NATO – întrebările fără răspuns

Invitat special a fost Ambasadorul Martin ERDMANN, asistentul secretarului general NATO Jaap de Hoop Scheffer, în materie de afaceri politice şi politici de securitate.

Iniţial, desemnată să reprezinte interesele aliaţilor, NATO s-a transformat pe parcursul trecerii timpului într-un pact menit să întărească strategia globală a Statelor Unite. Ca atare, alianţa s-a transfigurat în sprijinirea cu tehnică de luptă a intereselor americane în zonele fierbinţi, cum ar fi Kosovo sau Afganistan. Acesta a produs reacţii dure, cum ar fi repetarea mantrei franceze „amici, aliaţi dar nu aliniaţi” (ami, allié, non aligné) reiterată de Sarkozy.

Dacă pe ambele maluri ale Atlanticului, scopurile sunt în mare parte acelaşi (combaterea terorismului, stabilitatea regională, non-proliferarea nucleară) în schimb instrumentele diferă. Dacă Statele Unite preferă doctrina intervenţiei directe, cu consecinţa unor atacuri preventive (un sistem periculos fiind creat deja), europenii se bazează mai mult pe aşa numită doctrină „soft-power” (reconstrucţie, stabilirea unor instituţii democratice, etc)

Neînţelegerile dintre aliaţi se reflectă cel mai bine în privinţa unui sistem anti-rachetă.

Ambasadorul Martin ERDMANN, asistentul secretarului general NATO Jaap de Hoop Scheffer, în materie de afaceri politice şi politici de securitate, prezent luni în Subcomisia pentru Securitate şi Apărare a declarat pe această temă: „mai întâi de toate nu este luată o decizie în privinţa unui sistem anti-rachetă fiindcă nu există un consens între ţările NATO cu privire la dezvoltarea unui asemenea sistem. De aceea, am luat decizia la summit-ul de la Bucureşti să însărcinăm Consiliul Permanent NATO să prezinte opţiuni care să fie luate în considerare la următorul summit. Este important de reţinut că acest summit nu a luat o decizie finală. Pe de altă parte, summit-ul NATO de la Bucureşti a făcut câteva declaraţii care sunt relevante pentru posibile opţiuni. Printre altele, recunoaşterea faptului că ameninţarea rachetelor nucleare din partea altor state trebuie enumerată ca o posibilitate pentru sistemul anti-rachetă, mai ales că teritoriul Alianţei NATO nu este protejat în întregime. Statele Unite împreună cu Cehia şi Polonia nu acoperă sud-estul Europei.”

O altă problemă ar fi inter-conectivitatea sistemul american, ceh şi polonez cu un posibil sistem anti-rachetă NATO. Apoi, cine va decide dacă acel sistem va fi folosit în anumite circumstanţe? În sfârşit, cum să implici Rusia în acest proces? Sunt întrebări esenţiale care nu şi-au găsit răspunsul la summit-ul de la Bucureşti.

De câţiva ani NATO este în amnezie de primăvară.