„O singură China” rămâne o singură China

Legal, un statu-quo pare singura opțiune.

”Respectați Constituția Republicii Chineze?”, a întrebat un jurnalist în timpul dezbaterii televizate, în direct transmisă, a candidaților la președinție. Întrebarea era dură și se referă la relațiile dintre insula Taiwan și China continentală, dintre Republica Chineză (RoC) și Republica Populară Chineză (PRC). Este vorba, în fapt, despre cadrul legal al acestei relații, care, în cel mai rău caz, poate declanșa un război mondial în secolul XXI.

Republica Populară, ”unicul guvern legitim al Chinei”

Republica Chineză - sau Taiwan - este izolată, în termenii dreptului internațional. Organizația Națiunilor Unite și majoritatea țărilor din întreaga lume, inclusiv Germania, au recunoscut Republica Populară Chineză drept singurul guvern legitim al Chinei, de la începutul anilor 1970, și nu au relații diplomatice cu Republica China / Taiwan. Doar 13 țări recunosc Republica Chineză, majoritatea state mai mici din America Latină și Pacific - plus Sfântul Scaun de la Vatican.

Republica Populară Chineză consideră Taiwanul o provincie separatistă. Constituția Chinei populare prevede, încă din preambul, că ”Taiwanul este parte integrantă a teritoriului sacru al Republicii Populare Chineze”. De aceea, în China continentală nu se vorbește despre viitoarele ”alegeri prezidențiale” din Taiwan, ci despre ”alegeri regionale”.

În ochii Beijingului, termenul ”Taiwan” implică viziunea forțelor politice de pe insulă care luptă pentru independență. În organizațiile internaționale, cum ar fi Comitetul Olimpic (CIO), Taiwanul este numit ”Taipeiul Chinezesc”. În Organizația Mondială a Comerțului (OMC) i se spune ”teritoriu vamal separat al Taiwanului, Penghu, Kinmen și Matsu”, după numele celor patru insule aflate sub administrație taiwaneză.

În 2005, în baza Constituției Republicii Populare, Congresul Național al Poporului, așa zisul parlament de la Beijing, a aprobat ”legea antidivizare”, care permite folosirea forței pentru cucerirea Taiwanului, în cazul în care insula s-ar declara stat independent. Numeroase rachete sunt deja îndreptate împotriva țintelor strategice din Taiwan. Avioanele de luptă chineze traversează în mod repetat așa-numita linie mediană din strâmtoarea Taiwan, ce desparte continentul de insulă.

Continentul ca parte a teritoriului ROC

În Taiwan se aplică versiunea din 1947 a Constituției Republicii Chineze. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, Partidul Național Popular (Kuomintang, KMT), condus de fondatorul statului chinez, Sun Yat-sen, a mai purtat patru ani de război civil împotriva comuniștilor grupați în jurul lui Mao Zedong. După ce a pierdut războiul, KMT s-a retras pe insula Taiwan, în 1949.

Constituția Republicii Chineze nu a definit granița țării. Articolul 4 din 1947, care este și astăzi în vigoare, prevede că ”teritoriul Republicii Chinei în limitele sale naționale existente nu va fi modificat decât prin rezoluție a Adunării Naționale”.

Din 1947, Adunarea Națională a Republicii China / Taiwan nu a adoptat nicio rezoluție despre granița națională. Aceasta înseamnă că, potrivit actualei legi fundamentale, aceeași din 1947, continentul face parte și el din Republica Chineză. O declarație de independență pronunțată de către Taiwan nu ar fi, deci, în conformitate cu propria sa constituție.

Patronul protector

Când Statele Unite au stabilit relații diplomatice cu Republica Populară Chineză, în 1979, Congresul american a adoptat și o lege a relațiilor cu Taiwanul (”Taiwan Relations Act”), care reglementa baza pentru legăturile pro forma cu guvernul din Taipei. Documentul cere totodată Guvernului SUA ”să furnizeze Taiwanului arme de natură defensivă” și ”să mențină capacitatea Statelor Unite de a rezista oricărei utilizări a forței sau altor forme de constrângere care ar putea pune în pericol securitatea sau sistemul social și economic al populației” Chinei insulare.

