1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mircea Geoană: "Nu este problema Federației Ruse" (Digi24)

21 ianuarie 2022

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu exclusiv pentru Digi24 că "nu există niciun fel de modalitate" pentru o negociere care să prevadă retragerea trupelor NATO din România.

https://p.dw.com/p/45tgD
Simbolul NATO
Imagine: Martin Bertrand/Hans Lucas/picture alliance

"Răspunsul nostru a fost și rămâne la fel de clar și de transparent: nu există în niciun fel o modalitate de a negocia, de a compromite postura militară a NATO pe teritoriul țărilor NATO. Este treaba NATO unde și în ce configurație, în funcție de nevoile de securitate, ne așezăm prezența militară în țările NATO. Nu este problema Federației Ruse, așa cum noi nu spunem Federației Ruse unde să își pună sau să nu își pună propriile forțe pe teritoriul său. Ceea ce spunem Federației Ruse este că e totalmente anacronic și este o întoarcere în timp istoric către zone complicate ale istoriei europene, ideea că poți să ameninți cu incursiune militară un stat vecin, suveran, independent și democratic din Europa. Aceasta este linia cu adevărat roșie, nu cea pe care o spune șeful diplomației de la Moscova", a declarat pentru Digi24 secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Reacția adjunctului șefului NATO vine după ce Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a spus că Rusia vrea să obțină de la Occident prevederi care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria.

Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.

Răspunzând unei întrebări despre ce ar însemna acest lucru pentru România şi Bulgaria, care au aderat la NATO după 1997, MAE rus a transmis că Moscova doreşte ca toate trupele străine, armamentul şi alte echipamente militare grele să fie retrase din cele două ţări.

Urmăriți materialul integral AICI.