Miracolul Zelenski, opinia publică și războiul mondial

Sunt arme cu un cap și mai ales o inimă, pe două picioare, cu două brațe și curaj. Sunt arme care, singure, pot întoarce o situație disperată, o bătălie pierdută, un război catastrofal.

E arma de tip Churchill, omul care a rostit celebra sa alocuțiune despre blood, sweat and tears. Despre sânge, sudoare și lacrimi. Cinstit, Churchill a spus adevărul compatrioților săi și lumii întregi, în cea mai neagră clipă a Regatului Unit, a democrației, a civilizației și a lumii libere. Când englezul rămăsese absolut singur în fața monstruoasei mașinării de război naziste și nimeni, în afară de furniturile de arme americane, nu-i mai era alături, pentru că Hitler rănise mortal Polonia, îngenunchease Franța și cotropise Europa.

Arma de tip Churchill nu e la fier vechi. Există. Funcționează. Luptă, de una singură, în Ucraina împotriva monstruoasei mașinării de război rusești. Care, dezlănțuită de Vladimir Vladimirovici Putin, s-a împotmolit în fața vitejilor luptători ai lui Zelenski și a început să se răzbune, bombardând de zile în șir blocuri, case, locuințe, străzi și grădinițe, spitale, școli, copii, bătrâni și femei.

”Arsenalul” cel mai avansat: conține o inimă care bate

În reacție, Zelenski strigă. Exasperat, cu inima strânsă în fața copiilor ucraineni sfârtecați de șrapnel, președintele Zelenski s-a adresat lumii. Disperat, pentru că nu primește răspuns cererii sale de închidere a spațiului aerian al Ucrainei de la liderii NATO.

Așa că i-a întrebat pe liderii globului prin corespondenții adunați la o conferință de presă în Kievul asaltat și bombardat: câți (oameni mai) trebuie să moară? Câte brațe, picioare, capete, trebuie să zboare ca să vă miște? Spuneți-mi câte și voi număra ca să vă spun și să aștept momentul…

Arme cu autoaprindere și modul lor de întrebuințare

Zelenski strigă adevărul. Strigă din răsputeri, doar doar va trezi adânc adormita și cumplit amorțita conștiință a lumii. Strigă, s-o lămurească onest despre miza adevărată a acestei confruntări. Care nu e doar despre populația martirizată a Ucrainei. Nu e doar despre noul genocid pe care-l pregătește Putin în Europa. Nu e doar despre aneantizarea statului ucrainean, refacerea fostei Uniuni Sovietice și reedificarea, pe baze totalitare, a imperiului țarist, obiectivele obsesiv urmărite de Putin.

E despre capacitatea de a dăinui a civilizației, despre rezistența la răul absolut a lumii libere, ca și despre șansa de a supraviețui a unui homo sapiens moral, liber și demn.

Sigur, ucrainenii au probleme militare uriașe, pe care nu le vor putea rezolva doar cu miraculoasa lor armă prezidențială. Ei luptă inspirați, însuflețiți și exemplar. Au dovedit nu o dată că știu să lupte astfel. De pildă în anii în care au combătut bolșevismul. Pe Maidan, în fața asasinilor plătiți ai securității satrapului lui Putin, sinistrul Ianukovici. În cei opt ani ai războiului de uzură din Donbas. Și în aceste zile de foc, în fața rachetelor Iskander și Kalinder ale lui Putin. În fața teroriștilor ceceni pe care i-a trimis ca să-l omoare pe neînfricatul Zelenski. În fața avioanelor, elicopterelor de luptă și a interminabilelor lui coloane de blindate.

Adevăratul eliberator

Dar tancurile și artileria care amenință să taie în două Ucraina, să izoleze forțele Kievului din est și să compromită rutele de aprovizionare încă deschise în vest ale statului cotropit de SS alias Spețnatz, ca și de unitățile blindate ale fascismului putinist, care, altfel decât Hitler, e lăsat de un vest anemic și abulic să amenințe și cu arma ultimativă, nu se pot combate doar cu vorbe. Fie ele și cele înflăcărate ale unui inspirat președinte-erou, călăuzit de Dumnezeu.

De El, i-a spus Zelenski lui Putin, în niciun buncăr nu te vei putea ascunde. Dacă nu i-ar fi adresat decât aceste cuvinte puține și simple și l-ar fi învins definitiv, pe veci și fără drept de apel pe șeful regimului cleptocrat, mafiot, kaghebist, terorist și totalitar de la Moscova.

