Mai grav decît un sacrilegiu

Merită Turcia să fie primită în Uniunea Europeană fie şi într-un viitor mai îndepărtat? Părerile sunt împărţite iar virajul tot mai brutal al politicii Ankarei spre autoritarism şi islamism, legitimează reticenţele. Una din pietrele de încercare ale compatibilităţii europene a Ankarăi o constituie atitudinea faţă de genocidul împotriva armenilor, comemorat ca în fiecare an, în lumea civilizată, nelovită de amnezie, pe 24 aprilie. Or, tocmai în ajunul tragicei pomeniri, premierul turc a comis mai mult decît un sacrilegiu, stîrnindu-le celor care nu uită uşor, sentimentul unui deja vu.

Repulsia „estetică” resimţită de Erdogan, demonstrativ şi sonor exprimată la faţa locului, la Kars, circa 60 km depărtare de frontiera cu Armenia, ar fi fost stîrnită de monumentul „Omeniei” o sculptură antropomorfă de 30 de metri înălţime,operă a incomodului artist plastic Mehmet Aksoy.
Premierul s-ar fi simţit ofensat pur şi simplu de urîţenia monumentului, drept care a cerut ca acesta să fie distrus.

În realitate, imensa statuie contravine flagrant viziunii politice a liderului unui partid care, prevalîndu-se de valorile progresului şi justiţiei, stimulează făţiş puseele naţionaliste şi pornirile bigote ca şi sensibilităţii religioase faţă de criteriile artei islamice deliberat non-figurativă. Deloc întîmplător, mai în surdină, a fost pomenit faptul că monumentul ar acoperi moscheea şi necropola unui mistic sufit.

Mimînd uzanţele statului de drept, şeful guvernului de la Ankara, a lăsat în seama unui tribunal decizia finală. Care, într-un prim moment, s-a opus demolării. După schimbarea judecătorului, verdictul a corespuns întocmai voinţei lui Erdogan. Urgent a şi fost găsită o firmă care, contra unei sume respectabile, utilizabilă în scopuri mult mai nobile decît dărîmarea unui monument menit să netezească o dificilă reconciliere, s-a şi pus pe treabă.

Sculptorul Mehmet Aksoy bine cunoscut şi în străinătate, a depus plîngere la Curtea Europeană de la Strasbourg pentru Drepturile Omului. Dar pînă cînd dosarul să ajungă pe rol, Monumentul Omeniei va fi fost deja făcut, în pofida tuturor protestelor interne şi externe, praf şi pulbere. Ipoteză ce aminteşte întrucîtva şi de soarta celebrului Buddha de la Bamiyan, pulverizat de islamişti sub ochii întregii lumi.

Este puţin probabil ca Erdogan să fie copleşit de dojeni din partea occidentului. În Statele Unite republicanii au majoritatea în Congres şi sensibilitatea lor faţă de soarta armenilor este mai redusă decît cea a democraţilor. NATO este împotmolit în conflictul din Libia, Europa este luată cu asalt de refugiaţii din Africa de Nord şi măcinată de propriile disensiuni interne iar revoluţiile arabe se află abia la început , în faţa unui viitor incert.

Faptul că abia în 2013, la Geneva, se vor înălţa şi aprinde într-o variantă monumentală „Lămpaşele Amintirii” în memoria celor 1, 5 milioane de armeni exterminaţi de Imperiul Otoman în Primul Război Mondial, este o mult prea slabă consolare pentru cei consternaţi de sacrilegiul comis de Ankara , de indiferenţa Europei şi de slaba memorie a unei lumi trăind în cercul strîmt al persiabilului prezent.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Alina Kühnel