Kosovo între violenţe şi recunoaştere
19 martie 2008După ciocnirile violente dintre sârbi şi forţele de securitate ale ONU în oraşul kosovar Mitrovica, contingentul KFOR a instaurat legea marţială în enclava sârbă. Şefii KFOR au cerut poliţiştilor să îşi întrerupă serviciul şi să nu mai utilizeze maşinile din dotare. Prin aceată decizie, trupele KFOR au preluat întregul control asupra părţii de nord a oraşului Mitrovica, în contextul în care poliţiştii din trupele ONU s-au retras din teatrul de operaţiuni. Un poliţist ucrainean şi-a pierdut viaţa în urma ciocnirilor. Adjunctul misiunii ONU din regiune, UNMIK, Larry Rossin, este de părere că Serbia intenţionează să preia controlul asupra enclavei.
"Este evident că toate aceste mişcări sunt menite să ducă la o despărţire a nordului fostei provincii Kosovo şi alipirii acestuia la republica sârbă, ceea ce ar însemna o nouă divizare teritorială. În plus, o asemenea măsură ar încălca şi prevederile rezoluţiei ONU 1244", opinează oficialul Naţiunilor Unite".
Primii vecini ai Serbiei recunosc independenţa
Bulgaria, Ungaria şi Croaţia vor deveni miercuri primii vecini ai Serbiei care vor recunoaşte independenţa Kosovo, relatează agenţia Reuters. În documentul care se află în posesia agenţiei, şi care urmează a fi publicat oficial în cursul zilei, cele trei state afirmă că au luat această decizie după îndelungi şi serioase analize ale situaţiei din regiune. În acelaşi timp însă, toate cele trei administraţii subliniază necesitatea protecţiei minorităţii sârbe în statul populat în majoritate de albanezi.
Diplomaţi europeni afirmă că această triplă recunoaştere ar reprezenta un semnal de alarmă pentru Serbia, atrăgând atenţia că recunoaşterea europeană a noului stat nu va dispărea, aşa cum spera Belgradul. Aproape 30 de ţări au recunoscut deja independenţa proclamată unilateral, printre acestea nu se numără însă România, Bosnia, Macedonia şi Grecia.
Declaraţia celor trei state afirmă că acestea au tot intereseul să păstreze bune relaţii cu Serbia şi să dezvolte legăturile comerciale şi economice. UE a luat şi ea poziţie faţă de acest demers, afirmând că Bulgaria şi Ungaria au cerut semnarea de urgenţă a Acordului de Stabilizare şi Asociere a Serbiei cu blocul comunitar, care reprezintă primul pas către o aderare a ţării la forul celor 27.
Peste ocean continuă recunoaşterile
Canada a recunoscut Kosovo, care şi-a proclamat unilateral independenţa în urmă cu o lună, a anunţat ministrul de externe, Maxime Bernier, precizând că este vorba de un caz "unic", care nu poate fi folosit ca precedent. "Nu poate fi comparat cu provincia Quebec", a spus el.
Experţii erau de părere că decidenţii de la Ottawa, care se confruntă cu propriul separatism în provincia francofonă Quebec, ezită în faţa acestei situaţii, care ar putea fi interpretată drept un precedent.
Ambasadorul Serbiei la Ottawa, Duşan Batakovici, care anunţase anterior intenţia Canadei, a fost rechemat la Belgrad şi urmează să părăsească ţara până la sfârşitul săptămânii, a precizat ambasada.