1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăOrientul Mijlociu

Ofensiva terestră va fi „extrem de sângeroasă și haotică”

11 octombrie 2023

Forțele israeliene au bombardat sudul Libanului, după atacuri cu rachete lansate de islamiștii Hezbollah. Continuă pregătirile pentru intervenția terestră în Gaza. În fiecare zi apar noi dovezi ale terorii Hamas.

https://p.dw.com/p/4XP4U
Israel Liban Conflict Hezbollah | Masări de trupe în Israel
Tancuri israeliene au fost masate la graniţa cu LibanulImagine: JALAA MAREY/AFP

Peste 1200 de israelieni și mai mult de 1050 de palestinieni au murit în ciocnirile izbucnite sâmbătă, odată cu atacurile lansate de gruparea teroristă Hamas în localități din sudul Israelului, în apropiere de linia de demarcație cu Fâșia Gaza. Cel mai recent bilanț este completat cu numărul mare de răniți, care trece de 10.000 în ambele tabere.

Dimensiunea tragediei este amplificată și de noi și noi imagini ale modului în care atacatorii palestinieni au comis masacrele de sâmbătă dimineața, de la Kfar Azaa sau la Be’eri, la festivalul Nova sau în stații de autobuz, dar și crimele ce au urmat. „Nu e război, nu este un câmp de bătălie. Este ceva ce seamănă cu pogromurile din vremea bunicilor noștri”, a comentat generalul Itai Veruv, comandantul diviziei de incursiuni speciale a armatei Israelului (IDF), citat de BBC. Reporteri britanici au ajuns, împreună cu jurnaliști de la New York Times, într-unul dintre kibutzurile în care Hamas a ucis sute de civili.

Explozii oraşul Gaza | Hamas a lansat un atac de proporţii asupra Israelului
Explozii în oraşul GazaImagine: Mahmud Hams/AFP

Primele livrări de arme americane au sosit în Israel iar șeful diplomației, Antony Blinken, a plecat la Ierusalim, după ce ieri seară s-a aflat la Casa Albă alături de președintele Joe Biden în timpul discursului în care șeful Administrației de la Washington a vorbit despre sprijinul fără echivoc pe care Statele Unite îl vor oferi statului israelian. Între timp, ostilitățile amenință să se extindă, după ce Israelul a fost atacat dinspre Liban dar și dinspre Siria. Hezbollah a revendicat, în această dimineață, un nou raid lansat din sudul LIbanului, iar militarii IDF au răspuns, trăgând în ținte aflate dincolo de „linia albastră” care separă, din anul 2000, sub auspiciile ONU, Israelul de Liban și de Platoul Golan, zona aflată în dispută cu Siria.

Există temeri și pentru soarta tentativelor de apropiere dintre Israel și diverse state arabe, în condițiile în care situația populației palestiniene a revenit, în lumea musulmană, subiect central și generează manifestări de ură. În urmă cu doar două săptămâni, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman și premierul israelian Benjamin Netanyahu declaraseră că țările lor se aflau „în pragul unui acord, care ar fi un salt cuantic pentru regiune”.

Un expert în securitate de la academia militară din München (Universität der Bundeswehr), profesorul Carlo Masala, a avertizat, într-un interviu pentru DW, că iminenta ofensivă terestră va fi „un război lung, extrem de sângeros și haotic”, date fiind densele aglomerări rezidențiale din Fâșia Gaza. Faptul că Israelul preferă intervenția terestră raidurilor aeriene este, însă, în avantajul salvării vieților civililor, a mai punctat profesorul Masala.

Atacul terorist al Hamas | Kibuţul Kfar Aza
Militari israelieni în Kfar Aza, în apropierea liniei de demarcaţie cu Fâşia GazaImagine: THOMAS COEX/AFP

Gaza rămâne astăzi fără resurse

Papa Francisc a cerut eliberarea tuturor ostaticilor deținuți de Hamas și și-a exprimat îngrijorarea față de blocada totală instituită asupra Fâșiei Gaza. Asediul total impus de Israel include întreruperea livrărilor de energie și interdicția importurilor de alimente în zona controlată de tabăra arabă. Oficiali palestinieni au anunțat, de altfel, că resursele de combustibil din Gaza se vor termina în cursul după-amiezii de astăzi. Și spitalele din regiune sunt complet ocupate, spun reprezentanții sistemului medical palestinian.

La Bruxelles, unde Colegiul Comisarilor a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor comise de teroriștii Hamas, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că nu se pune problema încetării ajutorului umanitar pentru populația civilă palestiniană, dar că orice program de asistență financiară va fi trecut prin filtre suplimentare. „Finanțarea UE nu a mers și nu va merge niciodată către Hamas sau vreo altă entitate teroristă. Vom verifica din nou întregul portofoliu, în lumina evoluțiilor situației de pe teren”, a precizat oficialul european. Ceea ce a făcut Hamas „este terorism. Și este un act de război. Acești inocenți au fost uciși dintr-un singur motiv: pentru că sunt evrei și trăiesc în statul Israel. Este un rău străvechi, care ne amintește de trecutul cel mai întunecat”, a adăugat von der Leyen.

Antisemitismul: de ce este atât de persistent

Ajuns de la București la Bruxelles într-o vizită surpriză, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut liderilor mondiali să vină în sprijinul poporului israelian. Într-un moment ca acesta, important este „să nu fii singur”, a apreciat liderul de la Kiev, adăugând: „Recomandarea mea către lideri este să meargă în Israel și să susțină oamenii, vorbesc despre oameni, nu despre instituții. Să fie alături de oamenii care au fost supuși atacurilor teroriste”.

Atacul terorist al Hamas| Israel Ashkelon pompier epuizat
Pompier israelian epuizat la AshkelonImagine: Ohad Zwigenberg/AP/picture alliance

În Germania, ministra de Interne Nancy Faeser a dispus o supraveghere atentă a susținătorilor Hamas. Oficialul a cerut autorităților să intervină rapid dacă identifică demonstrații sau adunări publice care plănuiesc să celebreze acțiunile grupării teroriste palestiniene.

cis / ia (dpa, afp, rtre)