Mai multă bunătate

Dar cum stau oare la acest capitol unii ierarhi ai BOR?

De mai multă tandreţe, de mai multă îngăduinţă mutuală ar avea nevoie lumea şi viaţa, e de părere Papa. Câtă dreptate are. De cât de multă bunătate ar mai fi loc, în lume!

În prima zi de Crăciun, Suveranul Pontif a denunţat indiferenţa rece şi "tăcerea complice" mai cu seamă în faţa abuzurilor comise asupra copiilor şi le-a solicitat credincioşilor să se roage şi să intervină pentru cei mici şi pentru victimele violenţei, bombardamentelor, traficului, exploatării, urii. Şi pentru nevoiaşi.

Înaintea liturghiei din noaptea de Crăciun, în care le-a cerut oamenilor să dea dovadă de vitejia de a manifesta mai multă căldură şi clemenţă faţă de aproapele lor, Suveranul Pontif luase telefonic legătura cu creştinii refugiaţi la Erbil, în nordul Irakului, spre a-i încuraja.

Scăpaţi in extremis de urgia islamismului de epocă de piatră al teroriştilor ISIS, mulţi din aceşti creştini sunt disperaţi. Doar viaţa nu şi-au lăsat-o, în ultimele luni. Şi-au pierdut în schimb copiii, părinţii, nurorile, familiile, casele, averile şi patria. Au sperat ca lumea civilizată să-i ajute să şi-o recupereze. Vor trebui să se înarmeze cu multă răbdare. Căci lumea liberă pare să aibă o sumedenie de probleme presante.

Sunt, oricum, ultimii creştini din acest spaţiu marcat decisiv de iudaism şi creştinism în ultimele 3-4 milenii. În ultimele trei sferturi de veac Irakul s-a vidat rând pe rând mai întâi de evrei, iar mai nou de creştini şi de membri unor grupuri religioase considerate heterodoxe ori eretice în islamul sunit. Indicibile sunt suferinţele pricinuite acestor oameni, mai cu seamă în ultimul an, de teroriştii islamişti.

Asasinarea lor, prigoana, violul şi înrobirea sexuală a fetelor şi femeilor, abjurările silnice şi convertirile forţate, tortura, exproprierea şi câte şi mai câte s-au ţinut lanţ în această regiune şi în altele, în ultimele 12 luni. În contextul atitudinii de adoptat faţă de asasini, solicitarea papei pare defazată. Greu de imaginat ca teroriştii să fie abordaţi clement.

Pe de altă parte, creştinii se văd oprimaţi nu doar în spaţiul arab sau islamic. Săptămânalul german Der Spiegel relevă că şi în China comunistă se vânează cruci, biserici şi credincioşi. Potentaţilor comunişti li s-a făcut frică de creştini aşa cum pe faraonul în casa căruia a crescut Moise îl apucase spaima de nou-născuţii de sex bărbătesc.

În China, creştinii par să crească, numeric, la fel de vertiginos ca evreii din Egipt descrişi de cartea Exodului. Iar Irod cel din Matei, cel din Iosefus Flavius ori cei de azi reacţionează la teama lor faţă de prunci mai legitimi decât ei în baza aceloraşi reflexe tiranice, prin represiune.

De pildă, după cum scrie Der Spiegel, la Wenjou în răsăritul imperiului de mijloc. Acolo creştinilor li s-a pus în vedere încă de anul trecut să facă bine să stingă luminile cu care îşi împodobiseră crucea bisericii. După câteva luni a venit ordin de la centru ori de la baronul său local cerându-le să îndepărteze crucile.

Altă comunitate s-a încumetat să-şi improvizeze o cruce pe biserică în ajun de Crăciun. N-a trecut nici un ceas înainte ca activiştii locali să dea fuga, împreună cu forţele represive ale poliţiei politice, spre a confisca şi evacua simbolul creştin. Credincioşii se văd nevoiţi uneori să-şi plătească rezistenţa şi cutezanţa în faţa regimului comunist cu ani grei de temniţă.

S-au produs ciocniri, interpelări şi arestări de ierarhi şi credincioşi care au refuzat să renunţe la crucile de pe bisericile lor. Şi pentru că de prunci e vorba, ca şi de copii, ura autorităţilor se îndreaptă în special împotriva creşelor, grădiniţelor şi şcolilor cu propensiuni creştine. Lor li s-a interzis orice activitate care să amintească de Crăciun. Nici pe studenţi nu îi ignoră mai marii comunişti. „Un pom de Crăciun împodobit la o Universitate din Xian s-a văzut anatemizat”, scrie Der Spiegel.

În faţa acestei furii represive nu e de mirare că tot mai mulţi tind să echivaleze creştinismul cu democraţia. În ce-i priveşte, confruntaţi cu poliţia politică şi aparatul represiv care a arestat mai nou 12 dintre ei, un număr simbolic, amintind de al triburilor poporului ales şi al apostolilor, studenţii pro-democratici din Hongkong au început, în ajun de Crăciun, să proclame, subversiv, Buna Vestire.

La rândul lor, tot mai mulţi români îşi pun întrebări presante în legătură cu adecvarea propriei Biserici Ortodoxe la democraţie şi la imperativele etice ale religiei.

Au acţionat ierarhii ei corect când s-au dedat politicii, trecând activ de partea unui Victor Ponta ce s-a manifestat nu numai lozincard şi extremist în campania pentru alegerile prezidenţiale româneşti, ci şi ca şef al unui executiv care le-a răpit românilor din diaspora posibilitatea de a-şi exercita dreptul civic elementar de a vota?

E în regulă, moral, ca fonduri-record, averi enorme, sume colosale să fie înghiţite de ceea ce un demnitar suedez numea „proiecte faraonice”, în loc să fie investite în hrănirea, îmbrăcarea şi încălzirea românilor săraci?

Valul civic de la 16 noiembrie a fost între altele expresia unei revolte iscate de o prea mare şi prea îndelungată răutate. Una acumulată, ani la rând, nu doar din foamea de putere a potentaţilor „sistemului ticăloşit”, ci şi din consecinţele accentuatei scleroze instituţionale a unei Românii rămase nereformate în profunzime.

Or, dacă Papa şi-a luat curia la refec, acuzând-o de captivitate în Alzheimer spiritual, e prea posibil ca reproşuri asemănătoare să fie îndreptăţite şi la adresa unei părţi a clerului ortodox. Înnoirea Bisericii pare să fi devenit la fel de necesară ca reformarea social-democraţiei româneşti. La conducerea treburilor Cetăţii şi cu atât mai mult la stabilirea setului ei de valori şi de priorităţi e nevoie absolută de compasiune, de iubirea de aproape, de integritate, de cinste, demnitate şi credibilitate, pe scurt, de o reală autoritate. Altfel, cum să se impună bunătatea, adevărul, viaţa?