Dar Zelenski a făcut mai mult. A vorbit lumii nu de la înălțimea Kremlinului, a luxoaselor sale palate, a buncărelor atomice din Urali, ci din fruntea combatanților săi, din mijlocul bătăliei pe viață și pe moarte pentru libertate, din prima linie a unui front care e peste tot, chiar și în pătuțurile de copii. Tot el, luptătorul în tricou khaki Zelenski, le-a spus prietenilor săi americani îngroziți de soarta previzibilă ce-l aștepta ca inamic al lui Putin oferindu-i salvarea personală, că nu de evacuarea la care era invitat avea nevoie, ci de muniție.

Încrucișarea săbiilor prezidențiale

În duelul președinților, Putin a capotat irevocabil. Zelenski l-ar fi învins pe mitoman prin knock out chiar și numai pentru că 88 la sută dintre ai lui cred și în el, și în victoria poporului ucrainean. Pentru că adevărul și sinceritatea sunt pe buzele acestui Churchill redivivus.

Dacă ”Putin e o minciună ontologică” (după cum l-a descris Gabriel Liiceanu), oare ce este Zelenski? Dacă liderul de la Kremlin e ”cadavrul reanimat care aruncă bombe, lansează rachete și ucide strigând că e patriot”, fiind ”efectiv decupat dintr-un film cu zombie și tocmai absurdul existenței lui ne ia prin surprindere și ne îngrozește”, cum crede filosoful român, cine e inamicul său din Kiev? O definiție tomistă a adevărului. Zelenski e adecvarea la obiect a intelectului. Dar chiar mai mult decât tomistă. Căci e și adecvarea inimii la luptă.

Pe micul hitlerist de la Kremlin l-ar fi pus însă la pământ, în lipsa liderului de la Kiev, valorile ucrainene, în numele cărora a fost ales liber, ca președinte, Volodimir Zelenski, iar nu prin fraude și prin teroare, ca omologul său de la Kremlin. L-ar fi pus în genunchi pe tiran chiar și numai cârligul ucrainenilor: nu la defenestrări de medici, la otrăviri cu Noviciok de disidenți și cetățeni străini total neimplicați, ori la intoxicări de refugiați cu Poloniu radioactiv. Ci atașamentul lor sublim la demnitate, curaj și libertate, la cinste și la omenie.

Cuvintele ca arme

Numit de președintele Rusiei ”nazist”, ”drogat” și patron al unui ”genocid” în Donbas, președintele Ucrainei a reușit în alocuțiuni istorice nu doar să lămurească cine e agresor și cine își apără nevoile și neamul. A izbutit să-și galvanizeze și să-și mobilizeze nu doar compatrioții, ci și să cucerească inimile unei Europe sceptice, înfricoșate, angoasate, nevrozate și pacifiste. Ba chiar să ralieze la cauza Ucrainei și a democrațiilor practic întreaga lume.

Care s-a și exprimat net în Adunarea Generală ONU, condamnând cu suprinzătoare asprime și covârșitoare majoritate războiul de agresiune ticălos, stupid, demențial, prostesc și nebunesc, fără putința de a fi câștigat cu adevărat, declanșat de un Putin crapulos și dezaxat în mult chinuita Ucraină.

Doar o mână de șoșoci vânduți, de purici siniștri, de gușați și capsomani odioși, de oribili extremiști de stânga și de dreapta incorigibili și îmbătrâniți în rele îi mai țin în România sau în lume isonul dictatorului scuipând ură și minciuni. Pentru că lumea s-a săturat de asemenea orori umane și de infectele lor vorbe.

Pentru că, vorba fostei ambasadoare americane la ONU, doamna de fier Nikki Haley, ”eroismul este contagios”. Eroismul – și nu e numai al unui Zelenski și al soției sale minunate – entuziasmează lumea liberă și pe cetățenii ei să fie solidari, să fie cu inima alături de Zelenski și ai lui, să îi ajute pe ucraineni, să le dea arme până și pacifista Germanie, să-i stimuleze și pe ruși să iasă curajoși în stradă și să-nfrunte, protestând eroic, represiunea țestoaselor și a mascaților lui Putin.

