Kövesi, CEDO si statul roman

E statul roman unul esuat? Asa sugereaza decizia CEDO. Curtea Europeana a admis ca revocarea din functia de sefa a DNA i-au incalcat doamnei Kövesi drepturile fundamentale, de vreme ce i s-au rapit dreptul la libera exprimare si la acces la justitie.

Accesul la justitie e un drept absolut elementar, fiind asumat inainte de aparitia primelor democratii, ba chiar de revelatia biblica a Decalogului. Laura Kövesi n-a beneficiat insa de acest drept, fara de care nu exista civilizatie umana. Iar ea conducea o institutie cheie pentru probitatea si credibilitatea justitiei, ale clasei politice, ale arhitecturii de securitate, ale democratiei si ale statutului de stat de drept al Romaniei. E lesne de inteles ce a insemnat, deci, decapitarea ei.

Sentinta CEDO stabileste ca revocarea ei s-a dovedit ilegala si neconstitutionala. Dar n-are cum sa explice prejudiciul pe care l-a reprezentat demiterea lui Kövesi pentru imaginea tarii. Si nici nu poate lamuri fara rest ce semnificatie a avut arbitrara destituire pentru cele trei puteri ale statului roman, ca de altfel si pentru acea parte a leului din presa, deci din a patra putere, care a pregatit terenul samavolniciei de la CCR, prin demonizarea sistematica a unei luptatoare anticoruptie, de catre hateri profesionisti de felul propagandistilor de la Antena 3 si RTV.

Ca, actionand cu neobisnuita celeritate, CEDO a constatat fara drept de apel nedreptatirea doamnei Kövesi e cat se poate de salutar. Decizia judecatorilor de la Strasbourg da impresia ca justitia europeana functioneaza, ca magistratii romani mai au o speranta, iar UE o sansa, in compozitia ei actuala, ca entitate intemeiata pe valorile neobosit afirmate de liderii ei. 

Inutil de subliniat ca sentinta CEDO e, insa, si altceva. E o pereche de rasunatoare palme. Dar pe obrazul cui? Al principalilor vinovati? Desigur. Intre ei se distinge fostul ministru al justitiei, de fapt al injustitiei, Toader, care a reactionat la sentinta demascanta a colegilor sai de la Strasbourg asa cum a devenit notoriu: ca un soi de Pilat din Pont, onctuos, duplicitar, mascandu-si ura, dar iresponsabil si fara vreo urma de rusine. Alaturi de el, pe banca acuzarii, a fost simbolic expediata de sentinta CEDO majoritatea parlamentara pesedisto-udemeristo-aldeista, care i-a sustinut propunerea demiterii sefei DNA, apoi majoritatea membrilor Curtii Dorneanu, inselator numita "CCR", care a acceptat-o, a admis un presupus conflict constitutional si i-a impus presedintelui taierea prerogativelor sale, dimpreuna cu revocarea. Nu mai putin vinovati sunt patronii asa-zisilor judecatori constitutionali, comanditarii si beneficiarii politici si juridici ai abuzului comis.

Or, lovitura CEDO n-a inrosit doar obrazul abuzatorilor, intre care doar unul a infundat puscaria, dar din alte motive, altii raman sa decredibilizeze pe mai departe CCR, iar un al treilea continua, spre rusinea mediului academic, sa stea cocotat ca rector in fruntea unei universitati iesene. Urmele degetelor judecatorilor de la Strasbourg s-au intiparit si pe fata "ansamblului autoritatilor" statului roman, reprezentat de un presedinte care, cand ar fi fost mai mare nevoia de forta exemplului sau, de vitejia si de spiritul sau de sacrificiu, a evitat sa se lase suspendat. 

Presedintele Klaus Iohannis a acceptat, deci, sa comita nedreptatea pe care a parut sa fie fortat s-o savarseasca, devenind, fie si involuntar, complicele cleptocratilor pe care pretindea sa-i combata. Ba a semnat actul indispensabil revocarii, fara sa aiba decenta de a-si regreta public gestul si de a-si exprima recunostinta pentru bilantul exceptional al exemplarului magistrat nedreptatit.

Or, intr-un stat de drept, nici macar scopul combaterii dusmanilor democratiei, ori afisarea respectului fata de autoritati si deciziile lor nu justifica savarsirea unei fapte reprobabile, ilegale, imorale sau anticonstitutionale.

Sentinta CEDO i-a oferit presedintelui prilejul de a intocmi un taios si binevenit rechizitoriu la adresa discreditatului PSD, a unui "ministru al justitiei de trista amintire" si, mai ales, a decredibilizatei CCR. Curte careia pe drept Iohannis i-a cerut reformarea si revizuirea hotararii vizand-o pe Kövesi. Care, e bine sa notam, a mutilat si ciopartit si prerogativele prezidentiale, transformandu-l pe seful ales al statului, conform cu proiectele dragniot-pesediste de cleptocratizare definitiva si irevocabila a Romaniei, in sluga unui dregator numit.

Or, i-ar fi stat bine presedintelui sa nu dea impresia, ca in nefericitul sau puseu antimaghiar, ca ar trage iar politic spuza pe turta Cotrocenilor si a PNL, cerand, intru reformarea CCR, votul antipesedist al electoratului. L-ar fi avantajat in schimb, in obtinerea acestui vot neindoielnic necesar, sa adauge casantelor si justificatelor sale critici si cateva cuvinte autocritice. Ar fi fost firesc sa regrete public rolul pe care l-a jucat el insusi, ca lider ales al tarii, in condamnatele fapte savarsite in grup, in 2018, impotriva doamnei Kövesi, a justitiei si, implicit, in contra ansamblului autoritatilor statului roman. Si sa solicite si reformarea grabnica a altor piloni ai arhitecturii institutionale romanesti. De pilda a DIICOT, care, prea putin explicabil, a renuntat la urmarirea penala a unor Darius Valcov si Adina Florea.

In ce-i priveste, romanii au si alte motive de regret. Celeritatea insolita a CEDO nu compenseaza tergiversarea impardonabila, de catre romani, a desavarsirii revolutiei din 1989. Desavarsire care, scutindu-i de un stat esuat, ar fi reclamat o lustratie demna de acest nume. Caci repunerea simbolica in drepturi a Laurei Kövesi survine, la CEDO, simultan cu renationlizarea Europei si invalidarea partiala a jurisprudentei europene de catre Curtea Constitutionala germana. Care a decis sa anuleze o sentinta a Curtii de Justitie Europene, privind politica de stimulare (de tip etatist) a economiilor, practicata de Banca Centrala Europeana prin masiva si sistematica achizitionare de obligatiuni de stat. 

Ca acest verdict (in premiera in raport cu judecatorii europeni) al instantei germane supreme e salutar din punct de vedere monetar, financiar si economic, e una. Cu totul alta, ca decizia ar putea avea un foarte pernicios efect juridic si politic colateral. Caci, dinamitand preeminenta jurisprudentei europene, juristii de la Karlsruhe tind, involuntar, sa dea apa la moara celor care, de la Moscova la Beijing si de la Ankara si Budapesta la mafia dragniota, abia asteapta sa accelereze procesul disolutiei UE.