„Mi-e frică de ce îmi poate aduce viitorul”

Până acum, fiecare cetățean ucrainean a fugit din calea bombardamentelor rusești cum a putut. Iulia Solodciuk este la Lvov. Expertă în implementarea legislației europene, tânăra de 29 de ani nu ar fi vrut să plece din Kiev. „Chiar cred în sintagmele „orașul meu”, „teritoriul meu”. A devenit limpede că nu am altă variantă decât să plec în ziua în care rușii au început să ne distrugă infrastructura de comunicații”.

Mai bine speriat decât în buncăr

Iulia povestește tristețea despărțirii de Kiev: „Am făcut o plimbare spre gară înainte de a mă urca în tren. M-am dus să-mi iau rămas bun de la oraș, să revăd străzile și cafenelele în care îmi întâlneam prietenii, să trec prin fața locurilor în care am lucrat. M-a durut inima”. Al doilea moment dureros a fost în gara suprapopulată de oamenii care plecau în direcții diferite: „A fost sfâșietor la îmbarcare, când au început să-și paseze, pur și simplu, prin înghesuială, copiii, pentru a-i urca în trenul plin de bagaje. În compartimente, pasagerii se îngrămădeau mai mulți pe un loc”.

Cât a stat la Kiev, Iulia a preferat să nu se ascundă în adăposturi, pentru că, spune, în subsoluri este deprimant și nici nu se poate comunica bine cu exteriorul. „Am ales să rămân în apartamentul meu pentru că este important să am acces la internet și să aflu ce se întâmplă, să citesc știri, să-mi sun prietenii și familia, să aflu ce fac. În pivnițe sau în stațiile de metrou, construite în timpul Războiului Rece pentru a fi folosite drept adăposturi, conexiunea la internet este slabă. Iar eu nu pot să stau, pur și simplu”.

Ajunsă la Lvov, planul inițial era să rămână o săptămână, în care să se lămurească cât de utilă poate fi. Există și o variantă de rezervă: „Acum e încă liniște în Lvov dar, pentru orice eventualitate, am stabilit cu prietena mea din Varșovia care mă așteaptă acolo. E drept, nu știu ce ar urma să fac acolo și asta mă sperie. Și mi-e frică de ce îmi poate aduce viitorul. Încerc să rămân optimistă dar nu am de unde ști ce va urma”.

Frica a fost împreună cu Iulia de când a început invazia rusă: „Nu m-am panicat pentru că am văzut că lumea nu s-a panicat. Lumea era tristă și anxioasă, pentru că nimeni nu știa ce se va întâmpla. Presupun că tuturor ne-a fost teamă. Eu nu sunt o persoană sperioasă dar e clar că nu mi-a fost indiferent. Mi-a fost teamă mai mult decât aș fi vrut să o recunosc: am simțit că mă ia cu friguri, am început să vorbesc repezit. Așa suntem toți: nu intrăm în panică, dar suntem speriați”.

Cauzele fricii: Putin și soldatul rus

Dacă a existat vreodată, printre ucraineni, ceva simpatie față de Vladimir Putin înainte de anexarea Crimeei și de izbucnirea războiului din estul Ucrainei, „presupun că în acest moment nu a mai rămas nici un singur ucrainean care să-l mai simpatizeze”. S-a vorbit zilele acestea despre faptul că nimeni nu a știut și nici acum nu știe precis ce planuri are președintele rus: „Sper că nu va apăsa pe butonul nuclear dar tot nu pot să înțeleg ce este în mintea domnului Putin, de a putut să treacă peste toate liniile roșii. Eu am fost convinsă că războiul nu va începe. Că vor fi niște ciocniri în estul Ucrainei și totul este Rusia încordându-și mușchii. Nu știu la ce să mă mai aștept de la Putin, mai ales că are 70 de ani iar cariera lui este sfârșită. Chiar dacă războiul continuă, Putin este înfrânt. Comunitatea internațională nu îl va mai primi, așa că e disperat și mie chiar mi-e frică de oamenii disperați, pentru că oamenii disperați nu au nimic de pierdut. Poate că Putin încă se mai gândește să folosească arma nucleară. Dar asta nu va distruge doar Ucraina ci si pe ruși”.

Despre soldații ruși, Iulia spună că, „poate, printre cei foarte tineri care luptă pe pământ străin și ucid aici oamenii, au fost unii care, manipulați de propaganda regimului rusesc, chiar nu știau unde pleacă. Sunt spălați pe creier. Dar ipoteza asta, că nu știau unde pleacă, că au crezut că merg la aplicații militare, nu se aplică întregii armate ruse. Majoritatea a fost pe deplin conștientă”.

Pe lângă încrederea pe care actuala administrație ucraineană, atât centrală cât și locală, a inspirat-o populației, mai este și speranța că viitorul Ucrainei este în Europa. Ce urmează cu cererea de aderare la Uniunea Europeană? „E greu când sunt 27 de state care negociază. Dar sper că ceva bun se va întâmpla. Când se va întâmpla? Nu știu când. Ultimele zile au accelerat lucrurile. Dar dacă va fi folosită o pistă rapidă, rămâne de văzut. E clar că Ucraina merită să fie admisă în Uniunea Europeană fiindcă nu luptăm doar pentru Ucraina ci pentru întreaga Europă, pentru pace în Europa, pentru valorile europene”.