"Occidentul se teme că Rusia ar putea pierde prea rău"

Iulia Joja este profesor adjunct la Universitatea Georgetown și cercetătoare la Middle East Institute, specializată în securitatea europeană și a Mării Negre.

Avem un avertisment dat de agențiile de informații americane, care spune că dacă Ucrainei i se permite să folosească rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident, atunci Rusia ar putea riposta cu atacuri letale, chiar și asupra unor state NATO. Este acest avertisment unul de prudență sau de eschivare de la a sprijini mai ferm Ucraina?

Publicarea acestei evaluări din partea serviciilor de informații americane ar putea să fie o explicație pentru tergiversarea din partea Casei Albe a unui răspuns pozitiv. Noi nu știm dacă asemenea avertismente au existat și în raport cu alte ajutoare din partea Occidentului pentru Ucraina, pentru că nu au fost făcute publice până acum.

Însă aici suntem într-o situație pe care trebuie să o înțelegem destul de bine, în sensul că există avertismente, conform acestui raport nepublicat, cum că Rusia ar putea să-și amplifice atacurile pe care deja le execută, pe teritoriu occidental, atacuri care au avut deja loc pe teritoriul european și care sunt ascunse și într-adevăr, conform acestei evaluări, crește riscul ca acestea să se amplifice și să fie letale.

Și atunci suntem într-o situație destul de dificilă, dacă e să punem în balanță costurile și beneficiile. Dacă noi evităm să ajutăm Ucraina să se apere, în baza riscului că s-ar putea ca aceste atacuri pe care Rusia le execută împotriva noastră să fie și mai ample, da, atunci punem în balanță viața posibil pierdută în Occident sau riscul acestei pierderi în raport cu un număr foarte, foarte mare de ucraineni care mor, inclusiv civili, din cauza atacurilor care au loc în Ucraina în acest moment, în contextul în care noi dăm Ucrainei insuficient pentru a se apăra, dar nu le dăm nici posibilitatea de a lovi sursa din care sunt atacați.

Asta este balanța și calculul de costuri și beneficii pe care trebuie să ni-l punem și trebuie să fim sinceri în acest moment, dacă ne decidem să nu ajutăm Ucraina, pentru că s-ar putea să crească riscul unor atacuri ale Rusiei împotriva Occidentului.

Narațiunea privind pacea e tot mai prezentă. l-am auzit și pe cancelarul Scholz vorbind despre asta, după ce practic AfD a câștigat teren în Germania (de Est, mai ales). Există un scenariu de pace rezonabil? Ce ar implica el?

Cancelarul Scholz vorbește de pace din aproape prima zi și cu toții vorbim despre pace din aproape prima zi, după începerea războiului pe scară largă. Deja vorbeam despre faptul că este un război lung și că trebuie să avem pace. Cu toții ne dorim pace, mai puțin partea rusă.

Într-adevăr, sunt spuse în spațiul public o serie de așa-zise planuri de pace, dar care nu sunt raționale sau rezonabile. Și atunci ce avem în față, din nou, este un calcul pe care trebuie să-l facem în raport cu Ucraina. Administrația Biden, care a condus ajutorul pentru Ucraina, a promis că va oferi Ucrainei suficient pentru a putea trece la masa de negocieri.

Dar noi știm că Ucraina nu are suficient de mult ajutor pentru a se așeza la masa de negocieri și a avea o șansă de a duce negocieri cu Rusia, în condițiile în care Rusia consumă, conform ultimelor afirmații ale președintelui Zelenski la CNN, în urmă cu două săptămâni, de 12 ori mai multă muniție decât Ucraina pe linia de front. Acesta este raportul de forțe despre care discută anumiți lideri occidentali, când vor să trimitem Ucraina la negocieri.

Deci nu este o situație rezonabilă.

În ceea ce privește teoreticele planuri de pace, un singur plan de pace poate exista, care să ne asigure o pace sustenabilă pe termen măcar mediu, dacă nu lung. Iar acest plan de pace trebuie să aibă în principal un punct foarte simplu în jurul căruia ne tot învârtim, și anume integrarea Ucrainei în NATO.

Putem discuta despre teritorii, depinde cât de mult vom ajuta Ucraina pentru a-și recupera teritorii. Dar acesta este singurul plan de pace rezonabil, care a fost pus pe masă până în acest moment.

Pe acest fundal, apar și noile amenințări de la Rusia, care s-ar gândi să-și modifice doctrina nucleară. Există riscurile reale pentru o escaladare dramatică?

