Istorica gafă a lui Trump

Ce nu i s-a reproşat lui Trump, pe drept sau pe nedrept. Că ar fi xenofob, rasist şi antisemit, s-a spus, fără vreo probă realmente convingătoare, dar cu multe indicii contrazicând vădit aceste afirmaţii.

Că va duce o politică falimentară. Or, economia SUA duduie. Că-l vor mânca pe pâine liderii altor puteri. Or, omul s-a impus destul de persuasiv în faţa unor şmecheri şi răufăcători politici cu oarecare greutate, ca şi a unor veterani iscusiţi ai politicii mondiale, de la preşedintele chinez şi sateliţii lui, la varii dregători europeni.

Că n-ar avea habar, ca om de afaceri prost, de ce înseamnă o diplomaţie deşteaptă, s-a mai sugerat. Şi că ar fi pe cale, chipurile, să distrugă NATO. Or, Trump, dimpotrivă, a întărit Alianţa, insistând, pe drept, asupra reîmprospătării secatelor bugete defensive ale unei Europe bizuindu-şi securitatea, hulpav şi laş, pe riscurile şi cheltuielile asumate de militarii şi contribuabilii americani. 

Dar nu toate acuzele s-au dovedit aiurea. Întemeiată e învinuirea că preşedintele american manifestă o regretabilă opacitate faţă de consilieri utile şi la fel de pernicioasă rezistenţă la sfaturi bune. Unilateral, după cum îi este felul, Trump s-a hotărât să-i retragă pe militarii americani care-i instruiau pe kurzi să ţină piept terorismului islamist.

E bine? E rău? Cine-şi închipuie că e bine nu prea are, dincolo de intuiţia redutabilă a pocheristului Trump, argumente solide. Mult invocata istovire militară a poporului american nu face parte dintre ele. Căci şi un popor rău obosit de strădaniile sale militare din ultimul secol şi, în special, de războiul său antiterorist din ultimele două decenii, ar trebui să înţeleagă că statutul de superputere e un obraz subţire, care cu mare cheltuială se ţine. Şi că e sinucigaş să abandonezi lupta, surmenat, în timpul încleştării, părăsind arena înainte de a fi înfrânt un duşman ideologic impacabil, precum islamistul hotărât să te înjunghe pe la spate.

Or, din panoplia istoricelor gafe ale predecesorilor săi, Trump a ales să le repete pe cele mai pernicioase ale unor Bush, Clinton ori Obama. Trump a declarat Statul Islamic învins, repetând pe Twitter gafa colosală săvârşită de George W. Bush în alocuţiunea sa tembelă, de ”mission accomplished”, când, grăbindu-se ca fata mare la măritiş, preşedintele american a declarat sfârşit un război sângeros, care, în 2003, nici nu începuse încă bine. 

Liderul actual al Casei Albe s-a opus sfaturilor propriilor săi miniştri de externe şi de război, ca şi recomandărilor unor competenţi experţi şi colegi din partidul său republican, precum experimentatul ex-candidat la preşedinţia SUA Marco Rubio. Deşi ar trebui să ştie că Statul Islamic e slăbit, dar nu învins fără drept de apel, Trump i-a contrazis şi a decis să-şi extragă instantaneu, din Siria, trupele, al căror comandant suprem e.

Or, făcând aşa, Trump nu slăbeşte doar decisiv eforturile aliaţilor săi kurzi, ale forţelor democratice siriene ori ale partenerilor europeni hotărâţi, ca francezii şi britanicii, să rămână implicaţi în zonă. Îi întăreşte pe islamişti şi anemiază tabăra occidentală. Fortifică, indirect, Rusia lui Putin şi pe aliaţii liderului KGB-ist, în speţă Iranul fundamentalist islamic şi dictatura asasinului în masă Bashar el Assad, pe mâna cărora se vor vedea nevoiţi kurzii să se dea, ca să se salveze de ameninţările Ankarei.

Implicit, Trump consolidează tot mai autoritara, tot mai militant antidemocratica Turcie a lui Erdogan, care vrea să lanseze o nouă invazie antikurdă şi era deranjat de prezenţa militarilor americani în zonă. Preşedintele SUA alimentează astfel disperarea celor care înţeleg valoarea angajamentului kurd în favoarea reedificării civilizaţiei într-o regiune cotropită de extremişti şi devastată de islamişti, terorişti şi de sponsorii lor.

În plus, Trump îi vexează grav pe toţi cei care au mizat pe consistenţa politicilor sale externe. Şi care au crezut în zadarnica lui promisiune de a nu repeta istoricele erori ale predecesorilor săi, gen Obama, care i-a întărit enorm pe talibani când l-a luat gura pe dinainte, în 2011, şi a anunţat cu surle şi trâmbiţe retragerea forţelor americane din Afganistan.

Iată însă că populismul lui Trump se dovedeşte mai puternic decât redutabilele sale instincte politice. Dacă preşedintele american nu revine rapid asupra gafei sale, Orientul Mijlociu va deveni un loc chiar mult mai periculos decât a fost şi e, prin tradiţie.