Opinie: Politică în labirintul coronavirus
23 martie 2021Situația este dramatică, neclară și contradictorie. De mai multe zile, numărul infectărilor cu coronavirus a luat-o din nou în sus în Germania. Experții medicali și politici avertizaseră că așa se va întâmpla, atunci când s-au decis relaxări ale măsurilor anti-pandemie, la începutul lui martie, după patru luni de lockdown dur. Au fost redeschise, în condiții ferme de respectarea igienei, școli, grădinițe, frizerii, magazine.
A fost o decizie luată de cancelara Angela Merkel și de premierii celor 16 landuri federale. Milioane de oameni, sătui de coronavirus și de inconsistența managementului politic al crizei, s-au simțit eliberați. Părea că a trecut vremea restricțiilor și austerităților zilnice. Totuși, toată lumea își închipuia, sau știa chiar, că foaia se poate întoarce din nou.
Să ferim Germania de colapsul economic și mental
Temerile specialiștilor medicali nu sunt lipsite de temei. Se bazează pe calcule permanente și pe analizarea ultimelor date și cunoștințe. Precum cele legate de mutațiile periculoase suferite de virus și de consecințele extinderii mobilității populației. Speranța într-o relaxare pe termen scurt nu a fost însă irațională, deoarece s-a bazat pe promisiunea grăbirii procesului de vaccinare și extinderii capacităților de testare. Acestea sunt premise importante pentru a controla mai bine riscurile epidemiei și de a apăra țara de un colaps economic și mental, prin relaxări prudente ale restricțiilor.
Dar speranța unei ieșiri din criză a fost din nou aspru dezamăgită de Angela Merkel și de premierii de landuri. Aceștia s-au contrat până târziu în noapte pe marginea măsurilor care să permită oamenilor să călătorească în interiorul țării în perioada sărbătorilor pascale. Sau pe marginea numărului de oameni care au voie să se întâlnească. Susținătorii liniei dure consideră că până și cele mai mici concesii ar reprezenta scenarii de groază.
Dilema: Nicio strategie anti-coronavirus nu a dat roade
Cei care sprijină varianta unui lockdown total nu mai sunt însă credibili când tot ce fac este să trimită la numărul infecțiilor și al deceselor. După un an de pandemie fără un succes clar împotriva acesteia, majoritatea oamenilor și-au pierdut răbdarea și încrederea în găsirea unei strategii care să pună capăt crizei. În ultimul sondaj de opinie al institutului YouGov, efectuat la cererea Agenției Germane de Presă (dpa), două treimi dintre cei chestionați s-au declarat nemulțumiți de managementul de criză guvernamental.
Un nivel alarmant, într-un an electoral major - cu încă patru alegeri regionale și cu scrutinul general din septembrie. Un context marcat de sporite tensiuni politico-sociale. Cei care neagă existența pandemiei și dușmanii democrației încearcă deja de la debutul crizei să abuzeze de situație în interes propriu. Rezultatul sunt tot mereu ciocniri violente precum cele de weekendul trecut de la demonstrația din Kassel (landul Hessa).
Germania se află pe un drum greșit
Rezultatul este îngrijorător: Germania scapă de sub control criza coronavirus, pentru că a eșuat să dezvolte din timp concepte pe termen lung. Lucrurile au mers aparent bine atâta vreme cât numărul infecțiilor și al deceselor a fost relativ redus, inclusiv în comparație cu situația internațională. Așa au mers lucrurile până în toamna lui 2020. De atunci încoace însă, acești parametri decisivi au luat-o abrupt în sus, în timp ce credibilitatea politicienilor a luat-o în direcția opusă. La declinul ei au contribuit și scandaluri precum cele generate de afacerea măștilor, în care au fost implicați deputați din Bundestag. Germania se află pe un drum greșit. O ieșire din labirintul coronavirus nu se întrevede deocamdată.