Doctrina nucleară a Rusiei, într-adevăr, a fost modificată recent de către Putin, dar este una care își ia dreptul de a da prima lovitură nucleară ca răspuns la un atac convențional. De foarte, foarte mulți ani, de foarte mult timp, ne confruntăm cu această doctrină.

Conform acestei doctrine, foarte important de înțeles este că până acum Rusia ar fi trebuit deja să atace cu arme nucleare, pentru că integritatea teritorială și suveranitatea și până la urmă și independența Rusiei, în special după intrarea Ucrainei în regiunea Kursk, dar și înainte, erau puse sub semnul întrebării.

Și atunci trebuie să înțelegem că niciun lider al unei puteri nucleare nu se va simți obligat să folosească o armă nucleară, pentru că așa spune doctrina asta. Este doar un alt mod prin care Putin încearcă să ne șantajeze nuclear și să ne amenințe din ce în ce mai mult.

Asta trebuie înțeles foarte, foarte clar.

Însă, de asemenea, știm cu toții și situația nu s-a schimbat încă dinaintea începerii războiului pe scara largă, că dacă Rusia ajunge în situația în care costurile de a folosi o armă nucleară pe teritoriul Ucrainei sunt mai mici decât beneficiile, știm cu toții că Putin și-ar pune problema să o folosească.

Și atunci ce avem noi de făcut este ceea ce a ar fi trebuit să facem până acum, să-i dăm motive suficiente de descurajare lui Putin, astfel încât să-i fie foarte clar că acele costuri de a folosi o armă nucleară sunt mult mai mari decât beneficiile.

Cum evaluezi acum poziționarea administrației Biden, pe final de mandat, față de Rusia și războiul de agresiune al acesteia în Ucraina?

Politica lui Biden vizavi de războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu s-a schimbat foarte mult pe parcursul ultimilor aproape trei ani. A fost o politică extrem de constantă și criticii acestei politici, printre care mă aflu și eu, consideră că este o politică și nu o strategie politică, aceasta de a da până la urmă ajutor, dar întotdeauna prea puțin și prea târziu pentru a da Ucrainei o șansă reală de a învinge Rusia.

Politica lui Biden este aceea de a ajuta Ucraina pentru a supraviețui și, așa cum a și spus-o, de a ajuta Ucraina să nu piardă și de a ajuta și Rusia să nu piardă, până la urmă.

Și mai sunt doar câteva săptămâni până când își termină mandatul, astfel încât șansele ca politica lui Biden vizavi de Ucraina și Rusia să se schimbe în mod radical este destul de mică, mai ales că președintele este, așa cum spun americanii, un lame duck.

Marea întrebare, într-adevăr, este cum va arăta politica lui Harris dacă ajunge președinte, cât de similară va fi în raport cu Biden sau cât de diferită? Pentru că am văzut pe parcursul ultimelor zile, în contextul vizitei lui Zelenski aici, la Washington, că Harris a abordat, cel puțin în această campanie, un ton ceva mai tranșant decât am văzut din partea lui Biden în ajutorul Ucrainei împotriva Rusiei.

Care este cea mai mare teamă a Occidentului, a NATO, în fața Rusiei? Ce încheiere a războiului ar fi cea mai proastă?

Până recent, pe parcursul acestui război pe scară largă, cea mai mare frică a Occidentului în raport cu Rusia a fost de o escaladare a conflictului și de un atac direct din partea Rusiei asupra Occidentului.

Între timp, a devenit atât de evident pentru Occident raportul de forțe care face Rusia să fie mult mai slabă în raport cu Occidentul. Și la asta se adaugă și reducerea puterii și a resurselor Rusiei pe parcursul ultimilor doi, trei ani.

Și astfel, această frică dominantă până acum de escaladare pare să se reducă din ce în ce mai mult și să fie înlocuită încet-încet cu frica că Rusia s-ar putea să piardă. Și cum ar putea arăta un eșec al Rusiei, dacă acesta nu va avea consecințe asupra vMeciul candidaților: Harris îl pune pe Trump în defensivăiitorului Federației Ruse, așa cum există ea, în condițiile în care este o federație din multe bucăți, cu identități etnice, cu identități sociale destul de diferite, legate aproape prin forță de Moscova și înainte de 1991, dar și ce a mai rămas după 91.

Și atunci, frica cea mare, pe care o văd, în special din partea Rusiei, dar din păcate, reflectată foarte mult și aici, în rândul occidentalilor, de ambele părți ale Atlanticului, este ca Rusia să nu piardă prea rău.

Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro