O cursă contra-cronometru împotriva foametei, bolilor şi sărăciei

Deşi noţiunea de sărăcie este încă una relativă - o persoană pauperă din Europa de vest putînd trece drept un om bogat în vreuna din ţările Africii sau Americii Latine - numărul celor care se culcă seară de seară flămînzi, pe glob, este în mod indiscutabil scandalos de mare: circa un miliard.

Dar şi această cifră se lasă relativizată devreme ce statisticile Naţiunilor Unite indică o scădere a procentului populaţiei ce suferă de inaniţie. Or, dacă bogăţia nu cunoaşte limite, sărăcia are mai multe şi una dintre ele este foametea.

Mai optimiste, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) întrevăd în anumite regiuni ale lumii şansa ca unele obiective milenare să fie totuşi atinse la timp: Asia de Sud-Est, China, unele ţări africane sunt pe drumul cel bun. Un motiv în plus pentru secretarul general ONU, Ban Ki Moon, de a îndemna participanţii, deja în avanpremiera summit-ului, să nu se lase descurajaţi.

Criza financiară şi economică nu poate constitui un motiv pentru ţările bogate de a nu-şi achita contribuţiile promise şi aşteptate. Conform ţelurilor „milenare”, 0,7% din produsul lor intern brut ar trebui alocat programelor de dezvoltare. Dacă state precum Belgia, Finlanda, Irlanda şi chiar Marea Britanie se apropie de cota prevăzută, Germania nu străluceşte cu cele doar 0,4%. Se explică astfel şi de ce Angela Merkel, înaintea plecării ei la New York, a revendicat clar şi răspicat o accelerare şi o intensificare a eforturilor de atingere a ţelurilor la termenul stabilit.

Că Africa, continentul cel mai afectat de sărăcie şi foamete, se află încă în aşteptarea fondurilor promise – circa 16 miliarde de dolari - i se pare secretarului Ban Ki Moon regretabil. Nu pot fi omişi însă nici factorii care alimentează reticenţele donatorilor: incapacitatea, incompetenţa unor regimuri politice de a utiliza fondurile de ajutor şi desigur, flagelul corupţiei, endemic în lumea a treia. Doar o bună guvernare constituie şi o garanţie de dezvoltare – a ţinut să mai precizeze şefa guvernului german.

Nu atît de declaraţii de intenţie şi de discursuri strălucite cît de promisiuni şi strategii concrete, aplicabile la faţa locului, pe glob, duc lipsă, cum îndeobşte se întîmplă, summituri de felul celuia actual de la New-York, menit să bilanţeze o etapă importantă a traseului ce duce spre îndeplinirea obiectivelor milenare.

Dacă şi acest summit se va încheia cu o declaraţie finală în care retorica prevalează în detrimentul paşilor concreţi ce urmează să fie făcuţi, următorii cinci ani vor fi prea puţini pentru a face această lume ceva mai bună, pentru a diminua mizeria, foametea, bolile ce bîntuie încă în multe ţări de pe glob.

Autor: Christina Bergmann/Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz