îndeplinire sarcinile primordiale care stau în fața noastră: consolidarea instituțiilor democratice, combaterea corupției, modernizarea economiei, dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice, etc. Dar în primul rând, încheierea Acordului de Asociere va confirma la nivel oficial, politic, ceea ce este o axiomă pentru toată lumea - și anume că Republica Moldova este o țară cu vocație eminamente europeană”, a spus președintele Nicolae Timofti.
Iurie Leancă: „Vom lăsa îndărăt stagnarea!”
La rândul său, premierul Iurie Leancă a menționat că integrarea europeană înseamnă un viitor mai bun pentru cetățenii moldoveni. „Vom munci în continuare asiduu. Doar astfel vom lăsa îndărăt stagnarea, vom scăpa de corupţie şi vom cunoaște o dezvoltare cum nu am mai avut în ultimele două decenii”, a spus Iurie Leancă. Potrivit lui, “obținerea calității de membru cu drepturi depline al UE este punctul final al parcursului european al Moldovei”.
Şeful Executivului a menționat şi faptul că le-a oferit liderilor de la Tiraspol posibilitatea de a participa la negocierile cu Uniunea Europeană. „Am ținut cont de interesele regiunii transnistrene în cadrul procesului de negocieri. Suntem gata să le punem la dispoziție orice informație referitoare la aplicarea Acordului de Asociere. Mai mult, am ajuns cu Uniunea Europeană la un acord, prin care actualul regim de comerț cu malul stâng al Nistrului să fie prelungit până la finele anului 2015. Am obţinut o asemenea derogare pentru a avea suficient timp ca să găsim o soluție viabilă pentru ca prevederile Acordului de Asociere să fie aplicate şi în raioanele de Est ale ţării”, a conchis Iurie Leancă. “Moldova a pierdut mult prea mult timp, încât să-și permită luxul de a-l pierde în continuare. Odată cu ratificarea Acordului de Asociere, procesul de integrare europeană va căpăta o dinamică și mai mare, și mai consistentă”, a menționat premierul Lenacă.
Boicot comunist
Comuniştii au plecat din Parlament după ce liderul formațiunii, Vladimir Voronin, a declarat în plen că ratificarea Acordului reprezintă o trădare. În opinia liderului comunist, actuala guvernare a cedat Republica Moldova și a trădat interesele țării, iar textul Acordului de Asociere a fost elaborat unilateral de UE. „Documentul este străin Moldovei”, a menționat Voronin. Potrivit lui, “acest acord ar putea rupe ţara în două. Documentul a ignorat problema integrităţii teritoriale. Moldova va pierde statutul de neutralitate”, a spus liderul comunist pro-rus.
Președintele Parlamentului, Igor Corman, a îndemnat partidele politice să se solidarizeze în jurul obiectivului de integrare a țării în Uniunea Europeană. ”Obiectivul aderării la Uniunea Europeană nu ar trebui politizat și folosit în scopuri electorale de nici un partid politic. Proiectul european nu aparține unui partid anume sau unui politician. El aparține moldovenilor, inclusiv celor care votează partidele din opoziție”, a subliniat șeful Legislativului.
Dodon ațâță regiunile
Un alt oponent al eurointegrării, liderul socialist Igor Dodon, a criticat inițiativa guvernării de a ratifica Acordul de asociere cu UE în ziua în care se împlinesc 510 ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare. „Știți că prin acest Acord veți scinda regiunile, în special Găgăuzia și Bălți. Cum veți ține cont de opinia lor, dacă nu ați dorit să desfășurați un referendum?”, l-a întrebat Dodon pe Iurie Leancă.
În replica, prim-ministrul i-a răspuns: “Referendumul este o tentativă de a deraia de la cursul nostru european. Chiar luni am fost în Autonomia Găgăuză, am comunicat cu producătorii. Oamenii înțeleg ce beneficii se deschid pentru ei. Domnule Dodon, sunteţi disperat! Văd că vă enervaţi!.. Vreau să vă citez: aţi declarat anterior că este greu să aderi la Uniunea Vamală atâta timp cânt nu avem o frontieră directă... Poate reuşiţi, în vreo doi ani, să săpaţi un tunel pe sub Ucraina...", a ironizat premierul moldovean.
Câteva mii de persoane s-au adunat în faţa Parlamentului de la Chişinău, pentru a susţine ratificarea Acordului de Asociere între UE şi Republica Moldova. După ratificarea documentului, liderii coaliției de guvernare au ținut discursuri în fața manifestanților care scandau lozinci pro-europene.