Opinie: Este mai mult decât o simplă banderolă de căpitan
22 noiembrie 2022Ce valoare mai are o acțiune de protestdacă este abandonată de teama unor posibile repercusiuni? Ce valoare au campaniile care se desfășoară, fără nici un risc, în țările democratice, adică în zona de confort, dar nu acolo unde contează cu adevărat?
Șapte selecționate naționale de fotbal au dorit să transmită, pe stadioanele turneului final din Qatar, un mesaj despre valorile „occidentale”. Echipa Olandei a lansat campania și i s-au raliat Anglia, Țara Galilor, Belgia, Elveția, Danemarca și Germania. Banderola de căpitan „One Love” este o contribuție importantă, a explicat căpitanul Germaniei, Manuel Neuer. Este vorba despre desenul unei inimi cu dungi colorate și inscripția „One Love” („O iubire”) - un apel în favoarea respectării drepturilor omului, împotriva homofobiei, antisemitismului și rasismului.
Toate cele șapte naționale au abandonat însă inițiativa. De ce? Pentru că se tem de sancțiunile sportive.
Demonstrație de forță a FIFA
Sancțiuni sportive pentru o piesă de îmbrăcăminte? Un cartonaș galben? Sau chiar o excludere din competiție? Pare o nebunie, dar de fapt este posibil. Imediat după lansarea campniei, FIFA a creat propriile banderole cu înscrisuri pentru fiecare dintre cei 32 de căpitani (mesaje cum ar fi „Fără discriminare”, „Salvează planeta” sau „Protejează copiii”) iar aceasta este piesa vestimentară oficială, conform regulamentului Cupei Mondiale. Purtarea unui echipament „incorect” poate fi sancționată de arbitri.
De fapt, au transmis într-o declarație comună cele șapte federații naționale, FIFA a statuat clar că orice căpitan care nu se conformează regulilor poate fi exclus de pe teren. În atari condiții, li s-a recomandat căpitanilor de echipe să nu forțeze eliminările și să nu pună în pericol munca sportivilor. Dar, mai spun federațiile, măsura FIFA este frustrantă.
Cu atât mai mult cu cât această măsură fără precedent a fost luată după ce, oricum, intervenise deja un compromis: nu s-a pus problema unei banderole de căpitan cu însemnul curcubeului, simbolul mișcării LGBTQ, ci o imagine semnificativ redusă, o inimă schițată pe o fâșie albă. O bucată de pânză care, iată, a stârnit atâtea controverse și emoții.
Sportul și politica merg, totuși, împreună
Ce înseamnă renunțarea celor șapte federații naționale? „Vrem doar să jucăm fotbal” nu mai poate fi un argument. Sportul și politica nu mai pot fi separate, chiar dacă federația internațională de fotbal sau Comitetul Internațional Olimpic vor să insinueze că așa ar sta lucrurile.
Înainte de turneul final, toate cele șapte federații și-au asumat decizia de a susține campania propusă de Olanda. Fiecare cunoștea posibilele consecințe - în Germania, în Iran, în Qatar. Dar un asemenea gest necesită curaj și voință de a face diferența, oricât ar costa aceasta. Cele șapte federații europene au avut ocazia să rămână ferme pe poziții și unite, să demonstreze că au coloană vertebrală. Abandonul lor lasă în urmă însă doar o promisiune goală de conținut și o altă pată uriașă pe imaginea acestui Campionat Mondial.