Simbolul celor 20 de ani de război în Afganistan

Scene dramatice pe aeroportul din Kabul. Soldații americani strigă la afganii care se îndreaptă spre ei și le cer să se retragă. Unul împinge înapoi oamenii care se împingeau tot mai puternic, în timp ce altul îndreaptă o armă spre aceștia. 

Unii afgani își arată pașapoartele, printre ele și pașapoarte europene. Însă soldaților nu pare să le pese. În filmări se vede cum militarii americani trag în mulțime și folosesc gaze lacrimogene pentru a încerca să facă ordine în haosul iscat. Femeile țipă, imploră ajutor, altele leșină. Copiii, în stare de șoc, își privesc părinții cu ochi îngroziți. 

În aceste zile, astfel de imagini sunt peste tot, curgând pe ecranele televizoarelor și ale telefoanelor mobile: luați aminte ce se întâmplă cu cei care nu vor să fie convertiți la acest islam din epoca de piatră. Germania și Europa sunt stupefiate. Cum s-a putut ajunge la această situație dramatică? Cât de disperat trebuie să fie cineva care își dă copilul peste un gard de sârmă ghimpată fără să-l poată însoți?

În tabăra de refugiați, toată lumea este egală

La câteva ore după decolarea primelor zboruri americane de evacuare, aeroportul din Kabul s-a transformat într-o tabără de refugiați dezorganizată. Acolo,  nu contează cine și ce pașaport sau viză deține ori dacă s-a născut în Germania sau în Afganistan. Se aplică legea celui mai puternic. La Kabul nu poți fi decât afgan, adică o ființă umană de mâna a doua, tratată ca atare. 

Statutul social, nivelul de educație, relațiile bune, bogăția sau statutul oficial de rezident - nimic din toate acestea nu mai contează. Iluzia conform căreia trebuie doar să te străduiești suficient de mult pentru a scăpa de război și de traume și a trăi ca o persoană de primă clasă în America de Nord sau în Europa s-a stins. 

Ceea ce se petrece pe aeroportul din Kabul este emblematic pentru ceea ce afganilor li s-a prezentat timp de 20 de ani – mai bine spus de peste 40 de ani -, respectiv că sunt un popor neajutorat, disperat, care trebuie salvat de comunitatea internațională, superioară din punct de vedere moral. 

Aceștia sunt acum prinși între soldații americani care trag în ei, pe de-o parte, și de talibanii care amenință cu pedepse arhaice, pe de altă parte. Afganii sunt dependenți de acordarea drepturilor omului și, în consecință, de dreptul la protecție și siguranță.

Perspectiva neocolonială

Însă chiar și în rândul oamenilor de mâna a doua se fac distincții. Copilul nevinovat, nepătat de suspiciunea de terorism și islamism, salvat de soldații americani, se numără printre cele mai populare categorii. Astfel de copii pot fi încă modelați și integrați în Occident. În fiecare zi, apar noi imagini de propagandă cu militari care poartă în brațe copii de câteva luni.

Tabloul este realmente grotesc, dacă ne gândim că, în urmă cu numai câteva minute, părinții acestor copii au fost abuzați. Să crezi că numai separați de părinții lor le poți oferi un viitor dezirabil? Aceasta este o veche strategie colonială, care a fost deja folosită împotriva popoarelor indigene în SUA și Canada.

În contrast extrem de puternic cu pruncul ”pur” se află adultul afgan necivilizat: bărbații care se bat mereu în cap în încleștările lor sângeroase. Pentru bărbatul afgan nu există simpatie în Occident. Din nou și din nou, oamenii întreabă de ce vin aproape exclusiv refugiați bărbați și de ce aceștia nu ripostează și nu îi înfruntă pe talibani?

Narativul global

Ceea ce nu este luat în considerare este faptul că armata afgană nu a renunțat fără luptă, ci a fost abandonată de SUA și NATO, precum și de propriul guvern. Bărbații sunt cei care fug, deoarece în Afganistan femeile abia îndrăznesc să iasă singure din casă. 

Se trece cu vederea și cât de periculos și de obositor din punct de vedere fizic este un zbor peste granițele țării pentru femei. În schimb, imaginile orientale și neocoloniale distorsionate sunt repetate fără menajamente. În conformitate cu constatările cercetătoarei Gayatri Chakravorty Spivak din 1988, narativul global este ”bărbații albi salvează femeile brune de bărbații bruni”.

Să ne amintim cum a fost argumentată misiunea din Afganistan în urmă cu 20 de ani. Alături de lupta împotriva terorismului, s-a vorbit despre dorința Vestului de a elibera Afganistanul de talibani pentru a salva femeile afgane. Tocmai aceste femei sunt acum lăsate din nou în voia sorții. 

Numai cele care reușesc să se urce într-un avion cu destinația Occident au șansa de a trăi într-un mod care să corespundă idealului occidental. Toți ceilalți sunt lăsați să se descurce singuri, mai cu seamă bărbații din Afganistan,