India este zguduită de un nou val de atentate
27 noiembrie 2008Teroriştii au preluat controlul asupta megapolei Bombay, rezumă un moderator al postului indian de televiziune CNN-IBN. Evenimentele sunt într-adevăr şocante pentru toţi reporterii aflaţi la faţa locului. „Ceea ce vedem aici nu a mai existat până acum. Nu numai în Bombay, ci în oricare alt oraş indian. Probabil că în niciun alt oraş din lume”, afirmă un corespondent aflat la faţa locului.
Noaptea trecută a fost una a terorii, şi situaţia nu s-a schimbat nici la primele ore ale dimineţii. Teroriştii au atacat hoteluri de lux. În două dintre acestea, în renumitele Taj Mahal şi TridentOberoi, poliţia nu a reuşit să aducă situaţia sub control nici după 12 ore de la atacuri. Teroriştii s-au baricadat în aceste hoteluri şi mulţi oaspeţi s-au trezit într-o cursă. Potrivit mediilor indiene, poliţia le-a cerut acestora să se încuie în camere, să stingă televizoarele şi să păstreze liniştea.
Gloanţe, bombe şi explozii s-au înregistrat în mai multe părţi ale metropolei financiare indiene. Este vorba de sute de victime şi, aparent, atentatele au fost coordonate. Vilasrao Deshmukh, premierul regiunii indiene Maharashtra, din care face parte şi Bombay, a declarat: „Situaţia este deosebit de dramatică. Încercăm să cooperăm cu oamenii aflaţi la faţa locului. Am cerut întăriri de la New Delhi, am rugat şi armata să ne ofere o mână de ajutor. Poliţia este implicată în lupte şi încearcă să-i captureze pe terorişti.”
Hotelurile Taj Mahal, Oberoi şi Mariott au fost atacate intenţionat de terorişti, potrivit tuturor indiciilor. Cu mult după miezul nopţii, situaţia era încă scăpată de sub control, în multe cartiere putând fi auzite focuri de armă.
Televiziunile indiene relatează că în hotelurile Oberoi şi Taj Mahal s-au baricadat terorişti. Un martor ocular spune că atentatorii au luat ostatici, selectând dintre oaspeţi un număr de cetăţeni britanici şi americani. Şi în altă zonă a oraşului s-au înregistrat intense schimburi de focuri, relatează un martor ocular. „ Au fost aruncate grenade. S-au auzit împuşcături. Doi sau trei oameni au fost răniţi în faţa mea”, spune acesta.
Între timp, se spune că în spatele atacurilor s-ar afla o grupare islamistă necunoscută până acum, intitulată Deccan Mudjaheddin. Informaţia nu a fost încă confirmată.
India a fost în ultimele luni scena unor repetate atacuri. În octombrie, peste 70 de persoane şi-au pierdut viaţa în regiunea Assam din nord-estul ţării. La mijlocul lunii septembrie, 24 de oameni au fost ucişi în New Delhi, iar în iulie 2006, 170 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 800 au fost răniţi, în timpul unei alte serii de atentate, petrecută tot la Bombay.