Monarhia salvează Belgia?
18 iulie 2008Încă mai răsună, imnul naţional belgian, dar pentru cât timp? Ţara trece printr-o criză care separă din ce în ce mai evident populaţia: flamanzii şi valonii, vorbitorii de olandeză şi cei de franceză, nordul şi sudul, bogaţii şi săracii, separatiştii şi patrioţii.
La finele secolului XIX, valonii s-au unit într-o mişcare de protest, pentru a-şi apăra limba franceză, în şcoli şi instituţii publice. La mijloc a fost şi a rămas puterea, iar limba este doar un mijloc de luptă: belgienii din Flandra vorbesc olandeză, cei de origine franceză s-au retras în sudul Valoniei. Mai există, apoi, şi minoritatea germană din estul ţării.
Bruxellesul oglindeşte separarea
Chiar şi în Capitală se vorbesc două limbi. Probleme vor avea belgienii francofoni, care locuiesc în zonele flamande. Birocraţii preferă olandeza şi documentele trebuie traduse în franceză. În urma unei serii de reforme, politicienii au pus bazele unui legislaţii federale. Până şi partidele sunt divizate: în pro-flamande şi pro-valone. Prin urmare, există creştini-democraţi flamanzi şi creştini-democraţi valoni, dar şi lieberali flamanzi şi valoni. Fiecare insistă asupra intereselor populaţiei pe care o reprezintă. În martie anul acesta, la nouă luni după alegerile din iunie 2007, în urma unei înţelegeri cu socialiştii s-au format totuşi un guvern.
În fruntea Cabinetului, creştin-democratul flamand Yves Leterme. Dintr-o familie mixtă, mamă flamandă şi tată valon, Leterme părea cel mai potrivit candidat în fruntea unui guvern de uniunea naţională. În vărstă de 47 de ani, premierul vorbeşte perfect franceză şi cântă fără ezitări imnul naţional.
În sudul Belgiei, Leterme este considerat un provocator. În interviul acordat publicaţiei franceze Liberation, el a calificat populaţia vorbitoare de franceză din jurul Bruxellesului ca fiind incapabilă "intelectual să înveţe olandeza".
Belgienii nu mai vor să se înţeleagă
Multe dezbateri au loc într-o singură regiune a ţării, într-o singură limbă. Belgienii nu se înteleg între ei şi nici nu mai vor să se înţeleagă.
Flamanzii şi valonii se distanţează vizibil şi nu doar din punct de vedere ligvistic. În zonele flamande, economia înfloreşte, produsul intern brut este asigurat în proporţie de două treimi de zonele locuite în majoritate de flamanzi.
Valonia în schimb a pierdut enorm, o dată cu închiderea minelor şi a combinatelor siderurgice. An de an, milioane de euro sunt transferate din nordul bogat către sudul sărac.
Un sacrificiu pe care mulţi flamanzi nu mai sunt dispuşi să îl accepte. Ei cer în schimb mai multă independenţă regională, în special în politica fiscală. Valonii resping planurile flamande, iar partidul separatist Vlaams Belang continuă să lupte pentru independenţă teritorială. O naţiune proprie. Până nu demult un şoc pentru belgieni. Între timp însă, tot mai mulţi flamanzi cred că limitarea intervenţiei statului în treburile interne este cea mai bună soluţie. Dar nici acum flamanzii şi valonii nu împărtăşesc aceeaşi opinie.