Zece ani dintr-un război fără sfârșit?
24 februarie 2024Marina Liușina a vrut să organizeze pe 24 februarie 2022 un curs de gătit cu ciocolată. A aranjat sala cu o seară înainte și a așteptat cu nerăbdare copiii care urmau să vine a doua zi la teatrul ei privat pentru tineret din Konotop, nordul Ucrainei.
Actrița, mamă a doi copii, a avut probleme cu somnul, în acea noapte. A auzit ceva zgomot dar a crezut că e tramvaiul. ”La șapte dimineața, un prieten m-a sunat și mi-a spus să pornesc televizorul”, își amintește Liușina, care acum locuiește în Bonn. ”E război”, i-a mai spus prietenul.
Konotop, un oraș cu peste 80.000 de locuitori, se află la aproximativ 80 de kilometri de granița cu Rusia. În urmă cu doi ani, orașul a fost înconjurat de trupele Moscovei în doar câteva ore. A existat rezistență, dar forțele au fost inegale; armata ucraineană s-a retras. Orașul a fost eliberat ulterior de trupele Kievului.
În primele zile de război, Liușina a fugit la mama ei, la marginea orașului, unde a întâlnit soldați ruși pe care i-a întrebat ce caută în Ucraina. ”Am venit să-l luăm pe președintele Zelenski”, i s-a răspuns.
Ucraina, un pion?
Femeia își amintește de confuzia și revolta trăite în acele momente. De parcă Ucraina nu ar fi un stat independent! Ocupanții s-au gândit, probabil, că vor fi bineveniți - și au fost surprinși să constate că nu e deloc așa, povestește Liușina.
După trei zile a fugit în vestul Ucrainei și, de acolo, împreună cu milioane de alți compatrioți, a plecat în Uniunea Europeană. Soțul ei a rămas în țară. După doi ani îi lipsesc în continuare răspunsurile fundamentale: "Nu mă așteptam la un atât de mare război. Cum se poate întâmpla așa ceva în mijlocul Europei, în secolul XXI?"
Liușina acuză Occidentul că vede Ucraina ca pe un pion și o monedă de schimb: ”Europa a așteptat să vadă dacă vom fi uciși sau nu”. Au fost și guverne care au furnizat Kievului arme încă dinainte de invazia rusă pe scară largă. Printre ele, SUA și Marea Britanie. Germania s-a alăturat târziu, dar acum se află în fruntea listei statelor susținătoare.
Când mascații au ocupat Crimeea
Agresiunea din 24 februarie 2022 a surprins multă lume, chiar și în Ucraina. Însă atacul rusesc asupra Ucrainei începuse deja cu opt ani mai devreme, odată cu anexarea peninsulei Crimeea. În 27 februarie 2014, bărbați înarmați, îmbrăcați în uniforme de camuflaj fără însemne de identificare națională, au ocupat parlamentul și administrația regională din peninsula de la Marea Neagră. Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut ulterior că mascații fuseseră soldați ruși.
La Kiev, protestele opoziției l-au forțat pe președintele pro-rus Viktor Ianukovici să fugă în Rusia. Instalat în fruntea unei țări destabilizate, noul guvern pro-occidental nu a îndrăznit să apere Crimeea cu arme. Vestul a recomandat Kievului să dea dovadă de reținere - chiar și atunci când invadarea peninsulei a fost urmată de izbucnirea războiului în bogata regiune carboniferă Donbas, din estul Ucrainei, câteva săptămâni mai târziu, în primăvara lui 2014. Mai mult, chiar - Occidentul a evitat să sancționeze dur Rusia pentru un comportament care contravenea flagrant principiilor dreptului internațional..
Moscova a trimis oameni pe care i-a instalat în fruntea forțelor pro-ruse din Donețk și Lugansk - pe care le-a înarmat în secret din ce în ce mai mult. Occidentul a încercat să înghețe conflictul prin negocieri; Ucraina nu a impus legea marțială. Războiul a fost numit ”operațiune antiteroristă”.
”Nu este războiul nostru”
În aceste circumstanțe, pentru mulți ucraineni, războiul a părut ceva foarte îndepărtat. ”Majoritatea oamenilor din Ucraina nu au înțeles că era, totuși, războiul lor”, spune Liușina.
Maksim Kosub își amintește că a cerut ruperea relațiilor cu Moscova, la un miting în fața ambasadei Rusiei din Kiev, în iunie 2014. Făcea, pe atunci, parte dintr-o minoritate patriotică, care se opunea Rusiei. ”Am înțeles încă de atunci: era război”, spune bărbatul, care s-a înrolat voluntar pentru frontul din Donbas, unde a și fost rănit. Ulterior, din februarie 2022, a revenit în armata ucraineană, să-și apere țara.
Ar fi trebuit Kievul să lupte pentru Crimeea? Mulți oameni din Ucraina gândesc așa. ”Sunt tentată să spun că ar fi trebuit încercat”, este de părere și Susan Stewart, expert în Ucraina la think tank-ul Fundația pentru Știință și Politică (SWP) din Berlin. Un factor al reținerii ucrainene a fost ”conducerea slabă de la Kiev” din acea vreme, completează Stewart.
Adevărul este că Rusia masase trupe de-a lungul granițelor cu Ucraina încă din 2014 și amenința deja de pe atunci cu o invazie masivă. Militarii ucraineni din Crimeea au fost demoralizați iar unii chiar au dezertat.
Iluzia integrării care previne războaie
Între 2015 și 2022, războiul din Donbas a părut înghețat, dar a fost de fapt unul cât se poate de fierbinte, de tranșee, cu mii de morți. De ce a crezut Occidentul că lucrurile vor rămâne așa? De ce nu a furnizat Ucrainei arme grele și a continuat să planifice proiecte majore precum conducta Nord Stream 2 cu Rusia? Susan Stewart are o explicație: după un model experimentat pe propria piele, Vestul era convins că integrarea poate preveni războaiele în Europa.
După 2022, Ucraina s-a schimbat foarte mult. ”Continuăm să luptăm pentru țară, chiar dacă prețul este foarte mare”, spune soldatul Maksim Kosub. Armata s-a schimbat și ea, a devenit mai profesionistă, deși încă sunt probleme. ”Societatea a demonstrat o mare capacitate de autoorganizare”, adaugă Kosub și dă exemplul voluntarilor care, de zece ani, aprovizionează armata - cu mașini, dispozitive de termoviziune sau medicamente. Privind în urmă, observă cum ”toată lumea l-a subestimat pe Putin și ambiția lui de a ignora regulile”. Kosub se teme acum că va fi un război lung, cu multe victime. Dar este deopotrivă convins că acest război se va încheia cu o victorie a Ucrainei.
Și Marina Liușina crede în victorie. Războiul a făcut-o mai dură, mai intransigentă față de Rusia, față de limba și cultura rusă, spune actrița. La un moment dat și-ar dori să se întoarcă la soțul ei, care nu mai locuiește în Konotop, ci în vestul Ucrainei. ”Acolo e mai sigur”, pentru că Rusia va rămâne mereu un vecin periculos.
Susan Stewart nu se aventurează la prognoze pe termen lung. Pentru următorul an nu se așteaptă la nicio ”surpriză” dinspre Rusia. Cu sprijin occidental, Ucraina va rezista, dar epuizarea, după zece ani de război, devine din ce în ce mai vizibilă. Ce constată, însă, este că lumea ”nu se gândește suficient la ce s-ar întâmpla dacă Ucraina ar pierde”. Costurile, conchide tot Stewart, ar fi ”mult mai mari”.