Homosexualii, victimele uitate ale naziștilor

"Și-acum, porc homosexual, ai scapat de ouă". Asta i-a spus gardianul din lagărul de concentrare de la Sachsenhausen lui Otto Giering, în august 1939, după ce tocmai fusese castrat cu forța. Înainte de a fi adus în lagăr, tânărul de 22 de ani fusese deja condamnat de două ori și deportat la muncă forțată, pentru că întreținuse relații sexuale cu persoane de același sex.

Victima din lagărul nazist niciodată despăgubită

Povestea tânărului croitor ambulant originar din Hamburg poate fi citită în cartea „Medicină și crimă”, publicată de Fundația Monumentele Brandenburgice, care administrează și muzeul lagărului de concentrare de la Sachsenhausen.

Otto Giering a supraviețuit calvarului, dar sănătatea i-a fost distrusă, povestește cartea amintită. În perioada petrecută în lagărul de concentrare s-a îmbolnăvit de inimă și stomac. Suferea de dureri de cap și avea migrene. Când și-a depus cererea de despăgubire, experiențele traumatizante i-au revenit în memorie. După ce a fost anunțat că dosarul i-a fost respins, a dispărut de acasă zile întregi. Poliția l-a găsit confuz și dezorientat. A murit în 1976, cu câteva luni înainte de a împlini 60 de ani.

Fusese unul din cei până la 15.000 de bărbați homosexuali deportați în lagărele naziste de concentrare. Cei mai mulți la Sachsenhausen - în jur de 1000. Alături de evrei, sinti și roma, homosexualii au fost cei mai expuși abuzurilor gardienilor.

Decenii de tăcere

Erau obligați să poarte un triunghi roz pe uniforma de deținut. Semn de recunoaștere și, în egală măsură, de stigmatizare. Erau adesea trimiși în unitățile disciplinare de muncă grea. Printre acestea se număra și așa-numitul Klinkerwerk - o anexă a lagărului Sachsenhausen în care se fabricau cărămizi pentru construcțiile megalomanice comandate de Hitler, dar unde erau produse și piese pentru armele armatei naziste. În 1942, 200 de deținuți gay au fost uciși cu premeditare în acest loc. În total, au fost dovedite peste 600 de decese ale prizonierilor homosexuali în lagărul de concentrare de la nord de Berlin.

Deși soarta bărbaților gay din perioada nazistă a fost documentată de mii de ori, nimic și nimeni nu a amintit de ei timp de decenii – cel puțin nu în public. O placă comemorativă pentru acest grup de victime a fost plasată în Memorialul Sachsenhausen abia după căderea Zidului Berlinului și reunificarea Germaniei, la începutul anilor 1990.

Panglici roz ale mișcării gay din Berlinul de Vest

Primele încercări de a comemora bărbații persecutați în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen din cauza opțiunilor lor sexuale au existat încă din timpul Germaniei divizate. Horst Seferens este purtătorul de cuvânt al Memorialului și Muzeului de acolo și a povestit pentru DW că membri ai comunității gay din Berlinul de Vest au adus coroane cu panglici roz, pe care agenți ai Ministerului Securității Statului (Stasi, poliția politică a defunctei Germanii de Est, stat satelit al Uniunii Sovietice) le-au îndepărtat imediat.

„Între timp, acest grup de victime este reprezentat din 1993 în consiliul consultativ al fundației noastre și comemorat în multe feluri, în expoziții și în alte activități ale memorialului”, explică Seferens.

Există mai multe cauze pentru începerea târzie a comemorării oficiale și a reabilitării morale. În primul rând, homosexualitatea a fost considerată o infracțiune în ambele state germane și după căderea regimului nazist, în 1945. Liberalizarea a început în RDG chiar mai devreme decât în vestul democrat al Germaniei - în 1988, estul comunist elimina homosexualitatea dintre delictele penale, dar Stasi continua să-i supravegheze pe cetățenii LGBTQ.

Alte grupuri de victime, reabilitate mult mai devreme

Accentul s-a pus pe anumite grupuri de victime, subliniază Seferens: „În RDG, în conformitate cu doctrina de stat antifascistă, prioritari fuseseră prizonierii politici comuniști, în Republica Federală primii reabilitați au fost cei din rezistența conservatoare și, mai târziu, persecutații evrei”.

