Ministerul Educației confruntat cu o stranie decizie a CNCD

Așa cum știm, ministrul Mircea Dumitru a anunțat că vrea să organizeze concursuri pentru directorii de școli și a emis în consecință un ordin cu instrucțiunile necesare. Printre ele figurează și o restricție care, la prima vedere, s-ar găsi dincolo de orice controversă: doi soți nu pot fi concomitent director și director adjunct în aceeași școală. Totuși cineva s-a găsit să facă contestație la CNCD și a obținut câștig de cauză.

CNCD a judecat în regim de urgență și a emis o avertizare a Ministerului Educației: ”Colegiul director constată că prevederile art. 21, alin. (5) din Ordinul MENCS nr. 5080/2016 constituie discriminare directă, pe criteriul rudeniei (rude de gradul I și soț/soție), prin care se limiteaza accesul în condiții de egalitate la ocuparea funcției de director/director adjunct al unei unități de învățământ preuniversitar.”

Trebuie să recunoaștem că decizia e surprinzătoare, deși nu e lipsită de o anumită logică. Dacă Ministerul Educației susține că a dorit să evite un conflict de interese (ușor de înțeles când soțul și soția, ambii directori, ajung să decidă totul la micul dejun în bucătărie), CNCD pretinde, implicit, că non-discriminarea ar trebui să prevaleze în fața conflictului de interese. Pare o chestiune minoră și totuși e aici ceva mai însemnat. Căci este pentru prima dată când două principii ale democrației liberale intră într-un conflict deschis.

După Cel de-al Doilea Război Mondial, non-discriminarea a fost clamată ca un principiu absolut al modernității politice, dar criteriile discriminării avute în vedere au rămas într-o oarecare măsură nedeterminate. În Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 se vorbește despre ”deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări”. Dar ulterior a fost formulat explicit și criteriul orientării sexuale, care din ultimul deceniu a început să fie aplicat riguros în legislația multor țări care au legalizat mariajul gay și lucrurile nu s-au oprit aici, jurisdicția principiului non-discriminării tinzând să se lărgească tot mai mult. De exemplu, în februarie 2014, deputatul Remus Cernea depunea o inițiativă legislativă privind recunoașterea persoanelor non-umane care extinde principiul non-discriminării mult dincolo de orizontul Declarației Universale din 1948. Non-discriminarea, formulată inițial ca salutară formă de justiție socială, a devenit, treptat, un mod de a gândi lumea care șterge orice diferență ontologică dintre om și natură.

În practica politică a ultimilor decenii, principiul non-discriminării a fost utilizat însă în primul rând ca o armă împotriva conservatorismului social în toate planurile sale. Așa se face că au apărut, după circumstanțe, noi definiții și noi criterii care, scormonind în detaliile relațiilor interumane, par, la rândul lor, inepuizabile. CNCD, de exemplu, ne spune astăzi că este inadmisibilă discriminarea ”pe criteriul rudeniei”.

Combaterea conflictului de interese a fost instituită, la rândul ei, ca principiu central al noilor organizări politice care caută să despartă cât mai net funcțiile politice de cele economice. România care a trecut prin reforma Macovei este, sub aspect legal, foarte avansată, mult mai avansată în orice caz decât o țară occidentală ca Franța. Așa cum ne amintim, ANI a provocat o mulțime de cutremure, după cum a prilejuit multe excese ale funcționarilor însărcinați cu punerea legii în aplicare. Prin urmare, în cazul concursului organizat de Ministerul Educației, ar trebui să decidem ce prevalează: non-discriminarea sau conflictul de interese?

Să observăm mai întâi că CNCD pune accentul pe individ, căruia îi oferă prioritate în fața interesului general, în timp ce Ministerul Educație pune individul în umbră privilegiind interesul comunității (școlii). Pentru oficianții Drepturilor Omului riscul ca o comunitate să fie prost administrată este mai puțin important decât acela ca un individ să fie defavorizat. Unii pronează egalitatea absolută, alții invocă devotamentul față de binele comun.

De aici trebuie să pornească discuția. În ce ne privește, suntem convinși că Ministerul Educației are dreptate (e totuși de bun simț că nu e bine să pui doi soți la conducerea școlii) și că CNCD se înșală. Nimic nu va împiedica CNCD și pe toți oficianții Drepturilor Omului ca mâine, într-o situație similară, să decidă că nu se poate discrimina ”pe criteriul talentului” sau ”pe criteriul inteligenței” și să desființeze oficial toate procedurile selective din școală mai întâi și apoi din restul societății. Practic ele sunt ca și desființate (vezi școlile doctorale), dar încă mai bântuie spectrul vechii selecții, dând multora coșmaruri. Sau ca să precizăm: nu atât Ministerul are dreptate, cât CNCD se află în eroare, într-o eroare de principiu, strecurată în propriile fundamente.

Horațiu Pepine