1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
CălătoriiRomânia

Monumente ale goticului transilvănean

1 octombrie 2023

Una din cele mai vechi biserici fortificate din Transilvania este cea din Sebeş. Reprezentativă pentru stilul gotic transilvănean construcţia a început în secolul 13, cu elemente adăugate pe parcursul următoarelor epoci.

https://p.dw.com/p/4X15E
Arcade în stil gotic - imagine tematică
Imagine: mikesch112 / Fotolia

Chiar şi în secolele 18 și 19 eforturile au continuat, fiind adăugate pridvoarele de pe sud, acum dispărute la restaurare.

Biserica evanghelică luterană se află în centrul municipiului Sebeş, dominând asupra împrejurimilor. Biserica, ridicată de comunitatea săsească, se poate vizita între orele 10-17 şi există o taxă de intrare de 8 RON. Altarul bisericii este impunător şi păstrat într-o stare foarte bună. De tip renascentist, acesta datează din jurul anului 1520, cu înălțimea de 13 metri și lățimea de 6 metri. De asemenea, nu veţi putea ignora nici orga bisericii, ceva mai nouă – datând din 1791. Ghidul bisericii, pe care îl veţi întâlni la intrare, vă va explica că orga se foloseşte o singură dată pe an, de Paşte.

Biserica a fost iniţial concepută ca o bazilică romanică, stilul romanic fiind încă predominant în acea perioadă în sud-estul Europei. Ca multe alte biserici din regiune, şi cea din Sebeş a cunoscut tranformări succesive.

Cheile de boltă ale bisericii cu motiv de floare de măceş au fost găsite la fundaţia unui stâlp din perioada gotică, indicând faptul că primele modificări ale arhitecturii bisericii pot fi puse în legătură cu șantierul cistercian de la Cîrța, unde se regăseste acelaşi motiv ornamental.

Cel mai mare Târg al Olarilor are loc toamna la Sibiu

Pe la 1255, biserica a fost transformată în stil gotic timpuriu – nava mediană a primit bolți în cruce, absida a devenit poligonală. Pe la 1370 a început construirea corului gotic şi a fost terminat pe la 1380. Influenţa gotică poate fi observată şi la nivelul ferestrelor. Deşi unele au deschideri semicirculare specifice romanicului, altele au profilul frânt şi ancadramentul decorat în partea superioară.

Cele două turnuri de vest nu au mai fost construite, fiind înlocuite cu un turn-clopotniță median, dreptunghiular. Această perioadă de extindere a bisericii corespunde cu o perioadă de prosperitate economică a Sebeşului. Localitatea dispunea atunci de însemnate resurse economice care permiteau înlocuirea vechii bazilici romanice cu o construcţie impozantă, reprezentativă pentru comunitate.

Biserica a mai cunoscut o extindere în a doua jumătate a secolului 15 - navele laterale au fost lărgite tocmai pentru a reprezenta mai bine dimensiunile catedralelor din vestul Europei.

Biserica a fost decorată cu numeroase sculpturi, stil sculptural care se remarcată prin diversitate atât la nivelul temelor iconografice, cât si la nivel stilistic.

Ansamblul Mănăstirii Franciscane "Nașterea Sfintei Fecioarei Maria" este o altă biserică gotică mai puţin cunoscută şi din păcate mai puţin documentată aflată în localitatea Teiuş.

Se poate vizita uşor, ajungându-se acolo pe drumul dinspre Aiud. Biserica cunoşte semne avansate de degradare, dar se fac demersuri pentru reabilitarea ei. De asemenea, constucţia sa ar fi început în secolul 14 în stilul gotic transilvănean.

Cristian Gherasim
Cristian Gherasim Analist și jurnalist, Cristian Gherasim scrie despre România și zona Europei de Sud-Est.