O sentinţă epocală

Potrivit CEDO, interdicţiile intrate în vigoare în ultimii ani în ţări ca Belgia şi Franţa nu încalcă nici drepturile religioase şi libertatea de conştiinţă, nici dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. În plus, ele nu constituie o discriminare a femeilor musulmane care doresc să-şi ascundă faţa complet.

Sentinţa, definitivă după ce a fost adoptată cu majoritate de voturi, fiind contestată de doi judecători ai completului, dintre care unul german, a stârnit ample comentarii în mass-media apusene. Unii comentatori elogiază restricţia şi sentinţa CEDO. Alţii le critică pe ambele, arătând că ar fi croite pe calapodul laicismului de tip francez şi nu ar ţine seama nici de jurisprudenţa mai liberală a Germaniei, nici de o accepţie mai „progresistă” a drepturilor omului.

Neue Zuercher Zeitung abordează atât argumentele Curţii, cât şi pe cele ale criticilor ei. Din punctul de vedere al judecătorilor de la Strasbourg, interdicţia purtatului în public a vălului integral, care ascunde total trăsăturile feţei, e în regulă. Prescris de o variantă a fundamentalismului islamic, vălul cu pricina sau mai precis efectul său, deci ascunderea feţei, „poate”, potrivit judecătorilor, „să afecteze negativ coexistenţa”. În plus, după cum relevă ziarul elveţian, un stat (de drept şi democratic) „poate adopta poziţia potrivit căreia expunerea feţei joacă un rol important în raporturile sociale”.

Concomitent, ziarul evidenţiază că înalta curte europeană nu a adoptat o decizie validând o virtuală interdicţie a expunerii publice a unor simboluri ale religiei islamice. Altfel spus, CEDO n-a interzis purtatul basmalei, ci a validat, în esenţă, doar dreptul statelor de a interzice mascarea integrală a trăsăturilor feţei, întru apărarea drepturilor celorlalţi membri ai societăţii. Simultan, Curtea a respins pretenţia statului francez potrivit căreia scoaterea purtatului în public a vălului islamic integral în afara legii ar fi justificată din raţiuni de securitate.

Pe de altă parte, potrivit unora din partizanii acestei interdicţii, vederea faţă la faţă reprezintă o parte extrem de importantă şi inalienabilă a comunicării şi deci a vieţii sociale.

Criticii ei, precum judecătoarea germană din grupul minoritar din CEDO, sunt însă de părere că restricţia franco-belgiană vizând burqa şi niqabul constituie o prea amplă îngrădire a drepturilor omului. Care, la urma urmei, includ şi dreptul omului de a nu comunica, dacă nu doreşte s-o facă.

Ample spaţii se mai consacră în continuare evoluţiei conflictului ruso-ucrainean, precum şi situaţiei din Orientul Mijlociu după asasinarea, de către terorişti palestinieni, a trei elevi evrei. În contextul reacţiilor iscate de această triplă crimă, Süddeutsche Zeitung deplânge „vârtejul violenţelor” şi „regula de fier”, valabilă „din timpuri imemoriale” în regiune, dată de „succesiunea de răzbunări şi vindicte” care ar urma „oricărui atac”.

Nu puţini editorialişti occidentali analizează şi acuzele de corupţie şi trafic de influenţă formulate la adresa fostului preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, reţinut recent vremelnic de poliţie, precum şi controversata decizie a guvernului german de a satisface o cerere a armatei federale de a-şi procura drone.