Japonia - trei luni de la dezastru
11 iunie 2011În provincia Fukushima, cea mai afectată, au fost construite între timp în jur de 28.000 de locuinţe sociale. Acestea nu acoperă însă nevoile populaţiei din zonă iar guvernul vizează construirea a încă 24.000. Multe persoane evacuate au refuzat să se mute, pentru că se tem de servicii insuficiente de susţinere faţă de cele din adăposturi.
120.000 de oameni care au rămas fără locuri de muncă în urma dezastrului caută încă modalităţi de a-şi asigura traiul zilnic, având în vedere că sunt disponibile doar 49.000 de joburi.
Populaţia este tot mai îngrijorată de emisiile radioactive şi de apa contaminată de centrala atomică avariată de la Fukushima. Se estimează că este încă nevoie de mai multe luni până când situaţia de la unitatea nucleară va fi adusă sub control.
Populaţia nu mai vrea energie atomică
În mai multe oraşe nipone s-au organizat manifestaţii împotriva folosirii energiei nucleare. Cele mai importante mitinguri anti-atomice au avut loc în capitala Tokio, în faţa sediului companiei Tepco, care operează centrala de la Fukushima şi în oraşul Hiroshima, unde a fost detonată bomba atomică în al doilea război mondial.
În întreaga ţară s-a ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor dezastrului din 11 martie. Bilanţul morţilor a depăşit 15.400, în timp ce în jur de 8.100 de persoane sunt date dispărute, a anunţat Agenţia naţională de poliţie.
Proiectele de lege pentru finanţarea reconstrucţiei şi procesului de recuperare sunt blocate de opoziţia conservatoare, care cere demisia premierului Naoto Kan, pe care îl acuză că nu a administrat satisfăcător criza.
Premierul Kan a vizitat regiunea afectată de catastrofă. În oraşul-port Kamaishi, el a discutat cu autorităţile locale despre îmbunătăţirea condiţiilor din lagărele pentru cei rămaşi fără adăpost. Primul ministru a promis suplimentarea fondurilor destinate măsurilor de ajutorare a populaţiei.
Autori: dpa, reuters, newsin, os
Redactor: Ovidiu Suciu