Moldova și contradicțiile ei

Rușii au suferit mai multe înfrângeri pe câmpul de luptă, dar în ultimul timp și-au consolidat pozițiile în Donbass, unde se „coace”, spun experții, o mare ofensivă. Adunarea de forțe militare, concentrarea de mobilizați e însoțită de o revărsare propagandistică de proporții.

Delir militarist la „Stalingrad”

Secvențele de la Volgograd (fostul Stalingrad), unde au avut loc ceremonii consacrate aniversării a 80 de ani de la faimoasa bătălie, ne-au arătat la scenă deschisă în ce fractură istorică se află Rusia în raport cu lumea civilizată.

Defilări ale trupelor, cântece patriotice sovietice, cerul survolat de planoare de epocă și avioane moderne – o gogoașă militaristă umflată până la istov. A fost inaugurat un bust de bronz al lui Stalin, așezat pe un soclu de marmură, și s-ar putea să se ajungă și la redenumirea orașului, pentru a reînvia „slăvitele” tradiții de odinioară. Bustul tiranului bolșevic e situat vizavi de obeliscul închinat victimelor stalinismului, dar ce contează, cine s-ar scandaliza?

Prezent la Volgograd, Putin a blamat Germania pentru că ajută Ucraina și a invocat, pe un ton indignat-emfatic, că nu ar fi crezut că după atâtea decenii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial va vedea tancuri germane, cu cruci pe ele, despicând câmpiile Ucrainei. A proclamat lupta împotriva „neonazismului ucrainean” și a avertizat Vestul să nu-și închipuie că totul se va termina cu o confruntare a blindatelor – aluzie, probabil, la arma nucleară. Din nou: cine să observe și să-i spună lui Putin că tancurile germane n-ar fi ajuns în Ucraina, dacă Rusia nu invada „poporul-frate ucrainean”?

Lavrov a pus ochiul pe Moldova

Din fostul Stalingrad Putin amenință NATO, care sprijină militar Ucraina, iar de la Moscova Lavrov trimite săgeți spre Chișinău. A spus că Moldova se vrea luată în vizorul Rusiei, că Occidentul o împinge în această postură sinucigașă. Zice că Maia Sandu a fost aleasă prin metode „specifice”, nedemocratice, că vrea în NATO și că este gata să alipească Moldova la România.

Autoritățile de la Chișinău au ripostat, n-au tăcut. Mereu trebuie să existe o replică fermă și promptă la orice ieșire veninoasă a rușilor, chiar dacă știm că în spate, poporul, e departe de a împărtăși aceeași hotărâre, după cum o relevă recentul sondaj CBS AXA, care spune că 45,8% din respondenți ar refuza să ia arma în mână ca să-și apere țara dacă Rusia ar ataca Republica Moldova, față de doar 23,6% dispuși să lupte.

Moldova arată ca o Crimee în ajun de anexare. Sărăcită, istovită, divizată în opțiuni, depopulată. Are o stare mentală defetistă, înfricoșată. Spiritul luptătorilor din primăvara-vara lui 1992, care s-au opus cu mult curaj și putere de sacrificiu agresiunii ruso-transnistrene, s-a pierdut pe drumul desfundat al independenței. Armata națională a fost metodic dezarmată, demotivată, spoliată de succesivele guvernări pro-ruse sau de cele pretins pro-europene de la Chișinău – corupte, lipsite de viziune și de orice sentiment de patriotism autentic.

Ucraineni vs. moldoveni

După un an de rezistență acerbă a ucrainenilor, în care Kievul nu a fost capturat, rușii n-au reușit joncțiunea cu Transnistria prin Odessa și chiar au fost forțați să se retragă din anumite regiuni, Republica Moldova nu s-a schimbat prea mult. Frica de război, de moarte și distrugere îi face pe moldoveni să vrea mai degrabă să se gândească să fugă, ca în iunie 1940 sau ca în august 1944, sau să se lase la mila agresorului.

E un tablou radical diferit față de starea de spirit a ucrainenilor, care sunt un alt fel de popor decât moldovenii. Au trecut și ei prin sovietism, prin foametea și represaliile organizate de regimul stalinist, dar dimensiunile geografice mult mai mari, bravura de războinici, pe care au păstrat-o de-a lungul vremurilor, un anume orgoliu de popor care își simte șansele în lumea modernă și nu vrea să le rateze, îi face să reziste în fața unui inamic superior numeric, lipsit de respect pentru viața umană, sălbatic, primitiv, sângeros, resentimentar.

În Basarabia abia actualii guvernanți pro-europeni au conștientizat nevoia de a consolida forțele armate și siguranța naționala în general, de a deschide dezbaterea despre o posibilă aderare la NATO. Dar a fost o lungă perioadă când și ei s-au ascuns sub pulpana „neutralității”.

„Suntem oameni pașnici, de ce să ne atace rușii?”

E o mentalitate larg răspândită. Moldovenii nu înțeleg că rușii nu gândesc așa, rușii nu respectă niciun tratat, nicio promisiune. Singura relație pe care o acceptă e una de vasalitate și capitulare totală. Nu dau înapoi decât în fața unei forțe mai mari sau a riscului de a suferi pierderi importante.

La vârful conducerii politice basarabene, iluzia neutralității a fost abandonată. Problema este însă că ești nevoit să iei anumite decizii mai radicale, adecvate nevoilor de apărare a țării, într-un decalaj flagrant, pe un fundal de inerție a „maselor largi, populare”, care persistă în închipuiri păguboase și, în subconștientul lor, îi acuză pe ucraineni că se opun „eliberării” lui Putin. De ce nu se înțeleg cu rușii, nu văd că au ajuns la sapă de lemn?...

„S-au obișnuit să le dea dreptate asupritorului, violatorului, celui mare și tare, justificându-și în acest fel propria lașitate și renunțare” – ar spune un psihanalist. Pe de altă parte, moldovenii s-au arătat foarte primitori cu refugiații ucraineni, adică au și suficientă rezervă de empatie față de cei prigoniți și umiliți, așa încât niște „șanse de îndreptare” ar avea...

...doar dacă cineva i-ar trage de mânecă și i-ar forța să gândească. E nevoie de o energică și consecventă campanie de informare și educație, iar asta cere răbdare, relativă prosperitate (de unde s-o iei?), cere timp. Ai nevoie de răgaz istoric. Și nu știm dacă „Dumnezeul geopolitic” e dispus să ni-l acorde.