Dacă Republica Populară ar agresa militar Taiwanul, SUA nu ar fi neapărat obligate să apere teritoriul insulei. Dar la Washington se discută din când în când dacă administrația de la Casa Albă nu ar trebui să se angajeze mult mai explicit în apărarea Taiwanului.

”Fondul acestor discuții este percepția larg răspândită la Washington că echilibrul de forțe militare din Asia se schimbă treptat în favoarea Chinei”, susține politologul Marco Overhaus de la Fundația pentru Știință și Politică din Berlin. ”În plus, China investește de ani de zile în așa-numitele capacități antiacces și de interdicție, cum ar fi rachetele balistice și cele de croazieră. Aceste capacități ar face extrem de dificil ca SUA să vină în ajutorul Taiwanului în cazul unui conflict”.

Strategia, supranumită și ca A2AD, îngreunează sau chiar interzice accesul inamicului într-o zonă operațională și restricționează libertatea de mișcare a acestuia. În practică, o țară întreagă ar putea fi izolată de lumea exterioară.

Cvadratura cercului

Înapoi la întrebarea adresată candidaților la președinție cu privire la angajamentul lor față de Constituția Republicii China: situația juridică complicată actuală din Taiwan nu face posibilă o declarație de independență. Aceasta ar fi o încălcare clară a propriei legi fundamentale. Cu toate acestea, potrivit sondajelor, majoritatea populației respinge reunificarea cu continentul, așa cum și-a propus Guvernul de la Beijing.

Cadrul legal în care Taiwan se raportează la China continentală este, prin urmare, doar o întrebare pur teoretică, dar a fost subiect de campanie electorală. Au existat nuanțe notabile în răspunsurile candidaților la controversata întrebare.

Cel mai bine situat candidat, al partidului progresist, de guvernământ (DPP), William Lai Ching-te, a răspuns evaziv și a redus Constituția la drepturile civile garantate de stat și la forma democratică de guvernare. ”În practică, în Taiwan se aplică în prezent doar amendamentele la Constituție”, a punctat Lai. În 2017, Lai a fost criticat că este un oficial politic care pledează pentru ”independența Taiwanului”.

De la democratizarea Taiwanului în anii 1990, Constituția a fost modificată de șapte ori pentru consolidarea democrației. Unele paragrafe din legea fundamentală au fost abrogate sau completate. Cu toate acestea, definiția teritoriului național nu a fost ajustată. S-a adăugat doar un nou termen: ”zona liberă”, care este administrată de jure de guvernul din Taipei, spre deosebire de ”continent”, aflat sub administrarea Beijingului. Termenul de ”zonă liberă” reglementează, printre altele, dreptul de vot la alegerile pentru funcțiile de stat din ROC.

Candidatul opoziției KMT Hou Yu-ih spune că legea fundamentală este gravată în inima lui. ”Zona liberă” și continentul ar putea coexista pașnic doar dacă ”nu recunosc suveranitatea statului inamic, dar nici nu reneagă guvernul adversarului”.

Cel de-al treilea candidat, Ko Wen-je, a răspuns retoric: ”Noi trei nu candidăm pentru funcția de guvernator al unui stat american, nici de guvernator al unei provincii chineze, ci pentru președinția Republicii China. De ce ne aflăm aici, dacă nu pentru a respecta Constituția?”

În calitate de președinte al unei formațiuni politice tinere, Partidul Popular Taiwanez (TPP), Ko, fost primar al capitalei Taipei timp de opt ani, a rezumat: ”De ce discutăm o întrebare care nu are răspuns? Este o risipă de timp și energie. În momentul de față, nici reunificarea, nici independența nu sunt o opțiune politică reală. Tot ce rămâne este status quo-ul".