Papa emerit Benedict al XVI-lea a încetat din viaţă

Joseph Aloisius Ratzinger a fost cel dintâi Papă german după aproape 500 de ani. Demisia sa, pe 28 februarie 2013, a făcut istorie. În cei aproape opt ani în care a deținut mandatul pontifical a subliniat întotdeauna coexistența rațiunii cu spiritualitatea și importanța Bisericii Catolice într-o lume modernă iluministă.

German, la fel ca şi Martin Luther, teologul care a scindat creștinătatea occidentală, Ratzinger a urcat pe Sfântul Scaun la doar șase decenii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, după genocidul comis de naziști asupra evreilor. Pe 19 aprilie 2005, când, la vârsta de 78 de ani, a fost ales Papă de conclavul reunit în Capela Sixtină din Vatican după două zile de deliberări, Joseph Ratzinger a ieșit pe balconul basilicii San Pietro și a anunțat: „Cardinalii m-au ales pe mine, un simplu și modest muncitor din via Domnului”.

Prelat, profesor, Papă

Papa Benedict al XVI-lea a fost un conservator care a reușit să-i surprindă atât pe cei ce-l simpatizau cât și pe detractori, pentru că era deopotrivă pios și dornic de a învăța. S-a născut pe 16 aprilie 1927 într-o familie foarte religioasă, în orășelul bavarez Marktl am Inn, unde tatăl său era polițist. La 17 ani, în 1944, a fost înregimentat în Wehrmacht, ca ajutor de servant la antiaeriană. La scurt timp după sfârșitul războiului a început să studieze teologia, asemeni lui Georg, fratele său cu trei ani mai mare. Ambii au absolvit în 1951.

La sfârșitul anilor 50 devenise un respectat profesor de teologie. Apropiat al Arhiepiscopului de Köln, Josef Richard Frings, Ratzinger a participat la Conciliul Vatican II, între anii 1962 și 1965, unde a fost pusă în discuție relația Bisericii Catolice cu lumea modernă.

Protestele studențești din 1968 au avut însă un impact major asupra lui Ratzinger. După ce a cochetat cu idei mai degrabă reformiste, a cotit-o spre interpretarea în cheie tradiționalistă a catolicismului. În 1977 a fost desemnat Arhiepiscop de München și Freising și, la scurt timp după aceea, Cardinal. Patru ani mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea l-a adus la Roma, unde a devenit Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței. Din această funcție a dat glas pozițiilor strict conservatoare în interpretarea învățăturilor catolice și abordarea reformelor, cum sunt rolul femeii și ecumenismul.

Bucuria catolicilor germani

A doua zi după ce Ratzinger a fost ales Suveran Pontif, tabloidul german Bild titra triumfalist „Suntem Papă!”, dând astfel glas bucuriei catolicilor germani. Dar nu toată lumea a fost fericită cu această alegere. Unii au spus că noul Papă ar fi prea bătrân pentru misiunea pe care o are, alții au criticat înclinațiile sale conservatoare care l-ar fi putut determina să respingă orice demers reformist.

Din perspectivă politică, cei opt ani de mandat au fost o etapă de tranziție. Dar Papa Benedict al XVI-lea a încercat să lase și propriul semn în istoria Bisericii. El este cel care a hirotonit jumătate dintre cardinalii care aveau să îl aleagă, în martie 2013, pe succesorul său în scaunul Sfântului Petru, pe actualul Papă Francisc.

Benedict nu a încetat să propovăduiască prin puterea exemplului deschiderea către lumea modernă. A fost cel dintâi Papă care a dat un interviu televizat și și-a comunicat ideile prin Twitter, cărți și discursuri. A susținut că o abordare pozitivistă a rațiunii și a justiției nu este suficientă, a subliniat că "Dumnezeu nu este un nonsens în contradicție cu rațiunea" și că religia nu ar trebui să fie niciodată retrogradată în sfera privată.

