Merkel în Turcia

Sub actuala ei guvernare islamistă Turcia n-a prea reuşit să-şi amelioreze bilanţul în domeniul drepturilor omului, mai ales în cel al libertăţii presei, precum şi în sfera drepturilor minorităţilor. Pentru opinii care supără Turcia oficială se mai înfundă în această ţară, în continuare, puşcării cu un regim de detenţie cumplit. Ziariştii care ţin la libertate, la independenţa gazetărească şi la deontologia profesiei lor de jurnalist au toate motivele să se teamă de regimul guvernului islamist al lui Recep Tayyip Erdogan.

Regim care, nici în materie de drepturi pentru minoritatea kurdă n-a făcut până de curând nici un fel de progrese, chiar dacă, în ultima vreme, a permis să se efectueze o mult mediatizată vizită la şeful închis al Partidului Muncitoresc Kurd, Oecalan, aflat de ani buni în detenţie.

Pe de altă parte, situaţia economică şi politică a Turciei s-a modificat sensibil. Fortificat de repetatele sale victorii electorale, premierul turc profită şi de un boom economic consistent, care a redus notabil decalajul de dezvoltare dintre Turcia şi vestul Europei.

Succesele economice, repurtate pe fundalul crizei europene, a slăbiciunii americane şi a creşterii rolului politic internaţional pe care şi l-a asumat Turcia islamistă între est şi vest au aţâţat mult vanitatea oficialilor de la Ankara, umflând cu vânt din pupa corabia guvernamentală turcească.

Cu un PIB propriu crescând cu 8 sau 9 procente în 2010 şi 2011, şi cu 4 % anul trecut, nu e defel de mirare că tendinţa Ankarei şi a multor turci de a da cu tifla occidentului şi Europei şi de a prefera opţiunii occidentale reorientarea spre răsărit a sporit considerabil.

În acelaşi timp, comisarul european pentru energie, Guenter Oettinger, i-a şocat nu de mult pe compatrioţii săi, ca şi pe mulţi francezi. Influentul demnitar german a afirmat că Berlinul şi Parisul, care se opun aderării Turciei la Uniunea Europeană, vor ajunge să se târască în genunchi la Ankara, spre a-i ruga pe turci să intre în Comunitate.

La Ankara, Merkel n-a dat nici un fel de semne că ar fi ispitită să îngenuncheze. Dar, dincolo de convorbirile privind Siria şi apărarea frontierelor Turciei, stat membru al NATO, cancelara nu şi-a ascuns dorinţa de a relansa negocierile de aderare a Ankarei la UE.

La Berlin, Paris şi Bruxelles se speră de asemenea şi într-un proxim progres al eforturilor de soluţionare a contenciosului turco-elen asupra Ciprului, după triumful candidatului conservator în alegerile prezidenţiale derulate în partea greacă a insulei.

Dar drumul către un acord e lung, anevoios şi plin de obstacole. În chestiune nu e doar deplorabilul bilanţ turcesc în materie de drepturi ale omului, libertatea presei şi problema nerespectării celor ale minorităţii kurde ci şi stilul diplomaţiei de la Ankara. Care se amestecă stăruitor în politica internă germană. De pildă în reglementările federale privind dubla cetăţenie a străinilor, acordarea de vize turcilor, ori testele de limbă pentru turcii care vor să imigreze în Germania, teste respinse categoric de către Erdogan, şi aşa mai departe.

Invers, partea germană aşteaptă net mai multă înclinare spre cooperare din partea Turciei în sfera extrem de sensibilă a combaterii terorismului precum şi în cea a respectării drepturilor creştinilor şi ale altor minorităţi religioase la Bosfor.