Opinie: Un summit al amabilităților
12 iunie 2018Cine ar fi crezut că va fi posibil: în schimbul garanțiilor globale de securitate, Coreea de Nord promite că va renunța la programul său nuclear, va privi înainte și va realiza o schimbare fundamentală în relațiile sale internaționale. Mesajul sună mai mult decât promițător și răspândește un soi de relaxare globală. În cele din urmă, acum câteva luni, eternul conflict părea să escaladeze atunci când Trump amenința cu anihilarea Coreei de Nord, după un șir de insulte reciproce și provocări din partea lui Kim în plenul ONU. Acum, la Singapore, cei doi și-au dat mâna și au semnalat că vor pace.
Victorie la puncte pentru Trump și Kim
Trump a reușit să se prezinte - mai ales în fața compatrioților săi - ca un mare politician capabil să aducă în cele din urmă pacea într-un conflict aproape insolubil. În ultimele zile și săptămâni, președintele american reușise să spargă o gamă largă de ”porțelanuri diplomatice”, așa că a avut nevoie de un succes în plan extern. Într-un fel este o ironie a istoriei ca Trump, hulit pentru felul său mai degrabă grobian, să aducă o nouă dinamică în acest conflict vechi și să devină președintele american care ar putea încheia un acord de pace cu Coreea de Nord în viitorul apropiat. Nici democrații Clinton și Obama, nici republicanii Bush Senior și Junior nu au ajuns atât de departe - trebuie să recunoaștem că este un merit incontestabil al acestui președinte imprevizibil. În același timp trebuie remarcat, însă, că orice președinte democrat cu un curs politic similar ar fi fost rupt în bucăți pentru trădare de către conservatori.
Pe de altă parte, și Kim Jong Un poate fi considerat câștigător: pentru succesorul dinastiei Kim în a treia generație, acest acord este un succes imens. Mai întâi și-a croit cu rachete drumul spre masa negocierilor, ca apoi să se întâlnească, într-adevăr, cu un președinte american pe picior de egalitate. Regimul său nu avea voie să aibă soarta celor conduse de Saddam Hussein sau Gaddafi. Ca atare, Kim a jucat cartea riscantă a descurajării. În același timp, el și-a asigurat cu dibăcie suportul din partea Chinei și Rusiei. Astfel, aceste două puteri de protecție s-au așezat invizibil la masa de la summit-ul din Singapore - la fel ca și Japonia, care nu dorește să-și piardă influența deținută în regiune prin intermediul SUA.
Am asistat, deci, la un prim pas important, dar încrederea necesită timp și tocmai la asemenea acorduri, diavolul se ascunde în detalii. Acest lucru s-a putut observa, nu în ultimul rând, în cadrul acordului cu Iranul, acord anulat de Trump. Dar dacă Peninsula Coreeană își va găsi pacea pe termen mediu, problema va fi cu siguranță modul în care se vor poziționa, în perspectivă, SUA în Asia. În plan economic, SUA nu mai au multe opțiuni pentru a putea constitui o contrapondere la viitoarea super-putere China, având în vedere legăturile strânse economice și dependențele dintre China și vecinii săi asiatici. Dar în ceea ce privește politica de securitate, SUA continuă să se considere forța de ordine capabilă să arate Chinei lungul nasului.
Sfârșitul unei forțe de ordine?
La summit-ul de la Singapore, Trump a reușit încă o dată să sublinieze acest rol central al Statelor Unite ca putere mondială. Când navele de război americane patrulează prin mările lumii sau acostează în porturile aliaților, mesajul este întotdeauna același: răspundem rivalilor noștri, cum ar fi China, și suntem alături de parteneri. Dar îndoielile cresc dacă Statele Unite ar mai trimite, ca acum 65 de ani în războiul din Coreea, tineri soldați pentru a lupta și a muri pe cealaltă parte a planetei pentru libertate și democrație. Cu motto-ul său "America First", cu tarife punitive și numeroase anulări de tratate, Trump nu a contribuit nici în Asia la creșterea încrederii față de SUA. Astfel, summit-ul istoric din Singapore marchează, pe lângă întreaga încărcătură simbolică, și începutul sfârșitului SUA ca polițist mondial și forță de ordine de încredere.