Kosovo – un an de independenţă

„Cinstim memoria tuturor bărbaţilor şi femeilor care au făcut sacrificii imense pentru ca noi, reprezentanţii democratic aleşi ai poporului nostru, să facem din Kosovo un stat democrat şi independent”

Este declaraţia cu care în urmă cu un an, premierul kosovar Hashim Thaci, fost combatant în gherilă, anunţa obţinerea de către Kosovo a mult rîvnitei independenţe.

Au trecut două decenii de cînd, slujindu-se de o demonstraţie a sîrbilor pe Cîmpia Mierlei, organizată cu prilejul împlinirii a şase secole de la istorica bătălie, Slobodan Miloşevici a exacerbat resentimentele conaţionalilor săi faţă de aspiraţiile la autonomie ale populaţiei majoritar albaneze ale acestei provincii. Un an mai tîrziu, voinţa de suveranitate a fost înnăbuşită violent prin intervenţia forţelor de poliţie.

Acţiunea a impulsionat decisiv mişcările independentiste din restul republicilor Federaţiei Jugoslave, au urmat războaiele din Croaţia, Slovenia,Bosnia Herţegovina. Albanezii din Kosovo au reacţionat prin înfiinţarea unui stat paralel al cărui preşedinte, scriitorul Ibrahim Rugova a opus o rezistenţă paşnică regimului de la Belgrad.

Eforturile internaţionale de a ameliora situaţia populaţiei din Kosovo au eşuat. Nouă ani mai tîrziu, o nouă mişcare pînă atunci cvasi-necunoscută, l-a înlăturat pe Rugova de la putere. În 1998 Armata de Eliberare a Kosovo, UCK a început un război de gherilă împotriva militarilor sîrbi.

Comunitatea Internaţională, alarmată după atrocităţile comise în Bosnia şi Herţegovina, a trimis mai întîi în regiune o misiune de observatori OSCE.În 1999, după gravele încălcări ale drepturilor omului, după prigoanele în masă ca şi după eşecul negocierilor de la Rambouillet, NATO intervine în conflict. În iunie la Kumanovo în Macedonia generalii sîrbi şi NATO încheie un acord de pace care deschide calea unei noi ordini ca şi a reconstrucţiei regiunii sub supravegherea Alianţei Nord-Atlantice şi a ONU.

La finele anului 2007, după tratative anevoioase între Belgrad şi Priştina, negociatorul ONU Martti Ahtisaari prezintă planul unei independenţe supravegheate a provinciei. Serbia respinge planul Ahtisaari iar la data cînd Kosovo îşi proclama independenţa, preşedintele Serbiei Boris Tadic declara:”Statul sîrb va face paşi responsabili şi tot ce-i stă în putinţă pentru a împiedica declaraţia unilaterală şi ilegală de independenţă a Kosovo.Serbia nu va recunoaşte niciodată independenţa provinciei Kosovo.”

Dacă Rusia şi Serbia văd în noua constituţie o încălcare a rezoluţiei ONU 1244, cu totul alta este perspectiva adoptată de Germania, aşa cum rezultă şi din declaraţia cancelarului Angela Merkel:

„Între Rusia şi ceilalţi membri ai Consiliului de Securitate există diverse păreri referitoare la această rezoluţie, dar pentur noi Kosovo este un caz „sui generis”, care nu se compară cu celelalte cazuri aduse în discuţie în contextul dat.”

Între timp, 54 de state membre ale ONU au recunoscut tînărul stat din Balcani, între acestea 22 din cele 27 cîte numără Uniunea Europeană precum şi toate statele membre ale grupului G 7.

Există însă şi cîteva indicii reale că şi în Serbia, aşa numita Realpolitik, sau cu alte cuvinte un grad sporit de pragmatism îşi face loc în relaţiile bilaterale. La începutul lunii februarie, Tadici a declarat că Serbia continuă să respingă independenţa Kosovo dar că în acelaşi timp nu se împotriveşte aderării ei la diverse instituţii şi organizaţii internaţionale în calitate de membru.