1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Opinie: Navalnîi, de unul singur împotriva Kremlinului

Juri Rescheto
18 ianuarie 2021

Arestarea sa nu a fost o surpriză. De aceea, revenirea lui Alexei Navalnîi la Moscova a fost un act de mare curaj. Dacă acest gest va reuşi să impulsioneze mişcarea de opoziţie, e totuşi îndoielnic, crede Juri Rescheto.

https://p.dw.com/p/3o3b8
Alexei Navalîi, Moscova, pe aeroprotul Şeremetievo
Alexei Navalnîi la sosirea sa pe aeroportul Şeremetievo din MoscovaImagine: Polina Ivanova/REUTERS

Există şi o veste bună - din perspectiva tuturor adversarilor lui Putin. Anume că cel mai înverşunat reprezentant al opoziţiei s-a reîntors în Rusia. Plin de forţă şi dornic de fapte. 

E drept că opozantul rus a fost arestat la revenirea sa la Moscova, dar în primul rând e vorba "numai" de un arest preventiv iar, în al doilea rând, Alexei Navalnîi are susţinători care vor continua să lupte chiar dacă el se află în închisoare.

O armă uzată?

Să lupte, de pildă, în contextul alegerilor din acest an pentru Duma de stat. Tactica "smart voting", propusă de Navalnîi, e menită a reduce cât mai mult din voturile electoratului rus destinate formaţiunii lui Putin, Rusia Unită. Demersul ar putea da roade, aşa cum s-a putut constata la unele alegeri regionale desfăşurate anul trecut. Votul inteligent nu va putea, însă, schimba sistemul politic din Rusia. Şi nici nu va prea reuşi să întărească opoziţia rusă. Problema e că în Rusia nici nu există o reală opoziţie. Partidele la care apelează Navalnîi reprezintă de fapt o pseudo-opoziţie fără dinţi. Grupări supuse Kremlinului, care lasă să treacă orice decizie a conducerii moscovite. Şi, sub acest aspect, reîntoarcerea lui Navalnîi nu schimbă cu nimic lucrurile. Aceasta este vestea proastă - nu numai pentru adversarii lui Putin. 

Cel mai puternic rival al lui Putin

Alexei Navalnîi este însă un simbol. E carismatic, neînfricat, ferm decis şi, între timp, cunoscut dincolo de hotarele ţării sale. Mai mult decât atât, Navalnîi a devenit cel mai important politician de opoziţie din Rusia, unul de care Kremlinul se teme fără doar şi poate. O dovedeşte şi măsura cu totul exagerată aplicată în momentul sosirii sale la Moscova.

Juri Rescheto, corespondent DW la Moscova
Juri Rescheto, corespondent DW la Moscova

Pe aeroport a fost întâmpinat de numeroase autobuze ale poliţiei, sute de poliţişti, în timp ce presei i s-a interzis accesul. Aeroportul Vnukovo, unde ar fi trebuit, de fapt, să aterizeze avionul la bordul căruia se afla Navalnîi, semăna cu o adevărată fortăreaţă. Ceea ce s-a petrecut a fost o demonstraţie de forţă a unui stat la adresa unui cetăţean nesupus. 

Pe cât de dramatic pare, toate acestea servesc, în acelaşi timp, şi imaginii de luptător a opozantului rus. În sfârşit, nu mai este redus la formula de "blogger nesupus" sau "pacient berlinez", aşa cum fusese numit de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Al cărui şef, Vladimir Putin, nici nu pronunţă numele lui Navalnîi. 

Justiţia rusă a avut de mai multe ori ocazia de a-l trimite în spatele gratiilor pe opozant. Totuşi nu a făcut-o, după cum se spune, la îndemnul Kremlinului. Pentru că ar fi o prea mare "onoare" pentru un "blogger nesupus", pentru că i s-ar acorda astfel prea multă atenţie. Strategia aceasta pare să se fi schimbat însă. Navalnîi a devenit între timp prea cunsocut şi, în cele din urmă, şi prea periculos pentru Putin. 

Un luptător singuratic plin de curaj

Dar e vorba numai de persoana sa. În spatele lui Navalnîi nu se află vreun partid, nu are susţinerea maselor, ci rămâne, mai degrabă, un luptător curajos solitar. 

E drept că postările sale video despre politicienii corupţi au milioane de vizualizări şi că apelului său de a ieşi în stradă împotriva guvernanţilor i-au dat curs, acum câţiva ani, numeroşi oameni, mai ales tineri. Dar protestele lor au fost înăbuşite cu violenţă, mii de demonstranţi au fost arestaţi şi sunt de atunci şicanaţi sistematic. Unii dintre ei au ajuns chiar să înfunde puşcăria. 

Când, cu câteva zile înaintea sosirii lui Navalnîi la Moscova, un grup de activişti a lansat pe reţelele de socializare apelul de a-l întâmpina pe opozant la aeroport, unii dintre susţinătorii lui Navalnîi din Moscova sau Sankt Petersburg au fost vizitaţi de poliţie. Şi alţi opozanţi ruşi au fost ameninţaţi. Cine va îndrăzni să meargă la aeroport pentru a-l întâmpina pe Navalnîi, riscă să fie arestat. Ceea ce s-a şi întâmplat. Înaintea sosirii lui Alexei Navalnîi, poliţia a arestat numeroşi suporteri ai acestuia pe aeroportul Vnukovo. Kremlinul rămâne încă un adversar puternic.