Maia Sandu, reînvestită în funcția de președinte
24 decembrie 2024Ceremonia de învestire a avut loc la Palatul Republicii din Chișinău. În noiembrie 2024, în pofida interferențelor rusești fără precedent în campania electorală, ea l-a învins pe contracandidatul său – pro-rusul Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidul Socialiștilor.
"Mi-ați acordat încrederea pentru a continua un drum început împreună acum patru ani. Primesc acest nou mandat în primul rând cu smerenie, dar și cu determinare. Cu patru ani în urmă am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră, însă vremurile s-au dovedit a fi dificile, de restriște. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. În aceste vremuri vitrege, noi am stat drepți, am rămas uniți și am mers hotărâți înainte. Am reușit să ne păstrăm pacea și să ne apărăm democrația în fața unor amenințări externe", a menționat șefa statului în discursul de învestire.
Maia Sandu: "Integrarea europeană nu este un bilet la clasa business spre paradis"
Potrivit ei, "Moldova nu e doar o țară mică cu inimă mare, ci și o inspirație pentru alții în timpuri nesigure. Moldova stă în bătaia vântului, dar nu zboară ca o frunză, ci rezistă cu determinare, așteptând să treacă urgia". (...)"„Am reușit să deschidem larg ușa spre Uniunea Europeană, ceea ce nu e puțin ca și plan și proiect de țară. Mai sunt multe de făcut, dar drumul e corect. Vă îndemn să mergem înainte cu încredere".
Ea a precizat însă că integrarea europeană nu este un bilet "la clasa business spre paradis": "Este calea noastră spre siguranță și bunăstare, dar UE nu este neapărat o soluție miraculoasă pentru toate problemele Republicii Moldova. Nu vor veni francezii să ne facă justiție, danezii să ne colecteze deșeurile sau germanii să ne administreze vămile. Noi suntem stăpâni și responsabili de viața noastră, de țara noastră", a menționat Maia Sandu.
2025, un an "de foc" pentru Moldova
Șefa statului a îndemnat moldovenii să-și asume calea transformărilor, pentru că va trebui parcursă rapid și fără ezitare: "Să depunem un efort colectiv, angajat, constant și să nu ne împiedicăm de greutăți. Să nu ne lăsăm manipulați sau influențați de propagandă. Schimbările se produc cu dificultate, ne confruntăm cu rezistență în sistem. Reforma justiției, întârziată cu câteva decenii, este anevoioasă, afectată de supărări și interese ale unor adevărate clanuri", a spus președinta Republicii Moldova.
Maia Sandu este al șaselea președinte al Republicii Moldova. Mandatul ei va dura patru ani și se exercită din data depunerii jurământului.
În 2025, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare – un scrutin crucial pentru viitorul european al țării. Autoritățile se așteaptă la provocări majore din partea Rusiei și la imixtiuni rusești fără precedent, menite să blocheze parcursul european al țării prin propulsarea unei guvernări loiale Kremlinului.