Merkel acuză Rusia că "anexează" Peninsula Crimeea
12 martie 2014Cu câteva zile înaintea controversatului referendum privind viitorul Crimeii, parlamentul pro-rus din Simferopol a proclamat independenţa peninsulei. Acest pas este necesar din punct de vedere juridic pentru desfăşurarea referendumului şi preconizata integrare a Crimeii în Federaţia Rusă, au explicat legiuitorii. Constituţia Ucrainei interzice însă astfel de proceduri iar occidentul priveşte întregul proces secesionist drept contrar dreptului internaţional.
Şefa executivului german, Angela Merkel, a condamnat în termeni duri poziţia Rusiei faţă de criza din Ucraina. În faţa deputaţilor creştin-democraţi din Bundestag, ea a pledat, potrivit participanţilor, pentru o politică moderată dar hotărâtă a UE de contracarare a strategiei preşedintelui rus Vladimir Putin.
Merkel a subliniat că trebuie continuate discuţiile cu partea rusă dar, pe lângă sensibilitate, acestea trebuie să conţină şi "o anumită duritate" când este vorba de apărarea valorilor europene. Referitor la situaţia din Crimeea, cancelarul german a spus că este vorba de o "anexare". În plus, Rusia încalcă, în opinia sa, toate reglementările de drept internaţional, adoptate în perioada postbelică, şi de aceea acţiunile Kremlinului "nu trebuie tolerate". Discursul Angelei Merkel a fost calificat de participanţi drept "încărcat de emoţie". Totodată, şefa guvernului de la Berlin a afirmat că dacă se vor decide sancţiuni trebuie acceptate şi dezavantaje pentru Germania. Important este ca europenii să rămână uniţi, "de la Lisabona şi până la Riga". Miercuri, Angela Merkel se întâlneşte la Varşovia cu membri ai guvernului polonez, pentru consfătuiri legate de situaţia explozivă din Ucraina. Înaintea vizitei, premierul polonez, Donald Tusk, a afirmat că dependenţa Germaniei de gazul rusesc constituie "o ameninţare pentru suveranitatea Europei" şi a prevenit că va avea "o discuţie foartă deschisă cu Angela Mrkel pe acest subiect". Bineînţeles, nu numai Germania este dependentă de gaz şi de fonduri din Rusia, dar "Germania constituie un exemplu grăitor în acest sens, pe parcursul ultimilor ani", a mai adăugat Tusk
Şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a legat următorul palier al sancţiunilor UE împotriva Rusiei - blocarea unor conturi şi inderdicţii de călătorie - direct de desfăşurarea plebiscitului de duminică. "Dacă referendumul nu va fi amânat se va atinge un nou palier de sancţiuni cel târziu luni", a declarat politicianul laburist în cursul turneului efectuat în ţările baltice. El a transmis de asemenea Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, toate trei membre ale UE şi în egală măsură îngrijorate de acţiunile Rusiei, că se pot bizui pe "solidaritatea Europei".
Congresul american a cerut în răstimp retragerea trupelor ruse din Crimeea şi sancţiuni mai dure. La Casa Albă, preşedintele Barack Obama îl va primi în această miercuri pe premierul interimar ucrainean Arzeni Iaţeniuk.
Auto-proclamata conducere a Crimeii a anunţat că va confisca navele de război ucrainene şi va refuza să le restituie guvernului de la Kiev. Premierul pro-rus al provinciei autonome Crimeea, Serghei Aksionov, a anunţat că ieşirea din portul Sevastopol este deja blocată. Potrivit lui "flota ucraineană aflată acolo va fi integral naţionalizată - nu suntem dispuşi să restituim navele." În plus, o companie ucraineană s-a văzut nevoită să suspende cursele între Kiev şi Simferopol, din cauza închiderii parţiale a spaţiului aerian deasupra Crimeii.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), îşi prelungeşte misiunea militară de monitorizare în Ucraina, la rugămintea guvernului de la Kiev. Astfel, observatorii vor monitoriza până la referendumul de duminică activităţile militare ale Rusiei. Prioritare pentru misiunea OSCE sunt evoluţiile din sudul şi estul Ucrainei. Observatorilor le-a fost în mod repetat interzis cu forţa accesul în peninsula Crimeea.
OSCE nu va trimite observatori la referendumul din Crimeea. Şeful OSCE, elveţianul Didier Burkhalter a declarat plebiscitul "ilegal", explicând că invitaţia unei misiuni de observatori trebuie făcută de autorităţile de la Kiev şi nu de auto-intitulatul guvern pro-rus din Crimeea. Conducerea OSCE este asigurată în prezent de Elveţia.