Nu de puține ori a pledat pentru o supremație a catolicismului în lumea creștină, idee care, desigur, i-a deranjat pe protestanți. Papa Benedict nu a făcut nici un gest de întâmpinare înspre ecumenism, deși a întreținut relații cordiale cu Ortodoxia. I-a primit cu bucurie pe anglicanii care au întors spatele propriei Biserici, revoltați de hirotonirea femeilor. Și-a atras critici pentru că a încercat să readucă aproape de Sfântul Scaun ultraconservatoarea Societate a Sfântului Pius al X-lea, precum și alte grupuri marginale din Biserică. Era convins că astfel poate evita o schismă în catolicism.

Cu alte religii necreștine a avut relații tensionate. Un discurs susținut în 2006 la Regensburg, în Germania, a iritat lumea musulmană din cauza unui citat greșit despre Islam. În timp, însă, acest incident a stimulat dialogul între liderii spirituali creștini și musulmani.

Flagelul abuzurilor sexuale

Întregul mandat al papei Benedict a fost însă umbrit de revelațiile privind deceniile de abuzuri sexuale comise de oameni ai Bisericii Catolice, ai căror victime au fost minori din Irlanda, Australia, Belgia și chiar Germania. Biserica s-a ferit să facă dreptate, limitându-se doar la a reloca vinovații și a le acoperi fărădelegile.

Cu toate acestea, papa Benedict a fost primul care a luat direct legătura cu victimele și le-a întâlnit în particular, în diversele sale călătorii. A vorbit despre crimele de natură sexuală ca despre un „flagel” care a provocat „mari suferințe”. A instituit reguli mai stricte în pregătirea preoților. După demisia lui Benedict au apărut noi dezvăluiri legate de abuzurile sexuale comise în biserică. Iar succesorul, Francisc, a convocat chiar un summit la Vatican, în februarie 2019, pentru a aborda subiectul.

Apoi, în 2012, a izbucnit scandalul documentelor confidențiale despre Sfântul Scaun și cercul din apropierea Suveranului Pontif, făcute publice de chiar majordomul personal al papei, Paolo Gabriele. După o scurtă perioadă în spatele gratiilor, majordomul-avertizor a fost iertat de papa Benedict.

Surprinzătoarea demisie

Decizia de a demisiona a luat pe multă lume prin surprindere. Numeroşi catolici au fost chiar șocați de gestul Papei. În ultimele luni ale mandatului, Suveranul Pontif în vârstă de 85 de ani păruse epuizat. Mulți dintre catolici se așteptau să-l vadă servind Biserica până la moarte, așa cum au făcut-o și predecesorii săi.

Vaticanul a făcut un spectacol din renunțarea papală. În ultima sa zi de șef al Bisericii Romano-Catolice, Benedict a fost îmbarcat într-un elicopter alb care l-a purtat de la Sfântul Scaun la reședința papală Castel Gandolfo. Două luni mai târziu a revenit în Cetatea Eternă, unde s-a instalat într-o mănăstire convertită de la marginile grădinilor Vaticanului. În anul ce a urmat a participat la mai multe misse celebrate în Basilica și Piața San Pietro, ocazional a acordat interviuri şi a susținut prelegeri, a publicat articole despre subiecte aflate în dezbaterea Bisericii și chiar a atras furia unora dintre cei care le-au citit. Într-unul, de exemplu, a dat vina pe mișcările de protest din 1968 care, liberalizând valorile morale, ar fi fost responsabile pentru cazurile de abuzuri sexuale din Biserica Catolică.

Deși retras, Papa emerit Benedict al XVI-lea a ales să poarte sutana albă a suveranilor pontifi în funcție. Iar apropiații au continuat să i se adreseze cu apelativul „sfântul părinte”. Coexistența unui papă retras cu unul în exercițiu a fost o circumstanță istorică neobișnuită și nu lipsită de provocări.

De la renunțarea la scaunul papal, Benedict a revenit o singură dată în Germania. A mers la Regensburg împreună cu un grup restrâns de însoțitori, pentru a-și lua rămas bun de la fratele său Georg, aflat pe patul de moarte, și a se ruga la mormântul părinților săi. Georg a murit zece zile mai târziu, la vârsta de 96 de ani. Benedict, pe atunci în vârstă de 93 de ani, nu a mai avut puterea să revină pentru a lua parte la înmormântare.