Kosovo, dat ca exemplu pentru recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de sud

Pe 17 februarie 2008, preşedintele SUA George Bush a anunţat stabilirea cât de curând a relaţiilor diplomatice cu noul stat Kosovo. Şi 20 din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europena au recunoscut independenţa provinciei Kosovo. Germania a pledat în timpul procesului de destrămare a Iugoslaviei pentru independenţa republicilor ei, fiind astfel primul stat care în decembrie 1991 a recunoscut independenţa Sloveniei şi câţiva ani mai târziu pe cea a Croaţiei.

În prezent Vestul este confruntat din nou cu aspiraţiile de independenţă ale unor regiuni secessioniste, după recunoaşterea de către Rusia a Osetiei de Sud şi a Abhaziei.

Uniunea Europeană, NATO şi Germania au respins categoric gestul Moscovei. Are aşadar Uniunea Europeană opinii diferite în cele două cazuri, cel al provinciei Kosovo şi cel al republicilor separatiste caucaziene? Sau ambele cazuri nu sunt de comparat?.

Ruprecht Polenz, preşedintele Comisiei de politică externă a Bundestagului a declarat scurt şi concis, că cele două cazuri nu se aseamănă, făcând referire la “politica de aparteid şi violenţă a Serbiei contra albanezilor din Kosovo”.

Politicienii europeni de genul lui Polenz, dar şi preşedintele Rusiei Dimitri Medvedev îşi argumentează poziţiile contrare, făcând referire la principiile dreptului internaţional. În dreptul internaţional integritatea teritorială ocupă un rol însemnat. O minoritate nu are dreptul să se desprindă dintr-un stat şi să creeze unul propriu, precizează expertul în drept Internaţional Thomas Giegerich de la Universitatea din Kiel.Dacă se recunoaşte dreptul la seccesiune pentru toată lumea, atunci ordinea mondială se va prăbuşi, este el de părere

Dar există şi excepţii în cazul în care o etnie minoritară este alungată de majoritatea populaţiei. Când se consideră a fi însă un astfel de caz extrem?. Preşedintele Rusiei consideră că în Osetia de Sud, Georgia se face vinovată de genocid. Expertul Giegerich atrage atenţia asupra faptului că nu există informaţii independente în acest sens şi de aceea argumentele Rusiei trebuie luate în consideraţie cu mare scepticism.

În Kosovo situaţia este cu totul altfel. În 1995 armata sârbă a omorât în Srebrenica 8000 de bosniaci, o crimă classificata de ONU drept genocid. În 1998 guvernul sârb a lansat o campanie de alungare a peste 200.000 de albanezi kosovari. În aceste condiţii Vestul a recunoscut dreptul de seccesiune al albanezilor din Kosovo, după negocieri care au durat ani de zile între albanezii kosovari şi sârbi, care s-au sfârşit prin eşec.

De aceea recunoaşterea independenţei provonciei Kosovo de către statele vestice este justificată din punctul de vedere al dreptului internaţional. Vestul nu operează astfel cu două măsuri de apreciere, când cere acum respectarea integrităţii teritoriale a Georgiei. În context Ruprecht Polenz precizează că

“în cazul Osetiei de sud Rusia reclamă dreptul acestei regiuni la seccesiune dar în cel al Ceceniei ea a pus accentul pe integritatea teritorială proprie şi a acţionat cu extrem de mare brutalitate. Aceste contradicţii îi vor da bătăi de cap Rusiei în continuare”.

Din punctul lui de vedere, Kosovo nu reprezintă un precedent pe care Rusia îl poate aduce ca argument, mai ales că Rusia nu a recunoscut independenţa provinciei. Dacă preşedintele Medvedev nu doreşte să fie acuzat de dublă morală în politica externă, el trebuie să accepte recunoaşterea de către Rusia a independenţiei Kosovo.