OSCE: Presa nu trebuie să achite nota de plată a crizei

Într-una din deja multele zile de transmisiuni nonstop de pe frontul coronavirus, o televiziune de știri din România a făcut o gafă. În perioada asta, presa se face în stilul războiului de gherilă. Pe lângă armata – decimată de oboseală și de amenințarea virusului – cantonată în redacție, te poți baza pe câțiva reporteri valizi care se strecoară pe lângă zidurile orașului și caută informațiile asemeni lunetiștilor victimele. Întotdeauna, într-un război, pot să apară pagube colaterale – asta, desigur, dacă nu ești o brigadă de diversiune și n-ai alt scop decât să ataci pe la spate și să provoci panică. Căci, da, în orice război există și astfel de personaje și nici războiul cu coronavirusul nu scapă de ele. 

Opacitatea statului naște gafe

Așadar, o televiziune de știri din România a dat o informație falsă. Probabil singura eroare pe care a comis-o în acest război în derulare. Se poate invoca, așadar, și oboseala, dar se poate invoca și opacitatea autorităților care administrează situația și care s-au baricadat în dosul unui control absurd și oricum ineficient al informației.

Odată cu instalarea stării de urgență, Grupul de Comunicare Strategică a centralizat excesiv comunicarea și a sugrumat interacțiunea instituțiilor regionale și locale cu oamenii în slujba cărora se află. Un ONG watch-dog pentru media a reacționat imediat: "Informațiile privind evoluția COVID-19 trebuie comunicate numai după o verificare temeinică și numai după confirmarea acestora din surse oficiale." Același ONG, însă, știe bine că singurele sursele oficiale ale momentului sunt ermetice și reticente la a se întâlni cu întrebările jurnaliștilor, pe care par să-i considere adevărații dușmani în acest război împotriva unei pandemii care ne afectează pe toți, deopotrivă. Cu o singură excepție, în ultimele trei săptămâni, principalii comunicatori ai statului român, de altfel singurii autorizați, s-au rezumat la declarații de presă. Iar cei creditați să ia contact direct cu presa sunt personaje a căror identitate este asociată unei anume nișe de informații, de cele mai multe ori bolilor infecțioase. Dacă vrei să obții un răspuns, nici măcar nu ai cui te adresa. Pe 26 martie, de exemplu, Deutsche Welle l-a întrebat, fără a primi vreun răspuns, pe ministrul Internelor, Marcel Vela, dacă Grupul de Comunicare Strategică dispune de vreun canal informatizat de comunicare cu jurnaliștii sau de un ofițer de presă cu care se pot confrunta informații sau de la care se pot cere detalii și explicații.

Reguli periculoase

Opacitatea instituțiilor statului român a fost observată și de reprezentanții Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, care menționează, într-un comunicat difuzat ieri, importanța liberei circulații a informațiilor și a dreptului presei de a relata despre pandemie și despre politicile guvernamentale.

În realitate, dacă autoritățile pun în dificultate fluxul de informații difuzat de instituțiile media și de jurnaliștii independenți, nu fac decât să favorizeze o mai largă vizibilitate a dezinformărilor, în special a celor din mediul online. Iar reprezentantul OSCE pentru Media, Harlem Désir, avertizează asupra unui risc real ca noile reglementări, introduse odată cu instaurarea în România a stării de urgență, "să nu penalizeze, de fapt, diseminarea dezinformărilor periculoase, ci să facă mult mai dificilă munca jurnaliștilor independenți". 

Printre măsurile nefericite adoptate în România, OSCE amintește de cea care permite ANCOM să închidă site-uri care ar provoca panică, deși ANCOM este o instituție eminamente cu caracter tehnic, fără experiență în analiza media; o alta este prelungirea la 60 de zile a termenului legal de răspuns al instituțiilor la întrebări ce țin de transparența decizională.

Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul de Externe au fost printre primele instituții care au luat cu mult entuziasm în brațe noile măsuri și, în mod arbitrar, au decis că informații de interes public – implicațiile derogărilor de la rigorile CEDO sau procedurile judecătorești în situația actualei stări de urgență – nu trebuie să ajungă la publicul larg. Opacitatea diplomației de la București, însă, a devenit o tradiție, de câțiva ani, de când instituția nu mai organizează conferințe de presă. Cât despre CSM, în ultima vreme, magistrații au reușit să-și atragă din partea societății civile o întrebare retorică: "Asta e justiția pentru care am ieșit în stradă?"