Miracolul de la Sibiu

Insoţit de o fotografie color a centrului istoric al oraşului Sibiu, eseul dezvăluie de ce, în pofida oboselii resimţite de Europa după valurile succesive ale extinderii, faptul că Sibiul alături de Luxemburg este capitala culturală europeană a anului 2007, poate avea un efect mobilizator asupra României şi unul simbolic nu mai puţin important.

„Sibiul străluceşte”

Este enunţul constatativ cu care Richard Wagner îşi începe eseul al cărui titlu îi poate trimite cu gîndul pe unii dintre cititori şi la filmul „Miracolul de la Berna”, unde echipa de fotbal a Germaniei a cîştigat meciul împotriva Ungariei în 1954, devenind campioană mondială. Efectul acestei victorii asupra unei Germanii încă distrusă de război şi traumatizată de sentimentul unei grave vinovăţii – a fost într-adevăr miraculos. A fost recîştigată încredrerea în sine – care a permis şi o confrutnare lucidă şi responsabilă cu trecutul brun şi cu ororile comise în numele acestuia. Valoarea simbolică a acestei victorii a fost durabilă şi constructivă.

Capitala culturală europeană este de importanţă deosebită

„Mutatis mutandis” alegerea Sibiului drept capitală culturală a Europei anului 2007 înseamnă pentru România enorm. Nu numai fiindcă fondurile europene alocate acestui eveniment au constituit o mană cerească pentru renaşterea urbanistică şi arhitecturală a oraşului transilvan, o fericită ocazie de a evidenţia frumuseţea peisajului şi varietatea tradiţiilor ci fiindcă motivul strălucirii de acum a Sibiului este... tocmai trecutul său.

Portretul Sibiului

După o astfel de aserţiune, cititorul aşteaptă argumente. Richard Wagner le enumeră şi dezvoltă cu competenţă, erudiţie şi nu fără o binefăcătoare ironie în subtext. După prăbuşirea dictaturii ceauşiste, în haosul post comunist, locuitorii oraşului Sibiu au rămas relaxaţi, fiindcă aveau în spatele lor o experienţă istorică, oraşul lor natal nefiind niciodată centrul unor polarizări etnice.

Dintotdeauna sibienii au ştiut să păstreze echilibrul între sedentarism şi curiozitatea scrutătoare. Pentru a exemplifica această calitate, Richard Wagner îl citează pe regretatul fiu al Sibiului, Oskar Pastior cu adagiul extras dintr-un poem, remodulat în inimitabilul său stil poetic: „Jalousien aufgemacht / Jalousien zugemacht”. Imaginea funcţionează perfect şi în registrul realului. Si după ce majoritatea populaţiei săseşti, un „popor mic de ţărani solidari şi orăşeni isteţi” a părăsit ţinuturile transilvane şi Sibiul, spiritul şi stilul lor de viaţă a dăinuit, meritul acestei conservări benevole, liber acceptate, admirative chiar, revenindu-i populaţiei româneşti.

Wagner face o comparaţie între două metropole transilvane rivale Sibiu şi Cluj, cea dintîi profitînd adesea de-a lungul istoriei sale de eşecurile celei de-a doua, provocate de veleitarisme, emfaze şi de ambiţii etnice. Puseele identitare ale românilor se pierd, metamorfozîndu-se în elemente bucolice deîndată ce duşmanul dispare din cîmpul vizual - dă de înţeles Richard Wagner, excelent analist al fenomenelor identitare ale naţiunilor din Balcani şi ale germanilor înşişi.

Virtuţile germane din Balcani

Autorul eseului apărut în cotidianul elveţian consemnează şi propensiunea spre filozofie a culturii populare, care a favorizat între altele şi apariţia unui Emil Cioran. Descriind istoria saşilor, odiseea venirii şi plecării lor după 800 de ani din ţara celor „şapte burguri”, Siebenbürgen, subliniind originle comune, atestate lingvistic, cu cele ale locuitorilor Luxemburgului şi văii Mosellei, autorul ajunge din nou la un palier al mentalităţii colective şi al componentelor identitar-comportamentale: aşa numitele „virtuţi germane” care se bucură de „mare preţuire” în Balcani le-au adus saşilor care au rămas pe loc un mandat politic atribuit de populaţia majoritar română.

Cazul este binecunoscut: primarul Sibiului Claus Johannis a devenit o figură aproape emblematică a rentabilităţii acestei „încrederi” pe care a răsplătit-o din plin. Dar meritul ieşit din comun al locuitorilor Sibiului a fost şi acela de a fi recunoscut calităţile, potenţa mediatoare pe care puţinii germani rămaşi în ţară o deţin în relaţiile cu occidentul, cu Republica Federală. Acest capital de încredere care le-a fost acordat este crede Wagner, unic din perspectivă istorică.

Sibiul, prin rolul său de capitală culturală a Europei anului 2007, este aşadar un topos al echilibrului, este cel mai potrivit pentru a risipi temerile Uniunii Europene faţă de noul ei membru, România şi de a o prezenta străină de unele binecunoscute clişee: de vampirism, folcloristică balcanică, care cu boi şi copiii străzii. Cît despre miezul istoric al oraşului Sibiu, el este cît se poate de occidental. Ceea ce este foarte important acum este că ne putem imagina că România ar putea într-o bună zi arăta ca Sibiul. Capitalul simbolic al oraşului transferabil acum asupra întregii ţări, se poate transforma în realitate doar dacă miracolul festiv care începe la 1 ianuarie 2007 va fi urmat de un efort asiduu şi înţelept.