Zeci de ani, multe alte grupuri de victime - „elementele asociale” și „inadaptabile” (oameni fără adăpost, cerșetori, proxeneți sau prostituate), sinti și roma sau homosexuali - au fost excluse de la comemorările victimelor nazismului și li s-au refuzat compensații financiare pentru perioadele de prigoană. Lunga tăcere demonstrează că, de fapt, „mecanismele de stigmatizare și excludere au continuat mult după 1945”, punctează Seferens.

Un paragraf vechi din 1871

Rădăcinile acestui climat social se întind înspre un trecut mai îndepărtat. Cu mult înainte de venirea național-socialiștilor la putere, în 1933, relațiile homosexuale erau o infracțiune pedepsită prin paragraful 175 din Codul penal al Reichului din 1871, anul proclamării primului imperiu (Kaiserreich) german. Se sancționa, ca parte a așa-ziselor „delicte împotriva moralității”, ceea ce se numea „curvia contra naturii” între bărbați.

În 1935, naziștii au înăsprit masiv reglementările penale și au introdus paragraful 175a. Acesta prevedea că nu numai „actele asemănătoare împreunării” erau interzise, ci toate „gesturile lascive” între bărbați.

Și lesbienele erau denunțate din cauza opțiunilor sexuale „deviante” și intrau în atenția poliției, dar nu existau sancțiuni de natură penală. Situația a fost diferită în Austria: după anexarea la Germania nazistă, în 1938 (primită cu entuziasm de o bună parte a populației), homosexualitatea masculină și cea feminină erau juridic identic pedepsite.

Soarta deținutelor lesbienelor din lagărele de concentrare a fost mult mai puțin cercetată decât cea a bărbaților gay, deoarece naziștii nu le-au tratat ca pe o categorie separată. De multe ori erau înregistrate drept persoane „antisociale” sau „cu stil de viață imoral”, eventual prostituate.

Antisemitism, rasism, homofobie

În cazul bărbaților, presiunea persecuției a crescut constant. Naziștii au închis toate barurile pentru gay și lesbiene în 1933 și tot atunci au interzis brutal funcționarea Institutului pentru Științe Sexuale din Berlin, fondat de Magnus Hirschfeld în 1918. Furia lor a fost îndreptată nu numai împotriva unui pionier al mișcării gay, ci și împotriva originii sale evreiești. Magnus Hirschfeld suporta simultan toate formele naziste de discriminare: antisemitism, rasism și homofobie.

În 1936, anul Jocurilor Olimpice de vară de la Berlin, național-socialiștii au înființat Centrala pentru Combaterea Homosexualității și Avortului. Au fost colectate date despre aproximativ 100.000 de presupuși homosexuali iar jumătate dintre bărbații vizați, în jur de 50.000, au fost condamnați.

Victimele LGBTQ au fost reabilitate abia după 2002

Când teroarea nazistă s-a încheiat, paragraful 175 înăsprit a rămas în vigoare atât în Republica Federală, cât și în RDG. Nu a fost desființat definitiv decât în 1994, la patru ani de la reunificare. Abia în 2002 a fost legiferată în Bundestag (Parlamentul federal german) reabilitarea celor condamnați de justiția nazistă din motive de orientare sexuală. Cei mai mulți dintre ei muriseră, însă, deja.

Din 1996, Parlamentul de la Berlin comemorează victimele regimului nazistpe 27 ianuarie, data eliberării lagărului de exterminare de la Auschwitz. Anul acesta, în premieră, deputații federali se vor concentra asupra minorităților sexuale persecutate - la 90 de ani de la începutul opresiunii asupra acestora, a persecuțiilor și crimelor comise împotriva lor.

La Memorialul Sachsenhausen, un bărbat gay a vorbit pentru prima dată public despre suferința pricinuită de naziști homosexualilor în 1995, când se comemorau 50 de ani de la eliberarea lagărului. La începutul mileniului, Memorialul și Muzeul Homosexualității din Berlin au prezentat împreună o mare expoziție pe aceeași temă. Din 2008, în inima Berlinului, lângă Bundestag, există a monument dedicat memoriei homosexualilor persecutați sub național-socialism.

În septembrie anul trecut, președintele Comitetului Internațional Sachsenhausen, Dik de Boef, a comemorat 80 de ani de la uciderea prizonierilor gay în fostul lagăr de concentrare: „Comemorarea nu este doar o retrospectivă, nu este vorba doar despre trecut. Este și o oglindă a prezentului. Inclusiv în ce privește statutul și drepturile homosexualilor și ale lesbienelor, ale comunității LGBTQAI+ din vremurile noastre”.