Noua veche doctrină militară a Moscovei

În urmă cu cinci ani, la 9 septembrie 1999, explozia unei bombe făcea una cu pământul o clădire de nouă etaje din Moscova. Agenţia de ştiri Interfax primea, printr-un telefon anonim, informaţia că atacul soldat cu moartea a 93 de persoane se dorea o reacţie la ofensiva armată rusă în Daghestanul caucazian. Câteva zile mai târziu, coşmarul se repeta, la Moscova şi în alte două localităţi din Federaţie fiind distruse blocuri de locuinţe. Bilanţul valului de acte teroriste: 300 de morţi şi, mai ales, declanşarea, o lună mai târziu, a celui de-al doilea război cecen.

Între timp, după sângeroasa luare de ostateci din Osetia de Nord, Moscova a lansat o nouă doctrină militară – cea a atacurilor preventive, oriunde în lume Kremlinul va găsi de cuviinţă. În schimb, iniţiativele politice pentru soluţionarea crizei caucaziene continuă să lipsească.

Moscova îşi revendică, aşadar, oficial, dreptul de a lansa atacuri preventive împotriva grupărilor teroriste ce pun în pericol securitatea Rusiei. Sigur, dacă e să lăsăm politeţea deoparte, Rusia nu a avut, peste secole, niciodată probleme în a recurge la lovituri preventive dincolo de graniţele sale mai mult sau mai puţin naturale. Atâta, doar, că actualului lider de la Kremlin i-a plăcut, probabil, formula utilizată de omologul său de la Washington şi a adoptat-o, considerând, probabil, că îi poate conferi un plus de legitimitate acolo unde aceasta, de fapt, lipseşte.

”De-a lungul istoriei s-a încercat, de mai multe ori, îngenunchierea Rusiei. Fiecare încercare a fost sortită eşecului. Aşa se va întâmpla şi de data aceasta”. Sunt cuvinte rostite de Vladimir Putin nu acum, după sângeroasele evenimente de la Beslan, ci în urmă cu cinci ani, pe vremea când necunoscutul coordonator al serviciilor secete ruseşti devenea premierul-surpriză al preşedintelui de atunci, Boirs Elţîn.

Ce a făcut, însă, în tot acest timp, Putin pentru a scăpa Rusia de dureroasa problemă cecenă care, de fapt, s-a extins la una a întregului Caucaz? Greu de spus. Şi nici acum, după ce, miercuri dimineaţă, procurorul general al Federaţiei Ruse, Vladimir Ustinov, a dat raportul la Kremlin, nimic nou nu vine să lămurească o opinie publică aşteptând explicaţii care, poate, ar ajuta-o să iasă din starea de şoc.

Nu se mai aude nimic despre cei nouă presupuşi arabi aflaţi printre răpitori. Nu se mai vorbeşte despre bănuiala că teroriştii ar fi plasat în şcoală materialul exploziv şi o parte din armele folosite cu ceva vreme înaintea hold-up-ului propriu zis.

Ieşit de la preşedinte, Ustinov s-a rezumat la a povesti cum s-au certat între ei teroriştii. Cum presupusul comandant al comandoului şi-ar fi împuşcat cu sânge rece unul dintre complici, doar pentru a demonstra cine conduce întreaga operaţiune. Şi, a mai relatat Ustinov, cum explozia care a declanşat atacul forţelor speciale a fost un accident provocat de o incorectă mânuire, de către terorişti, a bombelor cu care ameninţau viaţa ostatecilor.

Curate dezvăluiri, presa bulevardieră mânăncă o pâine bună de pe urma lor.

Pe capul celor mai de seamă dintre liderii separatiştilor, Aslan Mashadov şi Şamil Basaev, s-a pus o recompensă de zece milioane de dolari. Căci ei se află în spatele incidentului de la Beslan, dacă ar fi să-i dăm crezare acelui singur dintre teroriştii capturaţi adus în faţa camerelor de luat vederi.

Cei doi actuali lideri ceceni par mai greu de capturat decât predecesorul lor, Djohar Dudaev, ucis de o rachetă rusească după ce a fost localizat vorbind la telefonul său mobil.

Şi dacă tot eram la separatiştii ceceni, mult mai raţională pare, în aceste momente, în mod paradoxal, declaraţia purtătorului de cuvânt al lui Mashadov: ”Lumea nu are dreptul să asiste cum înaintăm pe o stradă înfundată. Este un cerc vicios din care trebuie să ieşim. Sunt convins că ieşirea din conflict este strict politică”.

Până atunci, Kremlinul nu dă semne de dialog şi nici nu pare încântat de vocile solicitând o anchetă parlamentară independentă a incidentelor de la Beslan. Moscova rămâne la opţiunea militară. Şeful statului major al armatei ruse, Iuri Baluievski, a fost cel care, miercuri, după întâlnirea cu comandantul forţelor aliate din Europa, generalul american james Jones, anunţa noua doctrină militară a Kremlinului. Asta este vestea proastă. Şi pentru că se impunea şi o veste bună, omul a asigurat că nu se va recurge la arsenalul nuclear. Într-un stat în care, însă, mecanismele democratice funcţionează cu oarecare dificultate, vestea bună nici nu mai are valoare pe lângă miezul veştii.

”Nu este doar o cruntă nedreptate ci extrem de fals să îl acuzăm pe cancelarul Schröder că nu a adus, în discuţiile cu preşedintele rus Vladimir Putin, întreaga problematică în faţa căreia ne aflăm astăzi şi care ţine, în primul rând, de legăturile dintre terorismul islamist şi chestiunea cecenă”, a comentat, miercuri, ministrul federal de Externe, Joschka Fischer, în plenul parlamentului federal, după ce opoziţia a criticat lipsa de fermitate a şefului Executivului de la Berlin faţă de politica Moscovei în Caucaz. Cu atât mai mult cu cât Germania este interesată într-un parteneriat cu Rusia. Prietenia implică şi se bazează pe adevăruri rostite, a comentat Wolfgang Schäuble, responsabil creştin-democrat pentru politică externă.