Messi intră în istoria fotbalului
19 decembrie 2022Am fost aseară martorii uneia dintre cele mai grăitoare secvențe cu Lionel Messi din întreaga finală, atât de turbulentă, a Cupei Mondiale din Qatar. Nu vorbim despre vreo fină scamatorie cu mingea, despre un surprinzător șut pe poartă sau despre una dintre nenumăratele sale pase ingenioase, cu ajutorul cărora și-a trimis coechipierii în adâncimea terenului advers.
Ne referim la momentele din prima jumătate a primei reprize, când micuțul atacant s-a avântat într-un duel aerian cu francezul Theo Hernandez, mai înalt cu 15 centimetri. Messi, care nu a avut nicio șansă să ajungă la minge, și-a izbit capul de umărul adversarului. Contactul nu a fost lipsit de durere, ba chiar a necesitat examinarea de către staff-ul medical a starului argentinian. Intervenția lui Messi este o mărturie a voinței lui, cât munții de mare, de a câștiga și de a-și ajuta echipa. În pofida oricărei dureri - implicare totală!
Rău, lipsit de respect - un lider
La această Cupă Mondială am văzut un Lionel Messi preschimbat. Indubitabil, scundul jucător ofensiv a fost întotdeauna stăpân pe minge, un iscusit marcator de goluri și ireproșabil din punct de vedere tehnic. După finală, Messi a fost distins, pe bună dreptate, drept cel mai bun jucător al turneului. Însă calitățile sale reale de lider, pe care le-a arătat în mod repetat la Cupa Mondială din Qatar, nu erau cunoscute. La cele șase lovituri de pedeapsă câte i-au fost acordate Argentinei în șapte meciuri disputate la Cupa Mondială, Messi a ieșit mereu în evidență și, cu excepția ratării din meciul contra polonezilor, le-a fructificat pe toate, fără probleme. În finală a fost chiar primul executant al loviturilor de departajare.
Messi nu a fost numai pe teren liderul incontestabil al echipei sale. Când atacantul olandez Wout Weghorst s-a postat lângă el, după sfertul de finală, în timp ce argentinianul se pregătea să dea un interviu, Messi a răbufnit împotriva fostului profesionist din Bundesliga: "La ce te uiți, idiotule?". Un Messi obraznic, pe care nu trebuie să îl placi și care poate a părut nedrept și lipsit de respect în ochii unora, dar care a sporit încrederea în sine a coechipierilor săi prin această acțiune și i-a încântat pe admiratorii din Argentina. Un lanț de modă chiar a adoptat imediat sloganul și a produs tricouri cu sloganul "Qué mira, Bobo?".
Din umbra lui Maradona
Messi s-a maturizat din punct de vedere personal, evoluând de la un jucător timid, uneori aproape un pic prea simplist, la o personalitate autentică, de nezdruncinat, care completează un fotbalist deja extraordinar de talentat. Finala din Qatar a fost - așa cum Messi însuși a subliniat de mai multe ori - ultimul său meci la Cupa Mondială. Nici că se putea un deznodământ mai frumos. Prin câștigarea titlului în Qatar, Messi și-a îndeplinit visul și a oferit Argentinei triumful mult râvnit.
Cu prestația din Qatar și cu trofeul de aur în mâini, Messi iese din umbra legendarului Diego Maradona și intră în cărțile cu eroi ai Cupei Mondiale. Lionel Messi este în sfârșit unul dintre cei mai mari - chiar dacă măsoară "doar" 169 de centimetri.