Ontologia binelui la Mircea Geoană

Spun din nou că una din problemele majore pe care le au politicienii români este aceea că ei nu au proprietatea cuvintelor. Ei nu ştiu să vorbească simplu şi pe înţelesul oamenilor, pentru că nu ştiu problemele reale, în unele cazuri dramatice ale acestora. Rupţi de realitate, de aşa numita Românie profundă, politicienii noştri au pierdut proprietatea cuvintelor. Şi în felul acesta ajungem la situaţia de-a dreptul jenantă în care să ni-l imaginăm pe Mircea Geoană aleargînd de zor pe urmele ontologiei binelui, despre care va fi nevoit să vorbească ţăranilor, muncitorilor, inginerilor, inclusiv miliardarilor care nu şi-au trecut averile prin contabilitate. Nu dreptatea socială, justiţia, bunăstarea economică îl preocupă pe liderul PSD, ci „revoluţia binelui”.

Geoană a mai spus nu de mult că PSD nu este pregătit să guverneze pînă nu se leapădă de oamenii corupţi din partid, calificaţi de acesta „neofanarioţi”. Uşor de zis! Este de altfel singurul mesaj radical pe care ambiţiosul preşedinte al PSD putea să-l livreze opiniei publice.

Dar, dacă acest mesaj este unul de bună credinţă, de ce conducerea PSD nu a luat decizia să-i suspende din partid pe acei membri de frunte care au probleme serioase cu justiţia? Un singur exemplu: noul Procuror general al Parchetului anticorupţie a dispus redeschiderea dosarului privind afacerile familiei fostului ministru al Integrării, Hildegard Puwak, pentru deturnarea înspre folosinţa familiei a 150.000 de Euro din fonduri europene. Exemplele sînt multe, iar „revoluţia binelui în România” ar trebui să înceapă cu ele.

Mircea Geoană este un personaj care a ajuns în fruntea PSD teleghidat de greii partidului, pentru ca în felul acesta Ion Iliescu să fie pus pe linie moartă. Însă fostul ministru de externe este un politician căruia îi lipseşte calitatea de bază, şi anume vocea. Altfel spus, capacitatea de a ţine seama că nu vorbeşte pereţilor. Un personaj fără glas, pe care cei mai mulţi dintre alegători nu îl aud.

Aşa stînd lucrurile, liderul PSD a anunţat că „se lucrează” la formarea unei structuri politice, a unui pol social unde alături de PSD vom regăsi două partide de buzunar: Forţa Democrată, cu Petre Roman în frunte, şi Partidul Iniţiativa Naţională, condus de navetistul politic Cozmin Guşă. Dacă analizăm puţin denumirile celor două partide de buzunar, nu se poate să nu observăm conotaţiile lor revoluţionare. Pînă la acest moment, acestea sînt efectivele politice care ar trebui să înfăptuiască „revoluţia binelui în România.” Care revoluţie va lupta pentru introducerea votului uninominal şi pentru un parlament unicameral.

Despre reforma clasei politice românii au tot auzit de ani de zile. Dar, ca să vină Mircea Geoană, Petre Roman şi Cozmin Guşă ca pionieri ai unui alt tip de mesaj politic, asta mi se pare prea mult.