Homosexualii revendică dreptul la căsătorie
1 iunie 2006Primăria Capitalei a aprobat pentru sîmbătă un marş al homosexualilor şi travestiţilor. Este al doilea marş de acest tip, primul, cel de anul trecut, fiind privit cu destulă ostilitate de bucureştenii care au acuzat trivialitatea şi agresivitatea simbolică a manifestării. De fapt s-a păstrat mai tot timpul o ambiguitate a motivaţiilor, care a creat la televiziune dezbateri neconcludente. Cu excepţia cazurilor limită, nu s-a putut decela cu toată rigoarea dacă dezaprobarea a vizat doar înfăţişarea ostentativă adusă din Occident a paradei sau chiar orientarea sexuală a participanţilor. În ce priveşte însă poziţiile extreme lucrurile au fost limpezi şi la fel sînt şi anul acesta cînd organizaţia de inspiraţie legionară “Noua dreaptă” a obţinut la rîndul ei de la primărie dreptul de a manifesta. De altfel această organizaţie a cerut în Justiţie suspendarea manifestaţiei homosexualilor, argumentînd că aceasta ar avea un “caracter provocator, obscen şi anti-social, care aduce atingere bunelor moravuri şi ordinii publice”. Termenul de judecată a fost stabilit pentru vineri.
Totuşi atmosfera publică este mai reţinută decît anul trecut în ciuda faptului că abia acum ar exista prilej de scandal mediatic şi politic. Homosexualii au înscris în program revendicarea căsătoriei. Organizaţia Accept, cea mai vizibilă organizaţie militantă a homosexualilor din România, a anunţat că are doua variante: fie recunoaşterea căsătoriei persoanelor gay, fie într-o formă mai moderată a parteneriatul între două pesoane. Scopul ar fi acela ca doi homosexuali să poată profita de beneficiile unui cuplu căsătorit cum ar fi obţinerea unor credite mai ieftine, accesul mai lesnicios la o locuinţă, moştenirea averii unuia dintre parteneri şi aşa mai departe. Dezbaterea se află abia la începuturile sale. Politicienii nu riscă să ia poziţii, iar Biserica ortodoxă care în anii trecuţi manifesta deschis o mare indignare a preferat de astă dată să adopte o atitudine mai discretă. Nici alte biserici nu au intervenit deocamdată în mod public. Totuşi adevărata temperatură a subiectului e greu de luat din cauză că publicul românesc este relativ timorat de autoritatea societăţilor occidentale care au recurs în trecut la o intensă pedagogie pentru dezincriminarea homosexualităţii. Este de aşteptat de aceea ca în viitor şi alţii, în afara grupărilor radicale, să preia argumente conservatoare din dezbaterea europeană sau din Statele Unite.