Spada ruginită, rămasă în teacă

Doar America lui moș teacă Biden întârzie, în naivitatea fără leac a administrației lui leșinate, să înțeleagă ce preț piperat, mai piperat decât oricând, vor trebui Statele Unite, vestul și omenirea să plătească dacă vor mai rata și-acum, o dată în plus, ocazia de a interveni și de a pune capăt coșmarului neofascist și neostalinist pe care l-au tot lăsat, împreună cu Germania lui Merkel, să crească și să facă puroi. Mai întâi în Rusia lui Putin. Apoi în estul Ucrainei. În Georgia și Moldova. În Belarus. Acum în toată Ucraina. Și, în curând, probabil, peste tot.

Știe președintele Biden la ce crime indicibile este complice, neînchizând spațiul aerian ucrainean? Știe președintele României că Ucrainei le urmează Republica Moldova, republicile baltice, apoi România, Polonia și restul Europei? Știe Josep Borrell că a promis avioane Ucrainei, ca să se apere? Unde sunt?

Sunt întrebat retoric, superior și ritos: ”Cu ce armată ar putea Rusia să atace toate aceste țări? Cum ar putea susține un front atât de mare, când e atâta haos în armata lor și mor pe capete? Câte milioane de soldați are Putin?”

Îmi amintesc, involuntar, de replica celebră a mult disprețuitorului Stalin: ”Câte divizii are papa”? Un papă polonez lipsit de orice tanc, un inimos, avea să pună umărul la demolarea sistemului edificat de idolul lui Putin, I.V. Stalin.

Răspund: cu ce efective ar putea Rusia ataca? Păi cu aproape un milion de militari. Nu vi se pare că ajunge? Credeți că sunt multe țări atât de mari și tari ca Ucraina, care să-i reziste cu arma în mână, dacă Putin le ia pe rând, promițând NATO că fiecare din ele va fi ultima, iar dacă nu se va permite cotropirea ei va recurge la bomba atomică? Dacă alianța face în pantaloni acum, oare ce culoare vor avea chiloții ei după mistuirea Ucrainei?

Ce-i de făcut? Să fim serioși. A spus-o Gary Kasparov. Nici un tratat nu interzice NATO să apere Ucraina. E un risc ca Putin să apeleze la bomba atomică, contrează alții. Or, bombele atomice nu se pot folosi, căci înseamnă aneantizarea mutuală. De altfel, același lucru și că ar fi o presupusă primejdie de declanșare a celui de-al Treilea Război Mondial s-a spus și cu privire la livrarea de arme Ucrainei. Or, s-au livrat. Dar războiul mondial nu s-a declanșat. Ne e frică să-i ajutăm pentru că nu suntem ucraineni? Atunci să li se dea piloților NATO un pașaport emis la Kiev.

”Occidentalii nu vor WW3”, îmi spunea, alertat la culme, un preopinent. Avea dreptate. Dar, guess what. Occidentalii n-au dorit nici masa de 6 metri la care au fost așezați, ca la masa slugilor, departe de marele boier, Scholz și Macron. Pe care Putin i-a mințit și i-a scuipat în față. Occidentalii n-au dorit nici nivelarea Ceceniei în august 1999. Nici invadarea Georgiei, în 2008. Nici bombardamentele cu arme chimice din suburbiile Damascului în 2013. Nici anexarea Crimeii în 2014. Nici îngroparea istoricului oraș Alep din Siria sub un covor de bombe și prefacerea spitalelor, școlilor și străzilor lui într-o imensă groapă comună, în 2016. Nici cotropirea estului ucrainean și războiul de opt ani din Donbass. Nici invadarea actuală a Ucrainei.

Or, SUA și UE nu au împiedicat toate aceste atrocități. Deși ar fi putut. Iar costurile ar fi fost toate mai mici decât acum. Și nu vor împiedica nici războiul care va veni în Europa, nici WW3, dacă lasă Ucraina să moară.

Dar, mi se mai replică, de tot îngrijorat și legalist, ”dacă la o ilegalitate se răspunde cu alta, pacea nu va putea fi gestionată niciodată! S-ar generaliza dreptul forței!” Să mi se ierte că întreb: dar oare care pace, monșer? A cimitirului, de după genocid? Oare civilizația nu mai are dreptul de a se autoapăra în fața barbariei?

Ar fi momentul să le spunem clar și răspicat mai-marilor acestei lumi că nu vrem, că nu suntem dispuși, că refuzăm în chipul cel mai categoric să mai fim complici la genocid în Ucraina. Hai, înarmați cu exemplul unui Churchill și împreună cu miraculosul Zelenski, să deschidem gura, cu putere, și să strigăm: Ajunge! Nu mai vrem! Nu mai putem! Hai să le spunem că este destul înainte de a fi prea târziu!