Oraşul-fantomă Ani
Spectaculosul oraş medieval Ani se află pe frontiera dintre Armenia şi Turcia, în partea turcă. Oraşul-fantomă, Ani, este un simbol cultural şi religios al Armeniei. Filip Warwick a documentat rămăşiţele sale.
Intrarea interzisă
Situat deasupra râului Achurian, în provincia Kars, din Turcia, oraşul armean, Ani, se afla odată în calea mai multor rute comerciale între est şi vest. Citadela din Ani, construită în secolul şapte, este situată acum exact deasupra graniţei între Turcia şi Armenia. Pe această pancartă scrie că intrarea este interzisă.
Cai sălbatici
În perioada sa de glorie, oraşul avea o populaţie de 100.000 de locuitori. Dar acum, cutremurele, vandalismul şi lipsa de îngrijire au dus la distrugerea clădirilor religioase, a palatelor şi a fortificaţiilor din oraşul abandonat acum 300 de ani.
Un regat pierdut
Ani era capitală sub dinastia Bagratizilor, în perioada 961 - 1045. Oraşul era renumit pentru grandoarea sa. Capitala regatului, care se întindea peste Armenia şi estul Turciei de astăzi, este considerată de către armeni o parte esenţială a istoriei şi identităţii lor naţionale.
Poarta Leilor
Poarta Leilor era probabil intrarea principală a oraşului. Strada ducea din centru până la Citadelă. În 1996, o bună parte din zid, turn şi poartă a fost distrusă, din cauza unor lucrări de reconstrucţie.
Strada principală
Strada principală din Ani se întinde de la Poarta Leilor până la Citadelă. În timpul unor excavări, înaintea Primului Război Mondial, s-a descoperit acolo un sistem subteran antic de aprovizionare cu apă.
"Oraşul celor 1001 biserici"
Ani era numit odată "Oraşul celor 1001 biserici". Biserica Sfântului Grigorie a fost construită spre sfârşitul secolului al 10-lea. Se află chiar pe marginea platoului de deasupra văii şi a râului.
În ultimii ani
Interiorul Bisericii Sfântului Grigorie e acoperit cu fresce, care datează din perioada construirii ei. Acestea au fost distruse în ultimii ani de graffiti.
Sub supraveghere
În partea sudică a oraşului se află Catedrala, construită în anul 1001. Este cea mai mare şi mai importantă construcţie a zonei. În depărtare, se zăreşte un turn rusesc de control, care asigură securitatea Armeniei la graniţa cu Turcia.
Biserica negustorului
Biserica Sfântului Grigorie a fost construită la ordinele unui negustor înstărit, Tigran Honents, şi finalizată în 1215.
Pereţi "luminaţi"
Biserica Sfântului Grigorie este complet acoperită în fresce, pe două teme principale: viaţa lui Isus Cristos şi viaţa Sfântului Grigorie Luminatorul.
Tărâm păstoresc
Vitele pasc în jurul moscheii Minuchir, situată între Citadelă şi Catedrală. Moscheea se spune că a fost construită de emirul Minuchir, primul din dinastia Shaddadid, care a domnit în Ani din 1072.