Moldova coruptă și confuză
30 martie 2018Totuși, moldovenii ar vota masiv Partidul Socialiștilor, iar președintele pro-rus Igor Dodon este politicianul care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor. Datele transpar din cel mai recent sondaj al International Republican Institute (IRI), făcut public vineri.
30% dintre participanții la sondaj au spus că Legislativul este cel mai corupt. Această percepție vine pe fundalul acuzațiilor că PD, care controlează momentan puterea, ar fi cumpărat deputați. Formațiunea a intrat în Parlament cu 19 parlamentari, iar acum, datorită traseismului, are 42 de deputați (din totalul de 101), plus încă 11 popular-europeni (transfugi) care deservesc PD-ul pe filiera legislativă, fiind oficial în alianță cu partidul condus de Vlad Plahotniuc.
La capitolul „cea mai coruptă instituție a statului”, Parlamentul este urmat de instituțiile medicale, cele de învățământ, poliție, justiție și Guvern. Cei mai puțin corupți sunt considerați aleșii locali.
Doar PSRM, PAS și PD, în viitorul Parlament
Doar trei partide ar trece pragul electoral de 6% și ar accede în Parlament: Partidul Socialiștilor (PSRM) - 32%, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) - 18% și Partidul Democrat (PD) - 8% din voturi. Așa arată tabloul electoral cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare (care, cel mai probabil, vor avea loc în noiembrie 2018), care, însă, se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt, votat în vara anului 2017 de PSRM-PD-PPEM contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția.
La capitolul încredere (răspunsuri spontane), Igor Dodon a acumulat 31%, Maia Sandu (liderul PAS) - 15%, Andrei Năstase (PPDA) - 8%, Pavel Filip (premier ) și Zinaida Greceanîi (liderul PSRM) - câte 6%, Vlad Plahotniuc (liderul PD) și Vladimir Voronin (liderul PCRM) - câte 4%.
Sondajul arată că 48 la sută dintre moldoveni se informează de la un canal de televiziune care aparține liderului PD, Vlad Plahotniuc.
Moldovenii încep să aprecieze ajutorul UE
64% dintre respondenți au apreciat ca fiind bune relațiile pe care Moldova le are cu UE, în timp ce 45% au apreciat pozitiv relațiile cu Rusia. În cazul unui eventual referendum, 43% dintre moldoveni ar opta pentru aderarea țării la UE, iar alte 42% - la Uniunea Vamală controlată de Rusia. Totuși, 70% dintre cetățenii Republicii Moldova percep UE ca fiind cel mai important partener economic al țării, iar 30% susțin că Rusia este cea mai mare amenințare la adresa Moldovei.
În ceea ce privește aderarea la NATO, în cazul unui referendum, 41% dintre moldoveni ar vota împotrivă și doar 21% ar susține o asemenea opțiune.
Alte date relevante: 64% din respondenți văd viitorul regiunii separatiste transnistrene în componența Republicii Moldova fără vreun statut special, 21% optează pentru ca acesteia să i se acorde statut special, iar 2% o văd ca parte a Rusiei.
Sondajul a fost realizat în perioada 7 februarie - 7 martie 2018, pe un eșantion de 1.513 persoane. Marja de eroare este de +/- 2,5%.