Ceasuri "astrale" ale urii şi prostiei

Trei sau poate chiar mai multe ceasuri rele, ceasuri "astrale" ale urii şi prostiei omeneşti s-au consumat marţi, 22 martie, la Bruxelles, la Bucureşti, în Europa.

Miercuri, după ora condoleanţelor şi a clamării, rituale, a unei solidarităţi europene din păcate inexistente, s-a produs, în fine, deşteptarea. Tardiv, poliţia i-a identificat pe unii dintre asasini, a anunţat căutarea unui al treilea şi al patrulea om, elucidând parţial misterul unei celulele teroriste. Chiar şi acest parţial succes e un mare noroc, de vreme ce controalele la frontiera germano-belgiană s-a instituit, grotesc, abia la patru ore după atentat, deşi de la Bruxelles la graniţă e un drum de doar o oră.

În capitala Belgiei nişte fraţi, delincvenţi şi islamişti, se aruncaseră anterior în aer, antrenând în moarte zeci de nevinovaţi, aflaţi într-un aeroport şi-o staţie de metro din proximitatea cartierului european, a inimii Uniunii Europene. Dar ţinta lor, fireşte, nu se rezumase la acest nou şi abominabil asasinat în masă, o crimă înrudită îndeaproape cu masacrele săvârşite în noiembrie în fostul oraş al luminilor, Paris.

Ţinta lor vizase „carotida” societăţilor deschise şi ghemul lor nevralgic, în care se îngemănează libertatea, drepturile omului, democraţia, statul de drept, stilul de viaţă occidental. Ura stârnită jihadiştilor de aceste valori şi fanatismul lor nu sunt nici noi, nici singulare. Le-au împărtăşit in corpore mişcările totalitare, ideologii şi ciracii lor, de la nazişti, fascişti şi legionari, autorii Holocaustului, la stalinişti şi comuniştii genocidali, care au creat Gulagul şi au săvârşit, de pildă, genocidul cambodgian.

"Liberalismul" antiliberal

Par să le împărtăşească azi şi epigonii lor. Nu ştiu câtă ură veritabilă zace în cei care, în parlamentul României, se ridică, precum Cristina Anghel, invenţia Antenei 3, sau militantul împotriva minorităţilor sexuale, Puiu Haşotti, să apere prestaţii prolegionare. Sau cât fanatism. Nu-mi vine să cred însă că i-a împins doar ignoranţa s-o facă în numele liberalismului, reprezentat de PNL şi ALDE, cel condus de C.P. Tăriceanu, al doilea om în stat. Fapt e, c-au ridicat-o pe scut pe Oana Stănciulescu, jurnalista propusă de PNL să facă parte din Consiliul de Administraţie nu al unei cizmării, al unei tâmplării, al unei fabrici de ciment, ci al Televiziunii Publice, instituţie cheie, teoretic, în informarea corectă şi în educarea democratică a naţiunii.

Or, Oana Stănciulescu este, vai, autoarea unui strident rechizitoriu împotriva legii antilegionare. Că formatori de opinie de prestigiu au încurajat-o în acest trist demers pro-extremist e doar cireaşa otrăvită de pe tortul cumplitelor inadecvări nedemocratice şi antiliberale prin care trec nu numai autoproclamaţii "liberali" ai României, ci toată ţară.

Nu mai puţin grav este că în acelaşi ceas „astral” al infamiei parlamentare, deduse din înstelate fantasme legionare s-a amestecat şi umbra stelelor de pe epoleţii poliţiştilor secreţi ai ceauşismului. Îşi freacă mâinile de bucurie cei care au controlat recrutarea lui Cristel Ţopescu ca turnătoare a sinistrei Securităţi. S-a văzut, iată, şi ea, inclusă, la propunerea aiuritoare a ex-şefului PNL, actualul preşedinte Klaus Iohannis, în recomandările pentru acelaşi nefericit Consiliu de Administraţie.

Serie de erori occidentale grave

Dar festivalul urii şi prostiei, n-ar fi complet dacă la el nu participa şi numeroşi politicieni şi lideri de opinie occidentali. Martori, de cel puţin un deceniu şi jumătate, în fapt mai mult, la dezlănţuirea de masacre sinucigaşe teroriste şi la devoalarea progresivă a deficienţlor de integrare afectând o parte apreciabilă a imigraţiei musulmane, au omis să se deştepte. După ce au tăcut îndelung şi-au dat, fără să plagieze, doctorate în ipocrizie, înfierând cu lux de vorbe şi blesteme riposta antiteroristă a SUA, a Marii Britanii şi a Israelului.

Apoi, aceiaşi politicieni şi formatori de opinie, sau alţii ca doamna Mogherini, au vărsat în repetate rânduri, după mari atentate, lacrimi de crocodil. Au negat ori au edulcorat, politic corect, conflictele din societăţile deschise. Concomitent, au asistat pasiv, de pildă, la cele petrecute în Franţa, în noiembrie trecut. Căci au omis să ia ori să solicite vocal măsuri de amplificare a securităţii şi de ameliorare a cooperării serviciilor secrete.

Ale căror informaţii s-au oprit la graniţele statelor, ba uneori şi ale regiunilor europene, traversate, fără jenă, în schimb, nu doar de terorişti, ci, multe luni la rând, de sute de mii de imigranţi fără vreun act, fără identităţi, rămaşi necontrolaţi şi fără vreo evidenţă. Şi au acceptat, în fine, timp de decenii, ca Belgia să se prefacă, din inima vie a Uniunii, într-o împărăţie a neintegrării şi-a morţii jihadiste, în fief salafist şi terorist, în posibilă mostră de stat eşuat.

E adevărat că nu s-a descoperit încă o miraculoasă securitate de sută la sută. Nu s-a depistat vreun antidot perfect capabil să neutralizeze terorişti politici, fanatici sinucigaşi. Nici israelienii nu sunt la adăpost de atentate. În schimb statul evreu ştie să-şi apere în mare măsură frontierele, aeroporturile, gările, aerogările, magazinele şi pieţele, aglomerările urbane.

Era oare prea greu să se înveţe din asemenea demersuri pro-active? Să se recomande ameliorarea veritabilă a cooperării internaţionale în războiul antiterorist? Să i se spună acestui război pe nume? Ar fi prea mult să se ceară să se pună capăt lamentărilor futile privind protecţia unor date, fără de stocarea şi împărtăşirea cărora nu poate exista o apărare antiteroristă eficientă?

Chiar nu se pot elimina restanţe şi carenţe evidente?Ar fi poate o revendicare excesivă să li se solicite europenilor să pună, în fine, pe butuci statul islamic, în chiar patria lui siriano-irakiană? Dar să se reclame autorităţilor să nu mai permită în veci slăbirea iresponsabilă a forţei propriilor poliţii europene şi constituirea de bastioane jihadiste în moscheile şi cartierele oraşelor europene?

Democraţiile se află sub stare de asediu. Nu doar din partea jihadiştilor. Kremlinul şi trompetele lui Putin sporesc panica, pentru ca europenii să-şi piardă şi ultimul rest de încredere în arhitectura de securitate euro-atlantică. Dar antidemocraţii n-ar avea vreun spor sau şansă dacă n-am asista la împuţinarea şi inadecvarea democraţilor.