Mine navale periclitează rutele comerciale din Marea Neagră
1 aprilie 2022Marina turcă a dat de înţeles că a dezamorsat sau detonat de la sfârşitul săptămânii trecute mai multe mine navale care pluteau în derivă. Una din ele a fost neutralizată în apropierea Strâmtorii Bosfor, care a fost închisă pentru traficul naval o scurtă perioadă de timp.
Şi Marina română a dat de înţeles că a detonat la începutul săptămânii o mină care plutea în derivă, descoperită de pescari în largul litoralului românesc.
Se pare că este vorba de aşa-numite mine ancorate, care seamănă cu nişte geamanduri. Ele nu plutesc însă la suprafaţa mării, ci imediat dedesubt. O ancoră fixează sub apă mina capabilă să plutească cu ajutorul unui cablu de sârmă, astfel încât să nu poată fi văzută. La contactul cu coca unei nave, mina explodează.
Sute de mine - sau numai zece?
Deja la începutul săptămânii trecute serviciul secret rus FSB şi Ministerul Apărării de la Moscova au avertizat faţă de mine ucrainene care plutesc în derivă, după ce au fost smulse din ancorele lor aflate în faţa Odesei de o furtună. Iniţial a fost vorba de câteva sute de mine. Între timp, Ministerul rus al Apărării a făcut o rectificare: din cele aproximativ 370 de mine plasate, din ancore au fost smulse 10.
Ucraina a respins afirmaţiile părţii ruse, calificându-le drept dezinformare. Este adevărat că minele descoperite ar proveni din arsenale ucrainene, dar ar fi vorba de arsenale din Peninsula Crimeea, pe care Rusia o menţine din 2014 sub ocupaţie. Potrivit Kievului, Rusia a lăsat intenţionat minele să plutească în derivă prin Marea Neagră, pentru a ştirbi reputaţia Ucrainei la nivel internaţional.
"Ambele versiuni sunt plauzibile pentru moment", susţine Johannes Peters, expert pentru strategie maritimă şi securitate la Universitatea Kiel. Din imaginile publicate se poate vedea că este vorba de mine navale mai vechi, probabil de fabricaţie sovietică, purtând însemne ucrainene. Şi autorităţile turce au dat de înţeles ceva similar. Dar în acelaşi timp este clar că "şi Marina rusă are acces la astfel de mine, cel târziu de la anexarea Crimeei".
Minele navale nu sunt arme interzise
Prin acuzaţiile lor, ambele tabere beligerante se învinovăţesc reciproc de încălcarea dreptului umanitar internaţional. Spre deosebire de minele terestre, în privinţa celor navale nu există acorduri internaţionale care să le interzică, dar Convenţia de la Haga a stabilit reguli clare pentru folosirea lor. Iar una din reguli interzice lăsarea lor să plutească în derivă prin apele internaţionale. În schimb este permisă pe timp de criză sau război ancorarea minelor navale în propriile ape teritoriale, pentru prevenirea unor atacuri dinspre mare.
În acord cu aceste reguli, Ucraina a avertizat explicit transportul naval când şi-a minat pe o întinsă suprafaţă apele teritoriale din nord-estul Mării Negre. Dar, teoretic, potrivit Convenţiei de la Haga, Ucraina ar fi trebuit să anunţe şi desprinderea din ancore a unor mine.
Traficul naval civil este supus unor mari presiuni
După ce Marina turcă a detonat sau dezamorsat una din minele descoperite, închizând temporar Strâmtoarea Bosfor, autorităţile turce au interzis între altele pescuitul nocturn în apele Mării Negre, pe o perioadă nedeterminată.
Bosforul, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană, este o rută comercială esenţială pentru toate statele riverane la Marea Neagră, cu excepţia Turciei. Este de asemenea strâmtoarea prin care se transportă exporturile de cereale din Rusia şi, în vremuri normale, din Ucraina. Închiderea Bosforului ar putea provoca o creştere suplimentară a preţului cerealelor la nivel mondial.
Transport comercial pe propria răspundere
Numeroşi armatori se confruntă oricum cu presiuni din pricina războiului din Ucraina. Asociaţia Armatorilor Germani (VDR) estimează că minimum 60 de nave ale flotelor comerciale internaţionale sunt blocate în porturile ucrainene. Acum minele care plutesc în derivă complică suplimentar situaţia.
"Suntem foarte îngrijoraţi", a declarat Gökhan Özcan, reprezentant al Asociaţiei Armatorilor Turci (KOSDER), pentru cotidianul turcesc "Dünya". El a declarat că este asaltat de telefoanele unor parteneri îngrijoraţi, mai ales din ţări mediteraneene, care vor să ştie dacă pot avea curajul de a-şi trimite navele prin Bosfor.
Pe lângă îngrijorările legate de soarta echipajelor, armatorii sunt siliţi să-şi asume eventualele pagube, fiindcă firmele de asigurări refuză în prezent, de facto, să plătească pentru daune provocate de război. Armatorii acţionează aşadar pe propria răspundere, din punct de vedere financiar, dacă trimit nave spre România, Republica Moldova, Bulgaria sau Rusia şi Georgia.
Cât de periculoase sunt minele vechi?
Între timp se pare că primejdia nu este atât de mare cum se crezuse iniţial, fiindcă numărul minelor care plutesc în derivă ar fi mult mai redus. De asemenea, se poate pune întrebarea dacă aceste mine vechi mai funcţionează. "Din fotografii se vede că minele au fost prost întreţinute. Unele par să nu fi fost nici măcar amorsate", afirmă expertul Peters. "Dar asta nu înseamnă că ele ar fi inofensive", a adăugat el.
Dimpotrivă. Din pricina vechimii lor şi a apei sărate în care plutesc, detonatoarele minelor s-ar putea declanşa la un impact mai puţin puternic decât este prevăzut. De exemplu, la contactul cu o saltea pneumatică. De aceea, Peters avertizează ca pericolul să nu fie subestimat: "Minele sunt şi rămân sfere de mari dimensiuni, pline cu explozibil."