Nu atinge! Unde ne pândește virusul?
Peste tot coronavirus! Să fie până și pe ardeiul gras, pe cărțile poștale sau pe animalul de companie? O întrebare pe care și-o pun mulți în această perioadă. Iată câteva răspunsuri menite să-i liniștească.
Clanțe contaminate
Din ce se știe până acum, virusul Corona rezistă pe anumite suprafețe, mai ales metalice, în medie, patru până la cinci zile. Contaminarea cu SARS CoV-2 se produce prin prin contacul cu mâinile sau suprafețele pe care există virusul. Deși virusul este nou, experții cred că multe dintre informaţiile de care dispunem privind viruşii corona deja cunoscuţi ar fi valabile şi în cazul celui nou.
Nu neapărat apetisant!
Fiți precauți mai ales în cantine, cofetării, baruri și restaurante - dacă mai găsiți vreun asemenea local deschis. În principiu, virusul poate ajunge pe veselă prin tusea sau strănutul unei persoane infectate. Cu toate acestea, „nu există indicii privind infecții cu SARS CoV-2 contactate pe această cale“, informează Oficiul federal pentru evaluarea riscurilor (BfR).
Teamă față de mărfurile de import?
Ar trebui să se teamă părinții de o posibilă contaminare a copiilor prin jucăriile importate? Nu, susține BfR. Până acum nu se cunosc cazuri de infecții datorate atingerii jucăriilor sau a altor mărfuri de import. Specialiștii cred că virusul are o stabilitate relativ scăzută în mediul înconjurător. Agenții patogeni rămân activi câteva zile, în special în condiții de frig și umiditate crescută.
Pachete „virusate”
În general coronavirusul nu este foarte stabil pe suprafețe uscate. Întrucât rezistența virusurilor depinde de factori de mediu, ca umiditate sau temperatură, Oficiul federal pentru evaluarea riscurilor (BfR) crede că o contaminare prin intermediul corespondenței sau a coletelor poștale este puțin probabilă. Totuși, BfR admite faptul că omenirea nu are încă suficiente date despre SARS-CoV-2.
Ping-pong cu virusul?
Pot lua virusul de la animalul de companie sau el de la mine? Experții consideră ca riscul ca animalele de casă să se infecteze cu corona este foarte mic, dar nu exclus. Animalele nu prezintă simptome. Cu toate acestea, dacă sunt purtătoare, ele pot transmite virusul la om prin secreții sau aerul expirat.
Legume periculoase?
Conform BfR, contaminarea cu SARS-CoV-2 prin atingerea sau consumul de alimente este puțin probabilă. Până acum nu există nicio dovadă în acest sens. Spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun înaintea preparării alimentelor este de la sine înțeleasă, nu numai în această perioadă. Întrucât viruşii sunt sensibili la temperaturi înalte, prepararea termică a alimentelor reduce considerabil riscul.
Pot fi contaminate alimentele congelate?
Viruşilor SARS și MERS, cunoscuți până acum, nu le priește căldura. În schimb, sunt destul de insensibili la frig. La minus 20 de grade Celsius pot rămâne activi și până la doi ani de zile. Oficiul federal pentru evaluarea riscurilor subliniază faptul că până acum n-a putut fi stabilită nicio legătură între noul virus și consumul de alimente, inclusiv congelate.
Nu orice carne poate fi consumată!
Singurul aspect bun al crizei, dacă putem spune așa, e faptul că Beijingul a interzis consumul viețuitoarelor considerate până de curând delicatese în bucătăria chinezească. Se presupune că noul virus s-ar fi transmis de la lilieci. Liliacul nu-i vinovat că a fost servit la masă, cel mai probabil împotriva voinței lui. Din păcate, de SARS-CoV-2 nu scăpăm atât de ușor ca de liliacul din farfurie.