O altă perspectivă despre Schengen

Eşecul admiterii în Schengen ar putea fi privit în România şi ca o situaţie mai curând favorabilă. Pare o consolare tristă şi, totuşi, sunt motive serioase ca Bucureştiul să considere că a scăpat de o sarcină extrem de dificilă. Accidentul dramatic petrecut recent în largul coastelor insulei Lampedusa a atras din nou atenţia asupra sarcinii excesive care apasă asupra ţărilor periferice. Nu doar că acestea trebuie să fie prima barieră în calea migraţiei ilegale, dar regula de la Dublin stipulează că migranţii fără acte în regulă sunt trimişi imediat ce sunt reţinuţi în primul stat membru în care au intrat. Italia a cerut de mai multe ori revizuirea acestei reguli şi repartizarea egală a migranţilor în toate statele membre, dar fără succes.

Or, în condiţiile date, România ar deveni asemenea Italiei o ţară de frontieră vizată de fluxurile migratorii. Ar face faţă? E o chestiune delicată, căci nu e destul să ai posibilităţile tehnice pentru a stopa traversările ilegale de frontieră, ci ar trebui în prealabil să împărtăşeşti o anumită atitudine care stă la baza acestor măsuri. Or, mentalitatea Centrului, care caută să îmbine, cel puţin retoric, o protecţie de sine cu generozitatea primirii, nu se regăseşte neapărat în periferia estică, aici unde o mare parte din populaţie ar fi mai curând empatică cu migranţii.

Ce diferenţă este între asiaticul care se strecoară către Vest prin România şi românul sărac şi fără orizont care aspiră el însuşi să facă acelaşi lucru? În afara actelor care le conferă un statut complet diferit, persoanele însele ar putea fraterniza fără probleme. Nu corupţia de care se face mare caz este problema, ci felul în care gândesc oamenii şi în care se raportează unii la alţii. Integritatea nu are niciun sens dacă e separată de convingerile intime.

Putem presupune că printre migranţi s-ar găsi şi moldoveni (români) din partea stângă a Prutului, care ar avea şi mai multe posibilităţi de a traversa netulburaţi teritoriul românesc în drumul lor spre inima spaţiului Schengen. Efortul pe care ar trebui să-l facă autorităţile ar fi mai mare decât se presupune. În plus, dacă frontierele se vor dovedi totuşi destul de permeabile, atunci România va trebui să se îngrijească de găzduirea celor returnaţi şi asta în condiţiile unui buget european mai mic pentru perioada 2014-2020. Agenţia europeană Frontex va primi 80 de milioane de euro, faţă de 120 de milioane în perioada care s-a scurs.

În prezent, România asigură totuşi un tampon larg în calea fluxurilor migratorii dintre răsărit, dar nu are responsabilitatea integrală privind stoparea acestora. Dacă va fi admisă în Schengen însă, va prelua sarcina integrală, iar Ungaria va fi complet dispensată. Am putea presupune că Uniunea este de fapt mai bine protejată astăzi, când are două filtre la frontiera răsăriteană, decât dacă va rămâne cu unul singur. Deşi nimeni nu spune oficial acest lucru, Ungaria şi România împart în fapt responsabilitatea protejării Spaţiului Schengen, căci guvernele de la Bucureşti au încercat să dovedească că sunt un partener de nădejde.

România rămasă singură pe frontieră va prelua însă nu doar sarcina integrală, ci şi costurile inclusiv politice ale unui eşec. E pregătită cu adevărat? Europa, în ciuda unor discursuri pline de largheţe rostite de la Bruxelles, pare mai curând preocupată să se protejeze decât să se deschidă, ceea ce pe viitor va spori enorm presiunea asupra ţărilor periferice.