Legea Fundamentală a Republicii Federale

Consiliul fusese înfiinţat de către puterile de ocupaţie occidentale tocmai în acest scop. În debutul consultărilor pe tema elaborării viitoarei constituţii germane, aşa-numitul Consiliu Parlamentar şi-a oprit atenţia asupra experienţei naziste. Prin această nouă constituţie s-a dorit evitarea pe viitor a pericolului revenirii Germaniei la totalitarism şi a erorilor care au fost posibile în timpul Republicii de la Weimar. Pentru că cei 65 de membri ai Consiliului Parlamentar nu vroiau să accentueze şi mai mult divizarea Germaniei, nu au adoptat o constituţie ci doar o lege fundamentală, Grundgesetz. Liniile directoare ale viitoarei legi fundamentale fuseseră stabilite în vara precedentă de lideri landurilor germane de vest întruniţi pe malurile lacului bavarez Chiemsee.

Preşedintele Consiliului Parlamentar, Konrad Adeneaur, avea să devină primul cancelar al Republicii Federale. Un rol important în cadrul consultărilor de la Muzeul König din Bonn pe tema constituţiei l-au avut şi social-democratul Carlo Schmid şi viitorul preşedinte al Germaniei, Theodor Heuss. Consiliul era format nu doar din reprezentanţii tuturor landurilor vestice, dar şi ai diferitelor partide şi, nu în cele din urmă, ai bisericilor, sindicatelor, organizaţiilor de femei şi funcţionarilor publici. S-a discutat mult de pildă dacă Germania ar trebui să devină un stat federal sau o federaţie de state şi dacă impozitele ar urma să fie percepute doar de către stat sau şi de către landuri.

În sfârşit, pe 8 mai 1949 a fost adoptată - cu 53 de voturi pentru şi 12 împotrivă - legea fundamentală şi acceptată ca atare de către puterile de ocupaţie occidentale. Ea a intrat în vigoare câteva zile mai târziu, pe 23 mai.