Incendiu la Spitalul Judeţean Ploieşti
11 noiembrie 2021Alţi 18 bolnavi au fost evacuaţi, fiind transferaţi în clădirea principală a spitalului judeţean, informează News.ro.
La fața locului a sosit și șeful DSU, Raed Arafat. El a precizat că o asistentă care se afla în salonul în care a izbucnit incendiul a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului.
”Incendiul a fost anunțat la ora 4.15, era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate infirmiera este cu arsuri de 40%, urmează să fie mutată la Ploiești la Spitalul Floreasca. La acest moment avem, din păcate, două decese la salonul respectiv”, a declarat Raed Arafat.
Directorul spitalului: Secția era nouă
Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, medicul Bogdan Nica, a declarat că instalaţia electrică era nouă şi verificată, iar unitatea dispunea şi de detectoare de oxigen.
"Secţia era nouă, este secţia renovată de Pediatrie, instalaţia electrică nouă şi verificată, rampele de oxigen sunt montate anul trecut înainte de valul 3. Personalul instruit, ca dovadă că a intervenit imediat, dar o fracţiune de secundă… Dumnezeu ştie.
S-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen… Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare, dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Asta vor determina specialiştii", a spus Nica, citat de Agerpres.
Focul a fost stins
IGSU anunţă că focul, care s-a manifestat într-un salon de la parterul unei clădiri, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi, a fost stins.
„Din primele informaţii 2 pacienţi sunt decedaţi. La ora 04.36 a fost pus în aplicare Planul Roşu Judeţean. 18 pacienţi au fost evacuaţi. La faţa locului au fost mobilizate 6 autospeciale de lucru cu apă şi spuma, 1 de descarcerare şi 20 ambulante SMURD şi SAJ cu 57 de pompieri militari”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Secţia de boli infecţioase a SJU Ploieşti, cunoscută localnicilor sub denumirea „Spitalul Movila”, funcţionează într-un loc separat de corpul principal de clădire al spitalului.
Citiți materialul integral AICI.